Când vei păşi, frumoaso, pe marginile mele,/ te vei simţi mai bine ca într-un paradis.../ Pe marginile mele cresc sute de nuiele/ şi cântă mii de greieri pe care i-am ucis!// Dar s-au târât, frumoaso, spre altă primăvară/ mai verde şi mai blândă ca aia de atunci.../ şi s-au întors (din moarte) a nu ştiu câta oară,/ din ce în ce mai negri, din ce în ce mai lungi!/... Mai lungi decât mirarea apropierii tale,/ mai negri decât noaptea în care te-am iubit/ lângă fereastra ...

Sunt înainte de a fi/ aicea şi taman acu,şi-ntreb şi-ascult ce încă nu-i:/ poate că da, poate că nu!Mătincă am s-ajung şi eu/ unde au fost cei care nu-s[astfel ascult şi cred că (n)-am/ nimica-n minus ori în plus!]Şi merg şi merg... însă nu văd/ - măcar e bine că audjos supra sus, sus supra jos,/ sus fără nord, jos fără sud!Dar dacă stau? dacă nu merg?/ dacă-i un vis al nimănui?atunci, la ce să mai întreb/ al cui? a cui? ai, ale cui?Sigur că nu!... frumos-frumos,/ ...

Chiar dacă-i perforată de razele soarelui, o văd foarte bine. Vine dinspre Dunăre. Merge prin aer. Merge pe aer. Purifică văzduhul. Îl sanctifică şi-l z/bate, poate-l duce la început, poate-l face cum l-a dat Geneza în prima secundă a Luminii!... Şi vine dinspre re/vărsarea fluviului nostru în marea noastră. Şi vine dinspre Apa care (nu) se varsă Nicăieri. Prin duhul şi prin văzduhul nostru vine. Al nostru... otrăvit de noi. Al nostru... mânjit de ură, înjurături şi bl ...

!uite-aşa m-am aprins/ şi-uite-aşa ard şi ard,lăcrămez dinadins/ şi mă uit peste gardşi privesc peste timp/ peste vreme privescşi aştept să mă schimb/ din cest rai pământesc,să mă duc în cel iad,/ uite-aşa să mă duc -oare ce s-a-ntâmplat/ de nu-s flăcări pe rug,oare cine mai vrea/ să mai stau, să nu plec,să rămân uite-aşa:/ strâmb naiv şi întreg!!uite-aşa m-am aprins/ şi de dor şi de drag -stau cu braţul întins/ şi nici umbră nu fac,stau cu braţul întins ...

Maria de la Garnizoană a făcut Şcoala de Vivandiere. Dar, după cum se vede, după cum se aude şi după cum se ştie foarte bine, s-a desfiinţat stagiul militar obligatoriu, Pacea nu s-a instaurat pentru Totdeauna, Rusia şi America nu au zvârlit armele la gunoi, teroriştii nu s-au plictisit şi s-au apucat de cultivat şi de prăşit bombe-n grădini. În dicţionarele lumii au fost reintrodusă noţiunea de „război cald”. În fine, popoarele se pregătesc să azvârle porumbeii la ...

Îmi pare rău că n-am putut să vin şi eu la împărţirea Veşniciei, măcar sub greutatea lui Amin să simt suflarea Morţii cât de vie-i... să-mi pară foarte greu de suportat această Viaţă lungă şi amară, să mi se pară că am fost uitat Aici, că-s blestemat să mi se pară! Nu mai pot crede Altfel, e târziu - cred doar că Dumnezeu e într-o doară! Nu cred că-i drept să fiu îndepărtat de ceastă sfântă/crudă Ne/Dreptate, să mi se strige că sunt condamnat la Viaţ ...

Asta-i copila cea mai mică a morarului cu moară la Răspântie. Morarul, Costică Spulber, locuieşte chiar la locul de muncă, adică într-o odaie din aripa stângă a clădirii uriaşe, cu motor uriaş, cu piatră uriaşă, cu pod uriaş. În pod, printre tot felul de substantive necesare acestei fabrici de făină, locuieşte toată familia sa: nevastă-sa Carolina... băiatul, Carol... şi fata, Maria. Nevastă-sa e casnică, adică morăriţă. Băiatul e student la Facultatea de Morari ...

!mie da... dar ţie nu.../ se petrece chiar acudinspre-acolo spre aici/ sigur-sigur nu la ghicidinspre-atuncea spre acum/ la bucată la duiumpur şi simplu fără fast/ de ne-vastă şi ne-vastde înalt şi de adânc/ fără vrajbă la oblâncpe concav şi pe convex/ către dura lex sed lex!!mie nu... dar ţie da.../ chiar acuma şi aşase petrece tot de tot/ prin zăpadă şi prin glodprintre-aceia care nu-s/ dară sunt nimic în pluspentru cei minus nimic/ dacă zic dacă nu zicdacă rai ori d ...

Când nu era, ştiam că este/ şi, când a fost, nu am crezut -parcă venea dintr-o poveste/ sfârşită chiar la început!Când nu eram, ştia că este/ un făt-frumos, dar cam urâtde lumea spânzurată peste/ destinul meu cu nod în gât!Când a venit, a fost venire/ dinspre alean, dinspre cuvânt,s-o miruiesc şi să mă mire/ că n-ar mai fi, dacă nu sînt!Când începură toate cele/ sfinte şi blânde, ni s-au datcele mai chioare şi mai grele/ păcate... ultimul păcat!Care păcat?... ...

Era impiegată de mişcare în halta Docăneasa. Toată lumea-i spunea Maria de la Chefere. Unii - în zeflemea. Alţii - în serios. Ea nu le dădea nici o atenţie, deşi se vedea clar că o durea sufletul când simţea şfichiul băşcăliei de-a lungul şi de-a latul coloanei sale verticale. Curajul său de a merge singură, opt kilometri, din două în două zile, vara şi iarna, prin coclauri, de la Bursucani până-n Docăneasa şi înapoi, era de admirat. N-avea cum să-mi scape din vede ...