Incidentul, care a băgat în sperieţi clienţii şi personalul unui restaurant, s-a petrecut la Şendreni şi l-a avut ca protagonist pe un bărbat de 36 de ani. Aflat pe terasa localului din comună, tânărului nu i-ar fi plăcut cum a fost servit, motiv pentru care ar fi trecut la represalii, mai întâi verbale şi, apoi, armate. Ca să-şi întărească "argumentele", a sosit cu două topoare, cu care i-a ameninţat pe ospătari, celelalte persoane asistând neputincioase la scandal. Unul ...
Patrimoniul local, un concurs, o poveste, un proiect
Miercuri, 14 Iunie 2017 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii Colegiului Naţional "Calistrat Hogaş” au pornit într-o călătorie a redescoperirii patrimoniului local, în cadrul Concursului Naţional Euroscola, aflat la ediţia a X-a. Cuprinşi de spiritul conştientizării şi promovării istoriei locale, membrii proiectului „Muzeu tecucean - Unicitate. Tradiţie. Continuitate” au demarat cu succes prima activitate, sub denumirea „Istorie, Etnografie şi Folclor”. Activitatea s-a desfăşurat într-un spaţiu al culturii, la Bibliotec ...
Reduceri şi gratuităţi noi în transportul public local
Vineri, 17 Martie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
„Sunt sume extrem de consistente care se scurg pe tot felul de facilităţi şi de subvenţii care pot fi reduse, aşa că pe 30 martie veţi vedea o nouă formă de acordare a subvenţiilor pentru transportul în comun”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.Pe masa aleşilor locali a ajuns deja un proiect de hotărâre privind categoriile de pasageri care ar putea beneficia de gratuităţi şi de reduceri de tarife la transportul în comun, realizat cu mijloacele de tra ...
S-au modificat zonele de impozitare | Gălăţenii de pe 20 de străzi vor plăti biruri mai mari
Luni, 09 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în Prima Pagina
În 2017, unii dintre gălăţeni vor fi nevoiţi să plătească, pe lângă o taxă majorată de habitat, şi impozite mai mari la bugetul local.
Este vorba despre cetăţenii care locuiesc pe cele 20 de străzi care au fost recent modernizate şi care, la finele anului trecut, au fost transferate în alte zone de impozitare, iar asta înseamnă că locatarii arterelor cu pricina vor plăti mai mult decât în 2016."Singurele modificări la nivelul taxelor care au survenit este trecerea într ...
Petreceri tematice de REVELION pentru gălăţeni
Sâmbătă, 31 Decembrie 2016 07:00 | Publicat în UNDE MERGEM
În noaptea de Revelion, gălăţenii se pot distra în diferite localuri, care au oferte şi petreceri tematice tot mai atractive. În Club Infinity, de exemplu, puteţi participa la un revelion „mascat”. Distracţia se va derula sub forma unui bal mascat. Prin urmare, costumaţia sau măştile nu trebuie să lipsească. Cei care nu au masă rezervată pot lua parte la petrecere plătind la intrare un bilet în valoare de 30 de lei.
În Union Jack Studio, gălăţenii pot petrece sfârşit ...
Cooptat la masa puterii locale/ Durbacă vrea să fie iar parlamentar şi să guverneze cu PSD
Sâmbătă, 06 August 2016 00:00 | Publicat în Prima Pagina
Politicienii Galaţiului, care, din 2012, de când au fost pomovaţi în Parlament, nu au ieşit nici măcar o dată într-o conferinţă de presă pentru a-şi expune activitatea de la Bucureşti sau pentru a le explica alegătorilor de ce sunt văduviţi de proiecte majore de infrastructură şi nu numai, au descoperit, brusc, cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare, că au şi ei ceva de spus. Este şi cazul senatorului Eugen Durbacă, preşedintele ALDE Galaţi, care, vineri, ...
SCANDAL monstru într-un local din judeţul Galaţi. Clienţii, angajaţii şi jandarmii, AGRESAŢI de doi beţivi
Miercuri, 23 Decembrie 2015 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Un scandal din care nu au lipsit injuriile, vorbele grele, o bătaie cu scaune şi mese şi, în cele din urmă, atacuri furibunde la adresa forţelor de ordine a avut loc într-un local din Tecuci. Evenimentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii, din cauza a doi clienţi aflaţi în bar şi care au pierdut numărul paharelor golite. Pe măsură ce concentraţia de alcool în sânge le creştea, cei doi tecuceni furibunzi s-au luat la harţă cu ceilalţi clienţi din bar, sărind în cele di ...
Spitalul de Boli Infecţioase NU mai are VACCIN ANTIRABIC. Gălăţenii, fără apărare în faţa unei BOLI MORTALE
Miercuri, 11 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Galaţiul se confruntă, de aproape două săptămâni, cu o nouă criză de vaccin antirabic. Din acest motiv, zeci de gălăţeni muşcaţi de câini nu pot fi imunizaţi împotriva rabiei. Atât reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase Galaţi, cât şi cei ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) spun că au luat toate măsurile pentru a preîntâmpina o astfel de criză, dar că problema pleacă de la Ministerul Sănătăţii.
"Mi s-a spus că nu mai există vaccin"
S. B., o găl ...
Mare GRIJĂ de unde mâncaţi pe LITORAL/ Produse EXPIRATE şi o MIZERIE de nedescris, într-un LOCAL
Duminică, 03 August 2014 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe o astfel de căldură, atenţie unde mâncaţi când mergeţi pe litoralul românesc! Avertismentul vine din partea inspectorilor ANPC, care au descoperit nereguli grave la o terasă din Eforie Sud, conform realitatea.net. Administratorii localului vindeau turiştilor, la preţuri destul de piperate, peşte şi fructe de mare stricate. În bucătărie era o mizerie de nedescris. Administratorul a dat bir cu fugiţii, când i-a văzut pe inspectorii de la Protecţia Consumatorului. A rămas ac ...
Grădina Publică devine din ce în ce mai privată/ Gălăţenii îşi vor parcul înapoi
Vineri, 18 Octombrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Abia reintrată în circuitul spaţiilor de relaxare şi plimbare, şi-aşa puţine, din Galaţi, Grădina Publică tinde să devină mai degrabă spaţiu privat * Nu ar fi o noutate dacă avem în vedere că, pe Faleza Inferioară, pistele de role şi biciclete au fost, vara asta, presărate cu tot felul de chioşcuri şi comercianţi, Parcul Eminescu este dominat de un fost sexyclub dezvoltat pe un fost WC public, iar parcul din Ţiglina I a fost, până de curând, sufocat de chioşcuri ...