UTILE - Viaţa Liberă Galaţi
Începe asfaltarea bulevardului George Coșbuc
Scris de Anca Melinte Miercuri, 19 Octombrie 2022S-a întâmplat pe 20 iulie. Calendarul personalităţilor gălăţene
Scris de Viaţa liberă1828 – Se naște, în Insula Hydra, Grecia, ARISTIDE SERFIOTI (m. 1905, la Galați), medic militar și filantrop, stabilit la Galați în 1853, considerat o figură marcantă a medicinei românești. A inițiat fondarea Spitalului „Elisabeta Doamna” (1877) și a fost membru fondator al primei societăți științifice medicale din oraș. Spitalul Militar de Urgență din Galați îi poartă numele.
1844 - Se naște, la Galați, VASILE PANU (m. 1877), căpitanul care a activat în Regimentele 5 și 7 Infanterie de Linie. A participat la Războiul de Independență 1877-1878 și a fost ucis în luptele de la Grivița 2, la 30 august 1877. O stradă din Galați îi poartă numele.
1862 – Se naște, la Bereşti, județul Galaţi, PAUL BUJOR (m. 1952), scriitor, profesor universitar, unul dintre cei mai importanți biologi români. A fost creatorul şcolii universitare de morfologie animală din Iași, unul dintre iniţiatorii celei mai importante publicaţii ştiinţifice din Iași, „Analele ştiinţifice ale Universităţii din Iaşi”, membru de onoare al Academiei Române şi al altor societăţi ştiinţifice şi culturale.
1865 – Se naște, la Galați, ALPHONS DALL'ORSO (m. 1931), filantrop, bancher, doctor în Drept, senator, deputat și consilier comunal la Galați, dar și președinte al Camerei de Comerț din Galați și vicepreședinte al Societății Culturale „V.A. Urechia”.
1880 – Se naște, la Râmnicu Sărat, ALEXANDRINA SCURTU (m. 1949, la Galați), scriitoare stabilită la Galați în 1901, unde a înființat un salon literar frecventat de scriitori de renume, ca: Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Eugen Lovinescu, H.P. Bengescu ș.a.
1910 – Se naște, la Bălăbănești, județul Galați, VASILE BAICU (m. 1939), pilot militar. A activat în Escadrila 2 Recunoaștere a flotilei Aviația de Gardă Cluj, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
1929 – Se naște ALECU SFETCU (m. 2003), director și dirijor al Teatrului Muzical din Galaţi, membru fondator și director al Orchestrei Simfonice de la Galaţi.
1954 – Încetează din viață ION PAULAT (n. 1873), inovator și inventator. Absolvent al Şcolii Comerciale din Galaţi şi angajat la Atelierele Navale Fernic (Șantierul Naval Galați), a construit în Galaţi primul hidroavion cu fuzelaj din România şi un avion monoplan.
1958 – Se naște, la Galați, COCA TEODOSIADE (m. 2017), soprană și violonistă cunoscută pentru activitatea sa artistică în cadrul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați.
1962 – Se naște, la Galați, PETRE BARBU, jurnalist și scriitor. A lucrat la publicațiile „Flacăra”, „Cuvântul”, „Capital” și „Adevărul”. A publicat volume de proză și publicistică. A câștigat de două ori premiul de dramaturgie „Cea mai bună piesă a anului” – UNITER.
2004 – Încetează din viață ALIONTE STAN (n. 1963, la Slobozia Conachi, județul Galați), solist de balet, coregraf. A montat spectacolul ”Nunta din Galați”, împreună cu dirijorul Constantin Arvinte și Ansamblul ”Rapsodia Dunării” din Galați.
2013 – Încetează din viață, la Galați, MIHAI VASILIU (n. 1946), profesor de fizică la liceele „Al. I. Cuza” și „Vasile Alecsandri” din Galați și inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Galați.
2020 – Încetează din viață GEORGETA ANDRONACHE (n. 1945, la Tecuci), profesoară de limba franceză la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci.
