Remember. Józef Piłsudski (1867-1935)

Luni, 12 Mai 2025 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Józef Piłsudski, om politic și comandant militar polonez, s-a născut pe 5 decembrie 1867, la Zalavas⁠ (astăzi, în Lituania). Mareșalul Piłsudski reprezintă simbolul independenței Poloniei, obţinută în anul 1918. A fost șef al statului în perioada 1918-1922 și conducător de facto (1926-1935) al celei de-A Doua Republici Poloneze. Pe linie militară, a fost primul mareșal al Poloniei (din 1920) și ministru al Apărării. De la jumătatea Primului Război Mondial, a avut o in ...
Chiar dacă nu s-a bucurat de prezența unor înalte oficialități locale și centrale, cea mai importantă competiție naţională de karate tradiţional a copiilor, găzduită de orașul Galați, s-a constituit într-o reușită deplină. Campionatul Naţional de Karate Tradițional a reunit la startul competiției găzduite de Sala Sporturilor “Dunărea” peste 500 de copii din întreaga țară. Au participat copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, proveniți în principal din Clu ...
Procurorii DIICOT au efectuat 48 de percheziții domiciliare în cadrul a 30 de dosare penale ce vizează cazuri de abuz sexual asupra minorilor în mediul online. Această acțiune, desfășurată sub denumirea FEVER, face parte dintr-o inițiativă de combatere a fenomenului la nivel european, devenind o prioritate de când Polonia a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2025, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Conform informațiilor furnizate de DIICOT și IGPR, Rom ...
Polonia discută modalități de a colabora cu Regatul Unit și statele europene pentru a crește producția în domeniul apărării, a declarat ministrul de finanțe polonez, Andrzej Domanski, pentru Financial Times (FT). Domanski a spus că „noi instrumente” pentru cheltuielile de apărare au figurat în discuțiile sale de miercuri, de la Londra, cu ministrul de finanțe britanic, Rachel Reeves, dar nu a precizat dacă au discutat despre Ucraina. „Am un sentiment foarte puternic că po ...

România nu va trimite trupe în Ucraina

Vineri, 14 Martie 2025 18:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. Totodată, Ciolacu a subliniat că România și Polonia au ținut „spatele frontului și echilibrul de a nu degenera anumite lucruri în interiorul Uniunii Europene”. „Văd și eu acele fake news-uri cu războaiele, cum că plecăm la război. Cred că am fost foarte clar și eu, și domnul președinte interimar Ilie Bolojan: România nu trimite trupe în Ucraina. ...
Premierul polonez Donald Tusk, a cărui țară deține președinția rotativă europeană, a declarat joi că Uniunea Europeană (UE) "nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni", replică dată președintelui american Donald Trump, informează AFP.  "Uniunea Europeană nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni. Dimpotrivă", a declarat Donald Tusk, pe platforma X, subliniind că UE a fost creată "pentru a menține pacea, pentru a instaura respectul între națiunile noastre, pentru a cre ...

Rusia, amenințare pentru flancul est-european

Marți, 25 Februarie 2025 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul polonez Donald Tusk s-a întâlnit marți, la Varșovia, cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru a discuta detaliile unui pachet european în domeniul apărării în fața amenințării percepute din partea Rusiei, plan ce va fi prezentat săptămâna viitoare, transmite EFE. Cei doi lideri au convenit asupra necesității de a acționa "rapid și decisiv" în contextul actual al securității europene și al viitorului negocierilor privind încheierea războiului ...

Remember. Witold Lutosławski (1913-1994)

Sâmbătă, 08 Februarie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Compozitorul și dirijorul orchestral polonez Witold Lutosławski s-a născut pe 25 ianuarie 1913, la Varșovia. A fost unul dintre cei mai mari compozitori europeni ai secolului al XX-lea și unul dintre cei mai proeminenți muzicieni polonezi al ultimelor trei decenii, câștigând numeroase premii internaționale. Compozițiile sale includ patru simfonii, un concert pentru orchestră, un cvartet de coarde, lucrări instrumentale și concerte. A studiat pianul și compozițiile la Varșovia. ...
Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, Belgia, Estonia şi Republica Moldova sunt ţările în care municipiul Galaţi a fost reprezentat, în cursul anului 2024, la diferite evenimente, reuniuni şi întâlniri internaţionale. Cele mai numeroase, în cadrul unor proiecte europene pe care Primăria Galaţi le derulează în parteneriat cu alte oraşe europene. Aşa cum o spunem de fiecare dată, este important ca oraşul nostru să ...
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP, citată de News.ro. Ministerul german al Apărării a propus NATO să trimită aceste echipamente în Polonia ”la începutul anului” cu scopul de a proteja ”aprovizionarea cu vehicule, armament şi muniţie de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a se apăra”. ...
Pagina 1 din 7