Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Luni, 10 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la Grădinița Nr. 36, cărora le-a oferit  o experiență sportivă plină de energie. Cei mici au avut ocazia să facă cunoștință cu mingea de handbal și să petreacă timp valoros alături de sportivii și antrenorii clubului. Reprezentanții CSS Galați au transmis un mesaj de apreciere pentru vizită, subliniind deschiderea clubului față de toți copiii interesați de mișcare și pe ...

Opt medalii de aur la ”Europenele” din Serbia

Miercuri, 29 Octombrie 2025 14:30 | Publicat în SPORT
În orașul Kraljevo, din Serbia, s-au desfășurat întrecerile celei de-a 36-a ediții a Campionatului European de karate tradițional. Pe parcursul a trei zile, sportivi din 15 țări s-au întrecut la patru categorii de vârstă: cadeți, juniori, tineret și seniori. A fost încă un bun prilej de afirmare a sportivilor români, care au ocupat primul loc în clasamentul pe națiuni: 1. România, 2. Polonia, 3. Portugalia. La succesul delegației ”tricolore”, un important aport l-au av ...

David Popovici își donează ziua de naștere

Joi, 11 Septembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
David Popovici, dublu campion mondial și campion olimpic la înot, își donează ziua de naștere pentru a strânge 100.000 de euro, în sprijinul a 35 de tineri artiști, sportivi de performanță și olimpici, relatează Digi24. „De ziua mea, nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și la pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate. Ei muncesc incredi ...

Cine reprezintă România la Jocurile Paralimpice de la Paris

Sâmbătă, 24 August 2024 20:30 | Publicat în SPORT
Potrivit Agenției Naționale pentru Sport, la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, România va fi reprezentată de șase sportivi, la trei sporturi: Florin Alexandru Bologa și Daniel Vargoczki – judo nevăzători, Carol-Eduard Novak – ciclism rutier, pistă și velodrom, Theodor Matican – ciclism rutier, Ciripan Camelia Ioana Roxana și Bobi Simion – tenis de masă. Jocurile Paralimpice vor avea loc în perioada 28 august - 8 septembrie. Nu mai puţin de 4.400 de sportivi din întrea ...
Reputaţi medici, scriitori remarcabili, artişti de excepţie, sportivi și antrenori care au făcut istorie, profesori cu har, specialişti şi personalităţi din diverse domenii de activitate ne-au părăsit în 2023. Galaţiul a pierdut o întreagă pleiadă de oameni valoroşi. Cei plecaţi trăiesc, însă, în memoria celor care i-au cunoscut şi apreciat. Pentru a le păstra vie amintirea şi realizările, am ales să evocăm câteva dintre personalităţile oraşului care s-au stins di ...