S-a întâmplat pe 9 aprilie
Scris de Virgil Guruianupe 9 aprilie
1553 - Încetează din viaţă FRANCOIS RABELAIS (n. 1494), scriitor francez.
1626 - Încetează din viaţă FRANCIS BACON (n. 1561), filosof britanic.
1821 - Se naşte CHARLES BAUDELAIRE (m. 1867), scriitor francez.
1882 - Se naşte GEORGE NICULESCU-BASU (m. 1964), artist liric de reputaţie naţională şi internaţională.
1894 - Se naşte CAMIL PETRESCU (m. 1957), poet, prozator, dramaturg, teoretician al fenomenului teatral, eseist, filosof, membru al Academiei Române.
1919 - Se naşte JOHN ECKERT (m. 1995), inginer american, co-inventator al primului computer electronic.
1933 - Se naşte JEAN-PAUL BELMONDO (m. 2021), actor francez, laureat cu numeroase premii şi distincţii.
1941 - Se naşte INGO GLASS, sculptor. A lucrat la Muzeul de Artă Contemporană Galaţi (1967-1971). Din 1979, stabilit în Germania.
1951 - Se naşte, la Nicoreşti, jud. Galaţi, ŞTEFAN BUŢURCĂ, pictor, ilustrator de carte.
1984 - Se dezveleşte, la Tecuci, bustul scriitorului Calistrat Hogaş, realizat în piatră de sculptorul Ion Dămăceanu.
2001 - Încetează din viaţă IOAN SIMION MĂRCULESCU (n. 1943), pictor, membru al UAPR, Filiala Galaţi, membru fondator al grupului "AXA", director al Muzeului de Artă Vizuală Galaţi (1990-2001).
2005 - A fost inaugurat, la cimitirul Rakowicki din Cracovia, Polonia, un monument reprezentându-l pe Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea.
2015 - Încetează din viață CONSTANTIN DRĂGHICI (n. 1932), solist vocal, compozitor și orchestrator român.
2021 - Încetează din viață PRINȚUL PHILIP, duce de Edinburgh (n. 1921), soțul reginei Elisabeta a II-a.
S-a întâmplat pe 10 aprilie
Scris de Virgil Guruianu10 aprilie
1585 - Încetează din viaţă Papa GRIGORE al XIII-lea (n. 1502). În anul 1582, a introdus, în locul Calendarului iulian, un nou calendar, Calendarul gregorian.
1813 - Încetează din viaţă JOSEPH-LOUIS LAGRANDE (n. 1736), matematician, astronom francez.
1847 - Se naşte JOSEPH PULITZER (m. 1911), publicist, ziarist, editor, fondatorul Premiului Pulitzer [care se acordă, din 1917, jurnaliştilor şi scriitorilor].
1849 - Mecanicul american Walter Hund, din New York, a patentat acul de siguranţă.
1912 - Se naşte ILIE CLEOPA (m. 1998), arhimandrit, mare teolog.
1929 - Se naşte, la Ghidigeni, jud. Galaţi, MIRCEA BAŞTA, actor de teatru şi film.
1932 - Se naşte OMAR SHARIF (m. 2015), actor egiptean.
1944 - Robert Burns Woodward şi William von Eggers Doring au produs, pentru prima dată, chinina sintetică.
1951 - Se naşte STEVEN SEAGAL, actor american.
1954 - Încetează din viaţă AUGUSTE MARIE LUMIERE (n. 1862), om de ştiinţă francez. În 1895, a inventat, împreună cu fratele său Louis Jean, "Cinematograful Lumiere".
1957 - Se naşte, la Galaţi, IULIA FILIMON ALEXANDRU, pictoriţă, membră a UAPR - Filiala Bacău.
1962 - Încetează din viaţă MICHAEL CURTIZ (n. 1886), regizor, laureat cu trei premii Oscar pentru filmul "Casablanca".
2010 - Accident aviatic al avionului prezidenţial polonez, la Smolensk, Rusia. Au murit fostul preşedinte al Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa şi 94 de oficiali polonezi.
