Artă, maiestrie și multă, multă migală. Acestea sunt calitățile de care au dat dovadă nişte elevi din judeţul Galați, pentru care Crăciunul și împodobitul bradului au fost prilej de bucurie. În cadrul săptămânii "Școala Altfelˮ, derulată în perioada 15-19 decembrie, elevii Școlii Gimnaziale "Petru Rareș" din Frumușița au descoperit tainele cusutului pe etamină, o tradiție demult uitată.   Fascinați de firele colorate și diagramele cu modele variate, de la Moș ...
† CASIAN din darul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Dunării de Jos Preacuviosului cin monahal, Preacucernicilor preoți, păstori de suflete și aleșilor și de Dumnezeu, iubitorilor creștini și creștine din Eparhia noastră, har, milă, pace, bucurie sfântă și iubire fraternă mântuitoare, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Bobotezei și Anului Nou, iar de la noi arhierească binecuvântare!   „Tot pământul se veselește văzând pogorârea lui Dumnezeu, cere ...

Manual de supraviețuire între sarmale și nervi întinși

Luni, 22 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vine Crăciunul! Această perioadă magică în care colindele de fundal sunt acoperite de zgomotul satârului și de pârâitul mașinii de tocat carne. Deși teoretic celebrăm liniștea, practic intrăm într-o stare de alertă cod roșu gastronomic. Panica se instalează brusc: cum să nu facem cârnați? Dar drobul? Dacă piftia nu tremură suficient sau dacă toba nu are exact diametrul necesar pentru a impresiona soacra? Și, desigur, marea blasfemie națională: cum să lipsească cozona ...
O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuința, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Focul cumplit, care le-a ars casa din satul Bucești, a izbucnit în toiul nopții și s-a extins rapid la acoperișul locuinței.În acel moment, în casă se aflau șase persoane, doi copii și patru adulți, dintre care unul bolnav, imobilizat la pat. Doar intervenția rapidă a pompierilor care au venit de la Ivești, unde se află cea mai apropia ...

Mai aşteptăm colindători luni, 22 decembrie

Duminică, 21 Decembrie 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru că au mai fost doritori să ne ure, am prelungit programul de colindat de anul acest şi luni, 22 decembrie, care este şi ziua în care pregătim ultimul număr al ziarului de dinainte de Crăciun, ediţia din 23 decembrie 2025. Astfel, vă aşteptăm cu drag şi luni, 22 decembrie, între 10,30 şi 14,30. Vă mulţumim! ...

Ba al nostru-i mai... Crăciun

Sâmbătă, 20 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un brad mai împodobit decât altul. Ghirlande mai multe și mai strălucitoare. Cadouri peste cadouri. Moș Crăciun pe scenă, alt Moș Crăciun în parc printre copii. Colinde și iar colinde. „Lerui ler” contra „Jingle bells”. „Măruț-mărgăritar” și „Pa rum pum pum pum”. „Zoriori de ziuă” după „Silent Night”. Postări „crăciunistice”, ținute așijderea, urări, generozitate și entuziasm. Mai mult simulat decât autentic... O întreagă „industrie” a ...

Școala Gimnazială Nr. 29 ne-a transmis mesajul divin (VIDEO)

Marți, 23 Decembrie 2025 12:00 | Publicat în Regional
Nașterea Mântuitorului ne-a fost vestită vineri și de piticii de la Școala Gimnazială Nr. 29 din Galați. Corodonați de doamna profesoară pentru învățământul primar Petrica Țecu, elevii de la clasa a IV-a D ne-au înseninat ziua și ne-au umplut sufletele de bucurie și de magia acestor zile, când ne pregătim cu toţii pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Naşterea Domnului. Cu speranța că Moș Crăciun le va aduce, la bradul de acasă cadourile dorite, elevii ...
Chiar dacă vineri, 19 decembrie, a fost ultima zi de şcoală din acest modul, iar prin case deja este forfotă pentru pregătirile de sărbători, micuții colindători au respectat tradiția și au plecat, în formulă organizată, spre sediile instituțiilor din oraș, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. Piticii de la Școala Gimnazială Nr. 28, de la clasa I B, coordonați de profesoara pentru învățământul primar Oana Felicia Munteanu, ne-au vestit, cu glasuri cristaline și cu b ...

Boboceii de la Școala Nr. 18 au vestit Naşterea Domnului (VIDEO)

Marți, 23 Decembrie 2025 12:00 | Publicat în Regional
Încă un grup de copilași frumoși și talentați ne-a călcat pragul redacţiei, ca să ne aducă în casa ziarului şi în suflete spiritul Crăciunului, bucuria aceea pe care doar copii o mai resimţeam, când, la rândul nostru, mergeam cu colinda din casă în casă. