Inspectoratul Școlar Judeţean Galați, împreună cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați, Asociația Umanitară "Mundis" și SC Imagine Plus Galați, derulează proiectul „Fii în formă pentru școală!”, o campanie dedicată sprijinirii copiilor din medii defavorizate socio-economic. „Vă invităm să donați și să oferiți o șansă reală acestor copii, ajutându-i cu cele necesare începutului de an școlar și facilitând integrarea lor ș ...

Lucrări de modernizare a Depoului de tramvaie

Miercuri, 03 Septembrie 2025 17:00 | Publicat în Bani Europeni
Construit în urmă cu 55 de ani, Depoul de tramvaie nr. 1 a intrat în modernizare, în cadrul unui amplu proiect cu fonduri europene care mai cuprinde bulevardul Siderurgiștilor (Tronson 2) și strada Ștefan cel Mare, artere pe care lucrările sunt deja în derulare. Potrivit Primăriei Galați, lucrările la noua investiţie cuprind: reabilitarea căii de rulare a tramvaiului pe o lungime de 3,7 km - cale simplă (în interiorul depoului); construire/modernizare dispecerat (cu barieră cu ...
Cu valoarea proiectului majorată substanţial, în căutarea unui constructor care să execute lucrările suplimentare care au apărut şi cu o amânare a datei de finalizare, asta ar fi, pe scurt, situaţia viitorului imobil în care gălăţenii îşi vor plăti impozitele şi taxele locale. Este vorba despre fosta clădire a BCR de pe strada Brăilei nr. 35, pe care Primăria Galați a cumpărat-o în anul 2022, plătind 1.300.000 de euro, preț nepurtător de TVA. Şi de atunci a tot cheltu ...

Programul Rabla va fi relansat în septembrie

Marți, 19 August 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Mediului a anunțat relansarea programului Rabla în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei, iar ghidul actualizat va fi supus consultării publice până la finalul săptămânii. Modificările includ și reducerea valorii voucherelor, ca răspuns la situația economică actuală, relatează Digi24. „În şedinţa de Guvern de astăzi (marţi - n.r.), la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a fost adopată Ordonanţa de Urgenţă prin ca ...

Judecătorii CCR își păstrează pensia

Joi, 14 August 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) vor rămâne cu pensia actuală, de 80% din indemnizație și venituri, și cu vechimea de 25 de ani necesară pensionării, potrivit proiectului de lege privind pensiile magistraților publicat pe luju.ro.   În schimb, judecătorii și procurorii vor putea ieși la pensie la 65 de ani, cu 35 de ani vechime în muncă, dintre care 25 de ani vechime în magistratură, beneficiind de o pensie de cel mult 70% din venitul net. Proiectul preve ...
Românii care construiesc garaje, șoproane, grajduri sau depozite fără autorizație de la primărie se pot confrunta cu amenzi uriașe, de până la 100.000 lei, relatează Digi24. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege privind reforma administrației publice locale, aflat acum în dezbatere publică.   Până acum, ridicarea unor anexe de acest fel era considerată o abatere minoră, iar sancțiunile erau mai mult simbolice. În prezent, Guvernul a introdus reguli mai stricte pen ...
Casa de Cultură a Studenților din Galați, alături de alte 13 unități similare din centre universitare din țară, ar putea fi transferată din subordinea Ministerului Muncii către autoritățile locale, conform unui proiect de ordin recent publicat. Măsura este justificată prin procesul de descentralizare și reorganizarea ministerului, vizând consolidarea guvernanței în domeniul tineretului, familiei și culturii.   Potrivit notei de fundamentare, transferul ar permite „adaptare ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

Luni, 11 August 2025 19:45 | Publicat în CULTURA
O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Artă Vizuală Galați, marcând o nouă etapă în proiectul expozițional început în 2024. Lucrările prezentate fac parte din colecția de pictură a muzeului și pot fi admirate până pe 14 septembrie, în timpul programului de vizitare.   „Noile grădini, inspirate de data aceasta de colecția de pictură a Muzeului de Artă Vizuală Galați, au fost deschise aseară de manageru ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a demarat un proiect important pentru sustenabilitate și eficiență energetică, intitulat „Noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul Universității”. Proiectul prevede instalarea de sisteme fotovoltaice care vor asigura producția de energie electrică din surse regenerabile pentru consumul propriu al universității. Această măsură va contribui la creșterea eficienței energ ...
Țara baltică lansează un proiect-pilot pentru instalarea de bariere plutitoare pe granițele naturale cu Rusia, în efortul de a preveni trecerile ilegale și de a spori securitatea. Investiția de aproximativ un milion de euro urmărește întărirea securității la frontiera estică a Estoniei cu Federația Rusă, o zonă definită în mare parte de râuri și lacuri. Potrivit Mediafax, proiectul se concentrează pe instalarea unor bariere plutitoare pe râul Narva și lacul Lämmijärv, ...
Pagina 3 din 27