S-a întâmplat pe 11 aprilie
Scris de Virgil Guruianu1744 - Încetează din viaţă ANTIOH CANTEMIR (n. 1709), scriitor, om de cultură, diplomat.
1834 - Se reprezintă, la Iaşi, primul spectacol muzical în limba română: "Cantata pastorală sau Serbarea păstorilor moldoveni". Textul: Gh. Asachi. Muzica: Elena Taiber Asachi.
1854 - Se naşte, la Galaţi, IOAN S. NENIŢESCU (m. 1901), poet, dramaturg, publicist, membru corespondent al Academiei Române.
1858 - Se naşte BARBU ŞTEFĂNESCU DELAVRANCEA (m. 1918), dramaturg, prozator, poet, gazetar, vicepreşedinte (1915-1918) al Academiei Române.
1871 - Se naşte THEODOR PALLADY (m. 1956), pictor.
1897 - Se naşte, la Galaţi, GHEORGHE ZANE (m. 1978), economist, istoric, membru al Academiei Române.
1901 - Se naşte THEODOR ROGALSKI (m. 1954), compozitor, dirijor, pedagog.
1907 - Încetează din viaţă SIMION FLOREA MARIAN (n. 1847), folclorist, etnograf, membru al Academiei Române, laureat cu Premiul Academiei Române.
1924 - Se naşte GOGU VIZIRU (m. 2003), personalitate marcantă a tenisului românesc.
1932 - Este prezentat în România filmul "Visul lui Tănase", coproducţie româno - germană.
1944 - Încetează din viaţă ION MINULESCU (n. 1881), poet, prozator, dramaturg, laureat cu Premiul Naţional pentru Poezie.
1977 - Încetează din viaţă JACQUES PREVERT (n. 1900), scriitor francez.
2012 - Încetează din viaţă ION T. DRAGOMIR (n. 1923), istoric, arheolog, muzeograf (şi director, o perioadă) la Muzeul de Istorie Galaţi. A publicat studii despre perioada veche, unele cu referiri la zona Galaţi.
S-a întâmplat pe 12 aprilie
Scris de Virgil Guruianu1823 - Se naşte ALEKSANDR NIKOLAEVICI OSTROVSKI (m. 1886), scriitor rus.
1924 - Se naşte PETER SAFAR (m. 2003), medic austriac. A inventat procedeul de resuscitare cardio-pulmonară “gură la gură”.
1933 - Se naşte MONTSERRAT CABALLE (m. 2018), cântăreaţă spaniolă de operă.
1938 - Încetează din viaţă FEODOR IVANOVICI ŞALIAPIN (n. 1873), mare cântăreţ rus de operă.
1940 - Se naşte MIRCEA MARTIN, critic şi teoretician literar, pedagog, editor, laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Critică, cu alte premii.
1945 - Încetează din viaţă FRANKLIN DELANO ROOSEVELT (n. 1882), om politic american, al 32-lea preşedinte al SUA (1933-1945).
1949 - Se naşte FLORIN ZAMFIRESCU, actor de teatru şi film, pedagog (şi rector al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" Bucureşti, 2000-2008).
1953 - Se naşte VLAD PĂUNESCU, operator, producător de film, laureat cu premii ACIN.
1958 - Se naşte, la Galaţi, GHEORGHE MIRON, pictor, grafician, membru al UAPR Filiala Galaţi.
1961 - Cosmonautul rus Iuri Gagarin a devenit primul om care a zburat în spațiul cosmic, la bordul navei Vostok-1. Zborul a durat 108 minute.
1962 - Încetează din viaţă CONSTANTIN GANE (n. 1885), scriitor, publicist.
1975 - Încetează din viaţă JOSEPHINE BAKER (n. 1906), cântăreaţă, dansatoare americană.
2002 - Încetează din viaţă PLATON PARDĂU (n. 1934), prozator, poet, ziarist.
