- Domnule Cristian Dima, la constituirea Consiliului Judeţean şi, respectiv a Consiliului Local, doi dintre aleşii ALDE, proveniţi din fostul PLR, şi-au pierdut mandatele prin retragerea sprijinului politic. Ce demersuri aţi întreprins pentru a-i repune în drepturi?- Am cerut către conducerea ALDE România să se respecte statutul şi principiile care au dus la înfiinţarea partidului. Nu au fost respectate, pentru că doi consilieri proveniţi din latura liberală au aflat, din docume ...
Primarul municipiului Tecuci, Cătălin Constantin Hurdubae (PSD), a susţinut prima conferinţă de presă din mandat, într-un mod original. A început cu un „vernisaj” al sediului PNL, a continuat cu vizita sediului Taxe şi Impozite, apoi a urcat la ultimul etaj, şi a coborât în sala de protocol de la demisolul Primăriei, şi, în cele din urmă, s-a oprit, pentru declaraţii, în sala de şedinţe a Consiliului Local. O ploaie de acuzaţii s-a abătut, apoi, asupra fostului edil, li ...
Oamenii susţin că nu sunt protejaţi din punct de vedere medical şi nici nu li se plătesc orele suplimentare în mod legal Doi angajaţi ai unei firme de construcţii navale, care desfăşoară activităţi subcontractate în Şantierul Naval Galaţi, îşi acuză patronul de mai multe încălcări ale legii. Cei doi, Ionuţ Brăilescu şi Stratică Chiricuţă, susţin că şeful lor nu le plăteşte asigurările sociale la stat, nu le asigură condiţii optime de muncă, în ciuda tempe ...
Bucuria s-a transformat în lacrimi de durere pentru două tinere din localitatea Umbrăreşti, judeţul Galaţi. Cele două femei, care abia aşteptau să devină mame, formulează acuzaţii grave la adresa medicului ginecolog care le-a monitorizat sarcinile. Poveştile lor sunt una mai impresionantă ca cealaltă. Fiecare îşi spune păsul, dar, la final, concluzia lor este aceeaşi: şi-au pierdut bebeluşii din cauză că, susţin ele, medicul nu le-a informat corect în timpul sarcinii şi ...
Acuzat că ar fi sechestrat, violat şi tâlhărit o tânără care făcea autostopul, luptătorul Tolea Ciumac va fi cercetat în stare de libertate, asta după ce a fost reţinut 24 de ore de către poliţişti. Potrivit Mediafax, Tolea Ciumac a fost dus sâmbătă, 16 iulie, în stare de reţinere, de către poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, în faţa unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, acesta din urmă luând decizia ca bărbatul să ...
Echipa de juniori II a CS Şcolar Galaţi a ajuns la Sighişoara, la turneul final al Campionatului Naţional de handbal, având convingerea că poate cuceri o medalie, însă speranţele i-au fost distruse încă din faza grupelor. CSS Galaţi n-a acces în semifinale în urma unui meci între echipele din Turda şi Bacău încheiat cu un rezultat surprinzător, "aranjat", conform acuzaţiilor antrenorului gălăţean Relu Druţu. Formaţia gălăţeană a început foarte bine turneul final, ...
Nicuşor Ciumacenco, liderul organizaţiei municipale PNL Galaţi şi candidatul acestui partid la Primărie, a ieşit ieri în conferinţă de presă pentru a aduce noi acuzaţii legate de scrutinul din 5 iunie. Potrivit lui Ciumacenco, PNL Galaţi a cerut Biroului Electoral Central anularea şi reluarea alegerilor pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi. Pe lângă neregulile sesizate deja, pe care le-aţi putut citi ziarul „Viaţa liberă”, politicianul a acuzat acum fraude majo ...
Pentru a doua oară în mai puţin de un an, dr. Cerasela Ciubotaru este ţinta unor acuzaţii venite din partea colegilor şi a zeci de pacienţi care s-au trezit „mutaţi” de pe o listă pe alta fără acordul lor Doctoriţa Cerasela Ciubotaru face din nou obiectul unor acuzaţii grave privind circulaţia datelor personale ale bolnavilor, dar şi apartenenţa pacienţilor pe listele medicilor de familie. Medicul are "calitatea" de a lucra pe două fronturi, fapt care îi permite să vin ...
Parchetul General a anunţat oficial, vineri, 6 mai, că Traian Băsescu este cercetat pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost comisă în perioada octombrie 2000 - mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile. Fostul preşedinte al României a mers vineri dimineaţa la Parchet, unde a fost chemat pentru a da declaraţii în legătură cu acuzaţiile care i se aduc. PENTRU MAI MULTE DETALII, CLICK AICI ...
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, Costinel Anton, susţine că a fost bătut de poliţişti pentru că nu s-a prezentat la o audiere la Secţia 4. Totul a început în urmă cu câteva zile, când vecinii tânărului au sunat la poliţie, deranjaţi de faptul că acesta asculta muzică foarte tare, la ore nepotrivite. La uşa apartamentului s-au prezentat mai multe echipaje de poliţie, bărbatul alegându-se cu două amenzi, în valoare totală de 1.300 de lei. Pe lângă amenzi, poliţişt ...
Pagina 9 din 14