Monument istoric de 150 de ani din Galați, salvat cu bani europeni și redat comunității (FOTO)
Vineri, 12 August 2022 00:00 | Publicat în Bani Europeni
La aniversarea unui veac și jumătate de istorie, o frumoasă clădire din centrul Galațiului, aflată în stare avansată de degradare, a fost salvată cu bani europeni, aproape 10 milioane de lei. Lucrările de restaurare au fost finalizate recent, iar imobilul va găzdui Casa Artelor, un spațiu cultural cu săli de expoziție, spații de creație, dar și cursuri de balet și muzică pentru copii. Imobilul aparține Primăriei Galați.
Inclusă pe Lista Monumentelor Istorice, clădirea de ...
Proiecte respinse pe bandă rulantă în Consiliul local. Din 24 de vânzări de imobile, doar opt au fost aprobate
Luni, 08 August 2022 22:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din 24 de vânzări de imobile din Galați, supuse aprobării aleșilor locali, la ultima ședință ordinară, doar opt au fost aprobate. Și asta pentru că, alături de PSD și PACT pentru Galați, grupul USR PLUS a votat „pentru”, în vreme ce consilierii PNL s-au abținut de la vot. Între cele 16 vânzări respinse se află și un proiect pe care Primăria a fost obligată să îl emită de o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Conform primarului Ionuț Pucheanu, din vân ...
Cât câștigă lunar şefii din Primăria Galați. Venituri comparative 2021 - 2022
Marți, 26 Iulie 2022 22:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puțin de 1.695 de lei ar fi cea mai spectaculoasă creștere a veniturilor nete, calculate și plătite la nivelul lunii iunie 2022 - față de aceeași perioadă a anului trecut - la cârma Primăriei municipiului Galați. Pentru cei mai puțin pretențioși, nici o creștere salarială de 284 de lei nu este, totuși, de lepădat.
Ca în fiecare an, "Viața liberă" vă prezintă, pe baza datelor furnizate la cererea noastră, topul salariilor la conducerea Primăriei Galați. Pentru c ...
Când va fi gata modernizarea axei Vuia - Coandă - Coşbuc. O nouă majorare substanțială a costurilor
Vineri, 01 Iulie 2022 22:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De la de 104,69 milioane de lei cu TVA, valoarea inițială a proiectului, modernizarea axei Traian Vuia - Henri Coandă - George Coșbuc (tronson Henri Coandă - Alexandru Măcelaru) a ajuns la 162,65 milioane de lei cu TVA, indicatori tehnico-economici aprobați de aleșii locali. Primarul Ionuț Pucheanu a declarat că nu se va ajunge la întreaga sumă aprobată de consilieri și că lucrarea, finanțată din fonduri europene, va fi gata cel mai târziu în luna septembrie.
Costurile modern ...
UPDATE Plaja „Dunărea” se redeschide joi. Ce aduce noul sezon estival
Marți, 14 Iunie 2022 17:30 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE. Noul sezon estival la Plaja "Dunărea" va începe joi, 16 iunie 2022, când zona de agrement își redeschide porțile. Cu excepția câtorva toalete suplimentare, gălățenii nu vor găsi îmbunătățiri substanțiale față de vara trecută. Autoritățile nu au avut timp pentru amenajarea piscinelor dorite pe plajă. În schimb, Plaja "Dunărea" ar urma să găzduiască petreceri și evenimente de tot felul, în serile de weekend.
Printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook ...
Galațiul condus de o primăriță și de consilieri locali elevi
Miercuri, 08 Iunie 2022 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pentru o zi, Galațiul a avut o primăriță, pe Alexia-Crina Lupu - elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și președinta Consiliului Județean al Elevilor – și 24 de noi consilieri locali, toți elevi. Mai bine de o oră, primarul Ionuț Pucheanu a preluat misiunea „aparatului tehnic”, sprijinind proiectele propuse de tineri sau explicând de ce nu se pot realiza. Totul s-a desfășurat în cadrul proiectului „Aleși locali pentru o zi”.
Sala de ședințe a Primărie ...
"Sincer, nici nu pot să vă confirm, nici nu pot să vă infirm", a fost răspunsul primarului Ionuț Pucheanu la întrebarea cât de probabilă ar putea fi venirea la Galați a celebrei companii Continental, recunoscută pentru tehnologia pentru automobile, nu doar pentru anvelope.
Totuși, edilul-șef și-a nuanțat răspunsul în doi peri oferit inițial, ba a oferit, în premieră, o veste bună: "Mai e mult până departe, n-aș vrea să deschid gura până când nu suntem siguri de ceva. ...
Primarul Ionuț Pucheanu susține că nu vrea pensie specială
Miercuri, 18 Mai 2022 15:00 | Publicat în EVENIMENT
"Nu mă interesează nicio formă de pensie specială, de merit!", a declarat primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, la Reperul Tv, mărturisind că, și datorită vârstei pe care o are, nu se gândește încă la pensionare. "Să dea Dumnezeu să ajung la vârsta respectivă, să nu mă prăpădesc între timp", a spus politicianul.
Acesta e explicat, însă, că a existat o perioadă în care primarii nu beneficiau de drepturile de acum. "În momentul de față, primarii au și ei parte de c ...
Alee „subacvatică”, într-o zonă aflată în plină modernizare
Joi, 28 Aprilie 2022 15:50 | Publicat în EVENIMENT
O canoe sau orice altă ambarcațiune le-ar fi fost necesară pietonilor pentru a traversa o alee din zona cuprinsă între Potcoava de Aur – Trei Star, aflată într-o modernizare cu termen de finalizare de mult depășit.
Fotografiile aleii inundate de apă, care s-a „deversat” și pe trotuarul străzii Brăilei, au fost făcute publice pe grupul de Facebook „Galați: Sesizările cetățenilor!” de către doamna Elena Iacob, cu următorul mesaj: „În Mazepa I, lângă Potcoava de ...
Primăria Galați are de primit 15 milioane de lei de la ANAF
Miercuri, 27 Aprilie 2022 15:34 | Publicat în EVENIMENT
„Suntem prima Primărie din România care câștigă un proces cu ANAF, cu Finanțele, pentru un TVA extrem de consistent. Sunt vreo 15 milioane de lei, TVA plătit pentru achiziția troleibuzelor, de acum trei - patru ani. De atunci ne judecăm. Noi am spus de la bun început că e cu taxare inversă, dar asta e, a trebuit să plătim la momentul respectiv. Acum am câștigat, deschidem cutia Pandorei și pentru restul municipalităților din România”, a anunțat primarul municipiului Gala ...