2012 - Încetează din viaţă GABRIEL ŢEPELEA (n. 1916) istoric literar, scriitor, om politic, membru al Academiei Române.
2020 - Încetează din viață STIRLING MOSS (n. 1929), pilot englez de Formula 1.
S-a întâmplat pe 13 aprilie
Scris de Virgil Guruianu1695 - Încetează din viaţă JEAN de LA FONTAINE (n. 1621), scriitor francez, celebru autor de fabule.
1743 - Se naşte THOMAS JEFFERSON (m. 1826), om politic american, al treilea preşedinte al SUA (1801-1809).
1862 - Intră în vigoare Legea Presei.
1885 - Se naşte GYORGY LUKACS (m. 1971), filosof, istoric literar, estetician ungur.
1886 - Se naşte NICOLAE TONITZA (m. 1940), pictor, grafician, critic de artă, pedagog, laureat cu mai multe premii.
1892 - Se naşte ROBERT ALEXANDER WATSON-WATT (m. 1973), fizician britanic. A inventat aparatul radar.
1906 - Se naşte SAMUEL BECKETT (m. 1989), scriitor irlandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1969).
1920 - Se naşte GHEORGHE BULGĂR (m. 2002), filolog, istoric literar.
1927 - Se naşte MAURICE RONET (m. 1983), actor, scenarist, regizor francez.
1930 - Se naşte SERGIU NICOLAESCU (m. 2013), regizor, actor, scenarist, producător de filme, laureat cu mai multe premii; după 1989, om politic şi senator.
1935 - Se naşte C. D. ZELETIN, (m. 2020) poet, eseist, traducător.
1948 - Marea Adunare Naţională adoptă prima Constituţie postbelică a României.
1952 - Se naşte, la Galaţi, VLADIMIR CRIVOI (m. 2011), caricaturist, pictor, decorator, laureat cu premii naţionale şi internaţionale.
1963 - Se naşte GARI KASPAROV, şahist rus, campion mondial.
1998 - Încetează din viaţă DUMITRU FURDUI (n. 1936), actor de teatru şi film.
2013 - Încetează din viaţă MIRCEA PETRESCU - DÂMBOVIŢA (n. 1915, la Galaţi), istoric, membru al Academiei Române.
S-a întâmplat pe 14 aprilie
Scris de Virgil Guruianu1457 - Începe domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova (până la 2 iunie 1504), remarcabil conducător de oşti şi om politic. În 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu titlul Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
1759 - Încetează din viaţă GEORG FRIEDRICH HANDEL (n. 1685), compozitor, organist german, unul dintre creatorii de seamă din istoria muzicii.
1865 - Încetează din viaţă [asasinat] ABRAHAM LINCOLN (n. 1809), om politic, preşedinte al SUA (1860-1865). A luptat pentru desfiinţarea sclaviei.
1904 - Se naşte JOHN GIELGUD (m. 2000), actor britanic.
1914 - Americanul Stasy G. Carkhuff a patentat anvelopa antiderapaj.
1917 - Încetează din viaţă LUDWIK ZAMENHOF (n. 1859), lingvist polonez. A inventat limba esperanto.
1929 - Se naşte OCTAV PANCU-IAŞI (m. 1975), poet, prozator, autor de literatură pentru copii.
1933 - Legea pentru crearea Fundaţiilor Culturale Regale ale României.
1941 - Se naşte JULIE CHRISTIE, actriţă britanică, laureată cu premiile Oscar, BAFTA, Globul de Aur, cu alte premii.
1950 - Se naşte DANIELA CRĂSNARU, poetă, prozatoare, autoare de literatură pentru copii, laureată cu Premiul Academiei Române, Premiul Academiei Americane de Poezie, cu alte premii naţionale şi internaţionale.
1986 - Încetează din viaţă SIMONE de BEAUVOIR (n. 1908), scriitoare franceză.
2017 - Încetează din viaţă GEORGE CORNEA (n. 1931), regizor, laureat cu Premiul UNITER, cu alte premii naţionale şi străine.
