FOTBAL. După splendidul meci UTA - Oțelul, din prima etapă a returului Superligii de fotbal, încheiat cu succesul clar al gălățenilor, scor 4-2, Liga Profesionistă de Fotbal a întocmit obișnuitele clasamente. Doi fotbalişti "oțelari", Iuri Cisotti și Alexandru Pop (ei fiind marcatorii a trei dintre goluri), și-au găsit locul în "Echipa etapei", în timp ce Dorinel Munteanu a fost declarat "Antrenorul etapei". VOLEI. După ce a trecut cu brio de examenul continental, unde a reuș ...
CSM Arcada, calificare în grupele principale ale Ligii Campionilor
Marți, 14 Noiembrie 2023 09:00 | Publicat în SPORT
Grupa a 6-a de calificare pentru grupele principale ale Ligii Campionilor la volei masculin și-a încheiat meciurile de la Galați duminică seară
Au fost trei zile interesante pentru publicul gălățean, care a avut prilejul să vadă la lucru patru dintre echipele europene din cel de-al doilea eşalon valoric. Echipa noastră a avut două evoluții foarte bune în primele zile, iar în a treia zi și-a adjudecat setul necesar pentru a obține această splendidă calificare, ajungând în p ...
HANDBAL. În etapa a 7-a a diviziei secunde de handbal masculin, CS Universitatea Galați a învins, la Piatra Neamț, scor 33-32, formaţia HC Pietricica. Cu patru victorii și trei înfrângeri, CSU ocupă locul 3 în clasament. Iată marcatorii: Patric Albu (15 goluri), Chiriac (6), Butea (5), Costea (3), Soare (3) și Ionescu (1). Returul începe miercuri, 15 noiembrie, cu meciul CSU - Poli Iași, derbiul Seriei A (în tur, 28-27 pentru gălățeni). VOLEI. În prima etapă a returului Diviz ...
Start lansat pentru CSM Arcada în turneul de Liga Campionilor de la Galaţi
Vineri, 10 Noiembrie 2023 22:29 | Publicat în SPORT
Echipa CSM Arcada Galaţi a început excelent turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor la volei masculin, câştigând la zero disputa cu formaţia ucraineană Prometey Dnipro.
Cei aproximativ 1.100 de spectatori prezenţi vineri seară în Sala Sporturilor "Dunărea" au avut parte de un meci dominat da capo al fine de echipa pregătită de Sergiu Stancu. În final, gălăţenii au câştigat cu scorul de 3-0 (25-15, 25-21, 25-14). Finlandezul Aaro Nikula a fost cel mai bun marcator ...
TENIS. Gălățeanca Ellis Amalia Lungu (Clubul Dacia) a câștigat categoria senioare a turneului de tenis "Trofeul Ion Țiriac", desfășurat pe cele opt terenuri de zgură ale Arenei CSM Brăila. Rezultatele înregistrate: 6-3, 6-2 cu Lorena Enache (Tenis Buzău), 6-1, 6-3 cu Maria Stegarescu (Major Sport) și 6-2, 6-1 cu Roberta Coman (Dacia Galați).HANDBAL. Sâmbătă debutează meciurile returului eșalonului al doilea de handbal masculin. CSU Galați va juca în deplasare, la HC Pietr ...
Adversarii voleibaliştilor de la CSM Arcada în grupa Champions League de la Galați
Joi, 09 Noiembrie 2023 18:00 | Publicat în SPORT
De vineri până duminică, orașul nostru se va afla în atenția amatorilor sportului cu mingea peste plasă
Timp de trei zile, în Sala Sporturilor "Dunărea", patru echipe valoroase își vor disputa șansele de calificare în cea mai importantă competiție continentală - Liga Campionilor.În ediția de astăzi a ziarului nostru, vă oferim succinte prezentări ale celor trei adversare ale campioanei României - CSM Arcada Galaţi. Olympiakos Pireu - cea mai valoroasă grupare a voleiulu ...
CSM Arcada Galaţi, gazda unei grupe de Champions League
Joi, 09 Noiembrie 2023 01:17 | Publicat în SPORT
Orașul nostru se află în prim-planul competițiilor continentale prin echipa campioană a României la volei masculin. După calificările din Champions League, desfăşurate acum două săptămâni, în acest weekend vor avea loc noi examene europene. De vineri, 10 noiembrie, până duminică, 12 noiembrie, Galațiul va găzdui o nouă competiție desfășurată sub egida CEV, turul al doilea al grupelor de calificare pentru Liga Campionilor.
Opt echipe pentru trei locuri
Prima grupă, car ...
VOLEI. Peste două zile debutează meciurile turneului pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor la volei masculin. Iată programul meciurilor grupei de la Galați: vineri, 10 noiembrie, ora 18,00, CSM Arcada - Prometey Dnipro și Olympiakos Pireu - Neftochimic Burgas; sâmbătă, ora 18,00, Burgas - CSM Arcada și Prometey - Olympiakos; duminică, ora 15,00, Burgas - Prometey și Arcada - Olympiakos. FOTBAL. În etapa a 7-a a eșalonului al doilea de fotbal feminin, SC Oțelul a jucat c ...
CAMPIONI. ”Tricolorii” noștri au semnat o importantă pagină de istorie! Sâmbătă seară, în Emiratele Arabe Unite, Selecționata României, cu gălățeanul Alex Bourceanu printre cei mai buni, a devenit campioană mondială la minifotbal. După atâtea meciuri la acest ”mondial” a venit finala, cel puțin la fel de interesantă și pasionantă. ”Tricolorii” au jucat cu Kazahstan, o echipă puternică cu care a încheiat nedecis 2-2, după ce au fost conduşi cu 2-0. S-a proce ...
FOTBAL. Stadionul ”Siderurgistul” găzduiește duminică un cuplaj de fotbal feminin. De la ora 12,00 vor juca echipele de junioare (Under 15) Oțelul – FC Bacău, iar la ora 14,00 vor intra în teren senioarele de la Oțelul și Fair – Play București, în divizia a doua. Cele două echipe sunt vecine de clasament, cu câte 12 puncte și golaveraje egale.VOLEI. Echipa de juniori Under 17 a CSS CS Arcada Galați a obținut a treia victorie (și are o înfrângere) după etapa a IV-a a Ca ...