România, ne păstrăm locul câştigat în Europa?

Miercuri, 07 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Sunt un om născut și crescut în România, un om căruia părinții i-au insuflat valori morale și civice. Același lucru îl fac și eu la rândul meu cu copiii mei. Mi se pare însă că înot într-un ocean în care mă duc iar și iar la fundul apei și tot ceea ce clădesc se surpă. Nu mă pot uita în ochii copiilor mei să le spun că, prin votul meu, liber exprimat, le-am tăiat aripile care îi ajută să crească frumos, să prețuiască valorile europene, să se înconjoare de oa ...

Votul care ne trimite la peluză

Marți, 06 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La ora la care scriu aceste rânduri, ecoul șocului care a însoțit primul tur al alegerilor prezidențiale este departe de a se fi stins. Cu negurii extremismului la orizont, majoritatea celor care au mers duminică la urne au pus ”binele țării” și ”șansa de se întoarce acasă” în mâinile unui personaj care nu a făcut nimic să se șlefuiască, dar care este creditat ca ”salvator” de nație. Până ieri, mi se părea că sintagme de genul ”am votat pentru o Românie mai ...
Candidatul AUR, George Simion este învingătorul detaşat al alegerilor prezidenţiale din 4 mai 2025 şi la Galaţi. Potrivit rezultatelor oficiale, Simion a fost votat, la Galaţi, de 88.679 de alegători, reprezentând 41,55 la sută din voturile valabil exprimate. Crin Antonescu, susţinut de coaliţia PSD–PNL–UDMR a obţinut 40.736 de voturi, însemnând 19,09 la sută. Iar independentul Nicuşor Dan a primit susţinerea a 37.976 de voturi - 17,80 la sută. Pe locul al patrulea, Victo ...
Potrivit datelor oficiale furnizate în cursul dimineții de duminică, 4 mai, de reprezentanții Centrului de Comunicare Județean Galați, la nivelul județului au fost înregistrate 2.403 solicitări de vot cu urna mobilă. 13 dintre acestea au venit din partea unor persoane aflate, în prezent, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați. Acește persoane, la fel ca și altele cu probleme judiciare, dar cărora nu le-a fost inte ...
Voturile publicului au trimis-o pe tecuceanca Damaris Lupu în marea finală „Românii au talent”. Momentul ei spectaculos, în care a împletit contorsionismul şi graţia, cu acrobaţia aeriană, a cucerit publicul în prima semifinală, transmisă live, vineri noaptea, la Pro Tv. În doar câteva luni, adolescenta care se antrena pe un covor scos din casă în faţa blocului, a reuşit să înveţe să zboare, la propriu şi la figurat, cu ajutorul unei eşarfe suspendate. Un număr uluit ...
„M-am pregătit pentru cea mai frumoasă emisiune, fraților. La mine, vine din suflet ce fac! Eu nu joc teatru, nu sunt Jean Constantin. Eu sunt Seby de la Galați: tradițional, original, şi am venit să fac o cântare frumoasă. Am pregătit un program extraordinar pentru semifinală: doină, horă, brâu autentic românesc, cele mai frumoase piese româneşti. Program special dedicat pentru ţara noastră dragă! Nu cântăm pe bancnote în seara asta, fraților, cântăm din suflet. Cân ...

Turu’ doi… e la noi!

Sâmbătă, 03 Mai 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Inteligenţă, înţelepciune (da, nu-i totuna cu nivelul intelectual!), decenţă, implicare, calm, bun-simţ, echilibru, empatie, transparenţă, comunicare şi, pe cât se poate, curăţenie sufletească şi-n dosare… Cam asta mi-aş dori eu de la viitorul preşedinte al României. O fi prea mult? Prea puţin… O fi. Desigur, eu pot să-mi doresc şi Luna de pe Cer pe tipsie de argint! Majoritatea românilor va hotărî în ce direcţie va merge România în următorul cincinal. Chiar?! C ...
Cetățenii români cu drept de vot de pe teritoriul ţării noastre sunt așteptați la urne, duminică, 4 mai 2024, pentru a hotărî cine va fi președintele României. Secțiile de votare se vor deschide la ora 7,00 și vor rămâne la dispoziția alegătorilor până la 21,00. Dacă, însă, la ora 21,00, vor fi cetățeni care așteaptă la rând ca să voteze, programul se poate prelungi până la ora 23,59. Pentru a vă exercita dreptul de vot nu aveţi nevoie decât de un act de identi ...
Potrivit datelor înregistrate în timp real, până la ora 9,00 (ora României), peste 100 de români au votat la Tokio, în Japonia, 72 la Berna, în Elveţia şi 68 la una dintre secţiile de votare din Chişinău, Republica Moldova. Votul în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale a început încă de joi, 1 mai 2025, la ora 22,00 (ora României), în Auckland, Noua Zeelandă. Românii din străinătate au la dispoziţie tot trei zile pentru a vota, dar există o diferenţ ...
Cetățenii aflați pe teritoriul României care nu se pot deplasa la secția de votare din motive medicale, profesionale sau legale pot solicita urna specială pentru a-și exercita dreptul constituțional la alegerile prezidențiale din 2025. Cererile pentru urna specială trebuie depuse până pe 2 mai 2025, la Biroul Electoral Județean sau al sectorului municipiului București. Acestea pot fi transmise personal sau prin intermediul altei persoane, în format fizic sau electronic. Alegăto ...
Pagina 1 din 10