2020 - Încetează din viață LIGIA DUMITRESCU (n. 1936), actriță română.
S-a întâmplat pe 15 aprilie
Scris de Virgil Guruianu1452 - Se naşte LEONARDO da VINCI (m. 1519), pictor, sculptor, arhitect italian, reprezentant de seamă al Renaşterii.
1707 - Se naşte LEONHARD EULER (m. 1783), matematician, fizician elveţian.
1843 - Se naşte HENRY JAMES (m. 1916), scriitor american.
1874 - Se naşte JOHANNES STARK (m. 1957), fizician german, laureat cu Premiul Nobel pentru Fizică (1919).
1938 - Se naşte CLAUDIA CARDINALE, actriţă italiană, laureată cu mai multe premii naţionale şi internaţionale.
1947 - Ia fiinţă Filarmonica de Stat "Banatul" din Timişoara.
1949 - Ia fiinţă Filarmonica de Stat "Gheorghe Dima" din Braşov.
1952 - "Franklin Bank", din New York, SUA, este prima bancă din lume care a emis un card de credit.
1971 - La Porţile de Fier este conectat în sistemul energetic naţional primul hidroagregat de producţie românească.
1978 - Încetează din viaţă SERGIU MALAGAMBA (n. 1918), compozitor, instrumentist.
1980 - Încetează din viaţă JEAN-PAUL SARTRE (n. 1905), filosof, scriitor francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1964).
1990 - Încetează din viaţă GRETA GARBO (n. 1905), actriţă suedeză, mare stea a ecranului, laureată cu Premiul Oscar onorific.
2008 - Încetează din viaţă DAN GRIGORESCU (n. 1930), critic de artă, istoric literar, eseist, membru al Academiei Române.
2017 - Încetează din viaţă EMMA MORANO (n. 1899), supercentenară italiană, care, înaintea morții ei la vârsta 117 ani și 137 zile, a fost cea mai în vârstă persoană din lume și ultima persoană în viață care s-a născut înainte de anul 1900.
S-a întâmplat pe 16 aprilie
Scris de Virgil Guruianu1786 - Se naşte JOHN FRANKLIN (m. 1847), navigator britanic. A explorat coastele de nord ale Americii.
1828 - Încetează din viaţă FRANCISCO JOSE de GOYA (n. 1746), pictor, desenator, gravor spaniol.
1844 - Se naşte ANATOLE FRANCE (m. 1924), scriitor francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1921).
1850 - Încetează din viaţă MARIE TUSSAUD (n. 1761), modelatoare franceză în ceară, fondatoarea Muzeului Figurilor de Ceară din Londra.
1879 - Se naşte GALA GALACTION (m. 1961), prozator, memorialist, traducător, membru al Academiei Române, laureat cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români, cu Premiul Naţional pentru Proză, cu alte premii.
1889 - Se naşte CHARLIE CHAPLIN (m. 1977), actor, regizor britanic, laureat cu Premiul Oscar.
1896 - Se naşte TRISTAN TZARA (m. 1963), poet, unul dintre iniţiatorii mişcării literare avangardiste "dadaism".
1921 - Se naşte PETER USTINOV (m. 2004), actor, regizor englez, laureat cu două premii Oscar pentru interpretare, înnobilat cu titlul de "Sir".
1935 - Încetează din viaţă PANAIT ISTRATI (n. 1884), prozator român afirmat în Franţa.
1975 - Încetează din viaţă OCTAV PANCU - IAŞI (n. 1929), scriitor, autor de literatură pentru copii, publicist.
1984 - Încetează din viaţă GEORGETA MIRCEA CANCICOV (n. 1899), prozatoare.
1989 - Încetează din viaţă RODICA MARGARETA HANAGIC (n. 1939, la Galaţi), scenograf, pictor.
1991 - Încetează din viaţă DAVID LEAN (n. 1908), regizor american de film.
2007 - Încetează din viaţă IOAN URSU (n. 1928), fizician, membru al Academiei Române.
