17 invenţii premiate cu aur la UGAL INVENT

17 invenţii premiate cu aur la UGAL INVENT

Evaluaţi acest articol
(23 voturi)
2 comentarii

Marele Trofeu UGAL INVENT şi o Medalie de aur merg anul acesta către Marius Arghirescu, de la O.S.I.M., care a inventat drona cu propulsie ionică. Aparatul de zbor e în forma literei delta, dotat cu o bobină Tesla de înaltă tensiune şi două reţele electroconductive din plasă metalică, ce atrag electrostatic ionii pozitivi generaţi la nivelul clopotului.

Alte 17 invenţii au primit medalii de aur şi câte un trofeu Ugal Invent. Printre ele se numără: un aliaj cu înaltă biocompatibilitate pentru implanturi dentare, brevetat de o echipă interdisciplinară de la Dunărea de Jos şi Universitatea “Carol Davila”, dar şi proiectul de realizare a unor matriţe pentru injecţia termoplasticului, prin imprimare 3D, aparţinând unei echipe de la Centrul de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor de la UDJG. Tot aur au obţinut şi cercetătorii de la SIA, care au inventat o folie biodegradabilă, pe bază de sânge animal, pentru ambalarea alimentelor, dar şi o echipă de la Inginerie care a descoperit materiale noi ce pot fi folosite la imprimarea 3D. Pe primul loc s-au mai situat invenţiile: sistemul cu jacuzzi pentru termalism cu hidro/aeromasaj, setul de plasturi cu Bio-Cip pentru reechilibrare energetică, caloriferul electric cu inducţie, minirobotul pe şenile destinat aplicaţiilor speciale în teatrele de operaţii, procedeul de obţinere a semifabricatelor din carnea tocată, pâinea cu quinoa, cânepă şi chia, un difuzor de aer utilizat în epurarea apelor uzate şi blocheţii ecologici din beton cu conţinut de sticlă reciclată, realizaţi de o firmă din Tulcea.

22 de medalii de argint şi 19 de bronz

Alte 41 de invenţii au urcat pe podium pe locurile II şi III. Printre cele care au luat argintul se numără: procedeul de fabricare a vinului roşu sec, cu un conţinut avansat de substanţe biologic active, apa de gură ecologică, sistemul informatic pentru transabilitatea produselor pescăreşti, braga bio, snacksurile de legume pe bază de năut şi zară, dar şi biomaterialele cu densitate scăzută pe bază de spumă şi fibre celulozice cu proprietăţi de izolare fonică.
Bronzul a ajuns la idei precum: sorgul zaharat - o alternativă la agricultura României, valorificarea apei epurate în agricultură sau utilizarea nămolului provenit de la staţiile de epurare a apelor uzate municipale.

Invenţii şi teme de cercetare, premiate cu aur

O echipă interdisciplinară formată din ingineri de la Departamentul Ştiinţa şi Ingineria Materialelor de la Facultatea de Inginerie a UDJG şi medici dentişti de la Universitatea "Carol Davila" din Bucureşti (prof. Elisabeta Vasilescu, dr. Vlad Gabriel Vasilescu şi prof. dr. Ion Pătraşcu) a obţinut anul acesta brevetul de invenţie pentru un aliaj cu înaltă biocompatibilitate pentru implanturi dentare, din titan cu zirconiu, din care s-au eliminat elementele nocive precum aluminiu şi vanadiu. "A fost o muncă de cinci ani, timp în care am dovedit că implantul e mai elastic, rezistent la uzură şi coroziune şi mult mai bine tolerat de organism. În plus, am încercat sterilizarea acestuia prin depunerea unui strat de argint metalic. Brevetul e cesionat Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi şi se poate pune în practică oricând", spune prof. dr. Elisabeta Vasilescu.
Cei de la Centrul de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor, prin echipa formată din drd. Nicoleta Stanciu, masterand Mădălina Constantinescu, prof. dr. Felicia Stan şi prof. dr. Cătălin Fetecău au adus aurul la UDJG. Ei au dezvoltat o temă de cercetare care presupune folosirea unor materiale compozite cu proprietăţi mai ridicate pentru imprimarea 3D. "Este vorba de un material EVA, la care s-au adăugat nanotuburi de carbon, crescându-i astfel proprietăţile mecanice şi electrice. Cercetarea a durat un an şi este utilă pentru că materialul nou astfel obţinut se poate folosi în industria medicală, la construcţia senzorilor medicali şi în cea a construcţiilor de maşini", a declarat Nicoleta Stanciu.
La cea de-a IV-a ediţie a Ugal Invent au participat 157 de proiecte, toate fiind disponibile pe www.invent.ugal.ro.

Citit 3024 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Octombrie 2019 12:08

2 comentarii

  • postat de Ion Marți, 22 Octombrie 2019 19:55 79.116.106.*** Link la comentariu
    3
    0

    Incet dar sigur ne apropiem si noi de OZN-uri, nu numai extraterestrii.

    Raportează
  • postat de Simona Marți, 22 Octombrie 2019 11:25 81.12.149.*** Link la comentariu
    3
    2

    FELICITARI, dar organizarea lasa putin de dorit in ceea ce priveste suprapunerea cu Bursa locurilor de munca.
    Trebuia cel putin o zi pauza intre evenimente!
    Astfel iese mereu un rahat amestecat..

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.