Teoretic, locuitorii blocului D4 din Țiglina I ar trebui să se simtă privilegiați, cu un spațiu de socializare umbros amenajat în fața imobilului și un loc de joacă în spatele lui Pot sta pe bănci la umbră ori la soare, au și câteva măsuțe pentru o partidă de șah sau de table, iar cei mici se bucură de echipamentele de joacă ori dau ture cu rolele sau tricicletele pe aleile din jurul spațiului de socializare. Numai că, după lăsarea nopții, cele două spații sunt la dis ...
"Cel mai bun raport calitate-preţ" a fost criteriul de atribuire a contractului pentru "Refacere sistem rutier și regenerare urbană interior cartier Ţiglina I". Singurul ofertant în cadrul acestei licitaţii publice a fost desemnat câştigător. Este vorba despre constructori "cu tradiţie" în execuţia acestui tip de lucrări. Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, asocierea firmelor Tancrad şi Citadina ’98 a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei publice organiza ...
Aprobată de aleșii locali în 2018 și contractată în 2019, amenajarea a 11 locuri de joacă pentru copii în cartierele din municipiul Galați urmează a fi modificată luna aceasta, în august 2024. Concret, din cele 11 locuri de joacă antamate, vor mai rămâne doar șapte, pentru că gălățenii din patru zone s-au împotrivit amenajărilor respective. Cele patru locuri de joacă eliminate din listă nu aduc și economii la valoarea totală a investiției, pentru că, de la aprobarea ...

Contract semnat pentru modernizarea Grădiniței Nr. 36

Miercuri, 10 Iulie 2024 17:55 | Publicat în Bani Europeni
Firma Moviland Met SRL a câștigat licitația pentru modernizarea Grădiniței cu program prelungit Nr. 36 din cartierul Țiglina I, cu fonduri obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul, cu o valoare de 5.126.163 de lei fără TVA și o durată de 10 luni, a fost semnat, anunță Primăria Galați. La Grădinița Nr. 36, principalele lucrări presupun izolarea termică, înlocuirea instalației de încălzire, montarea unei pompe de căldură, modernizare ...
Update: În cursul zilei de vineri, 21 iunie, comisarii CJPC Galați au efectuat recontrol la restaurantul Wolves și au constatat remedierea deficiențelor. Drept urmare, restaurantul a fost redeschis, anunță CJPC Galați. Restaurantul "Wolves" din complexul Țiglina I, aparținând societății Aledra Flatdesign SRL, a fost amendat și închis temporar în urma neregulilor descoperite la un control efectuat, miercuri, 19 iunie, de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor ( ...

Șofer prins la volan cu "iarbă și pulbere albă"

Marți, 18 Iunie 2024 15:02 | Publicat în EVENIMENT
Un tulcean de 28 de ani a ajuns în atenția polițiștilor de Crimă Organizată din Galați, după ce a fost prins, în Țiglina 1, conducând într-o avansată stare de tulburare Asta deoarece, aveau să stabilească agenții Secției 2 care l-au tras pe dreapta pe strada Regiment 11 Siret, nu se abținuse de la a consuma substanțe interzise, așa cum indica comportamentul său incoerent. Dacă la testarea cu etilotestul, rezultatul a fost negativ, nu la fel a stat treaba și la verificarea ...
Galaţiul se va afla şi anul acesta printre oraşele care vor găzdui Campionatul Mondial de cultură generală, alături de alte circa 70 de localităţi, din 44 de ţări. Ediţia gălăţeană din 2024 se va desfăşura sâmbătă, 1 iunie, de la ora 12,00, la ST.UP Cafe, local situat în Complexul "Ţiglina I".În cadrul acestui concurs, participanţii trebuie să răspundă la 240 de întrebări, câte 30 din opt domenii standard (istorie, cultură, media, ştiinţă, lifestyle, divertis ...

Întreruperi de curent în Țiglina I și la Inelul de Rocadă

Joi, 18 Aprilie 2024 18:04 | Publicat în UTILE
Cele mai multe întreruperi de curent de vineri, 19 aprilie, vor avea loc în Țiglina I și în zona Inelului de Rocadă, cu durate de până la patru ore. Acestea se produc ca urmare a lucrărilor efectuate de Distribuție Energie Electrică România (DEER) Sucursala Galați la rețelele din toate zonele orașului, lucrări care au ca ore de începere 8,00 sau 11,00, în funcție de zonă. Așadar, în zona Inelului de Rocadă, vor fi întreruperi la consumatori de pe străzile Siderurgiștilo ...

Cine vrea să transforme o ruină în creșă

Vineri, 02 Februarie 2024 08:00 | Publicat în Bani Europeni
Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, două oferte au fost depuse în cadrul licitației organizate de Primăria Galați pentru execuția lucrărilor care să transforme ruina fostului centru de transfuzii din cartierul Țiglina 1 într-o creșă modernă. Este vorba despre firma SMB Steel Project Partnership și despre Asocierea Seth Building - Pavmir Agro. Contractul, cu o valoare estimată de 4.282.427 de lei fără TVA, are ca obiectiv „renovarea energetică – R ...
Panică la primele ore ale dimineții de marți într-un bloc din Țiglina 1 după ce imobilul s-a umplut de fumul gros care ieșea din apartamentul unei proprietare în vârstă de 86 de ani. Zeci de persoane, 24 de adulți și 4 copii, care dormeau la acea oră, au fost scoși din scara 3 a Blocului C33 de pe Regiment 11 Siret de pompierii alertați pe 112, oamenii fugind şi adăpostindu-se în ambulanțe din cauza termperaturilor foarte scăzute de la acea oră. Forțe sporite au interveni ...
Pagina 1 din 2