UPDATE, ora 20,30: Furnizarea de căldură și apă caldă pentru cele 520 de apartamente a fost reluată, iar în acest moment toate cele cinci puncte termice au fost redeschise, ne-au declarat reprezentanții Calorgal. „După umplerea instalațiilor, odată cu revenirea la parametri optimi, începând cu ora 19,00, au fost pornite, pe rând, cele cinci puncte termice, ultimul dintre acestea fiind redeschis în jurul orei 20,30”, ne-a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al C ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul "Modernizare strada Traian între Metro şi strada Brăilei - lărgire carosabil”. „Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului APM Galaţi, strada Regiment 11 Siret nr. 2 şi la sediul Primăriei municipiului Galaţi, în zilele de luni - joi între orele 8,30 – 16,00 şi vineri într ...

Lucrări de 5,2 milioane de lei pe strada TRAIAN

Miercuri, 25 Noiembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru modernizarea arterei Traian, pe tronsonul cuprins între a străzile Basarabiei şi Rizer, a fost câştigată de firma Cricons SRL, cu o ofertă de 5.236.456 de lei. Aşa cum v-am informat, pe acest tronson au fost deja executate lucrări la reţelele subterane de apă şi canalizare. Numai că, potrivit Primăriei, „pe durata lucrărilor la reţelele subterane, s-a constatat că zona este afectată de tasare. A fost făcut un studiu geo, ca ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă circulaţie îngreunată şi restricţii temporare de trafic pe mai multe străzi, dar şi în numeroase intersecţii din municipiul Galaţi. Este vorba despre intersecţiile dintre arterele Brăilei - bulevardul Dunărea, Brăilei - Oţelarilor, Brăilei - Mioriţei, Brăilei - Stadionului, Brăilei - Roşiori, Brăilei - Traian, Domnească - Lahovary, Domnească - Basarabiei, Prundului - Traian şi 1 Decembrie 1918 - Aurel Vlaicu. Într-o următoare eta ...

Gică Contra de Galaţi

Sâmbătă, 17 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Galaţiul e urât!", "Galaţiul arată jalnic!", "Galaţi, oraş prăfuit în care nu s-a schimbat nimic de peste douăj’ de ani!", "Autorităţile nu fac nimic pentru Galaţi!". Vă sună cunoscut, nu-i aşa? De câte ori pe zi nu auziţi vorbe grele despre oraşul pe care, nu-i aşa, cu toţii îl "iubim" şi îl "preţuim", şi-atunci când îl hulim? Inclusiv atunci când spunem că-i murdar şi împuţit, după ce i-am scuipat direct în obraz cojile se seminţe, i-am aruncat pe caldarâ ...

(FOTO) Ce şanse are Aleea Pieţei să fie REABILITATĂ

Miercuri, 14 Octombrie 2015 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În zona Pieţei Centrale din Galaţi, strada din dreptul numărului 20, cu o lungime de maximum 70 de metri, arată astăzi ca după război. Deşi aşa-numita Aleea Pieţei a fost destul de circulată în perioada lucrărilor de pe strada Traian, iar toate arterele care o înconjoară sunt asfaltate, aceasta, se pare, a fost complet ignorată. "Bucăţica asta de stradă, în plin centrul cartierului, nu are nici măcar canalizare. E dezastru pentru maşinile care merg pe aici. În niciun car ...

Când va fi asfaltată toată strada Traian

Marți, 06 Octombrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Când se va asfalta strada Traian de la Metro spre Baia Comunală, vine frigul?”, ne întreabă insistent, şi pe bună dreptate, gălăţenii. Mai ales că, în mare parte, lucrările la reţelele edilitare s-au încheiat.Biroul de presă al Primăriei Galaţi ne-a comunicat că, pe strada Traian, există două tronsoane finalizate integral, cele cuprinse între străzile Tecuci – Eroilor şi Eroilor – Basarabiei. Vestea bună este că, potrivit Primăriei, pe tronsonul Metro – strad ...
Strada Traian, pe tronsonul dintre străzile Cezar şi Prundului, arată mai mult ca un traseu de offroad, decât ca o arteră de circulaţie * Oamenii vor mai mult de la autorităţile locale * Din zonă lipsesc trecerile de pietoni şi semafoarele, motiv pentru care oamenii se tem pentru propria siguranţă *Lipsa locurilor de parcare îngustează şi mai mult străduţele pe care, oricum, nu pot trece două maşini una pe lângă cealaltă  A fost prima dată când reporterii "Vieţii l ...
Lărgirea la patru benzi a carosabilului străzii Traian nu este singura intervenţie dorită de municipalitate în această zonă. Primăria Galaţi şi-ar dori să desfiinţeze pasajul pietonal de la V-uri şi a îmbrăţişat propunerea în acest sens cuprinsă în Planul urbanistic elaborat pentru această zonă de Asocierea SC Proiect SA Galaţi - SC Oppidum Studio SRL."Nu am tratat doar o bucăţică din Traian, am gândit un bulevard pe patru benzi până în Brăilei şi am încercat să ...
Primăria municipiului Galaţi îi aşteaptă în continuare pe gălăţenii care au proprietăţi în zona expusă exproprierilor pentru lărgirea la patru benzi a străzii Traian (pe tronsonul Tecuci - Brăilei) să vină cu documentele prevăzute de lege, pentru a primi despăgubiri. Municipalitatea a decis să prelungească termenul de primire a documentelor, în condiţiile în care, săptămâna trecută, doar 16 din cei 21 de titulari ai drepturilor de proprietate şi drepturilor reale di ...
Pagina 8 din 14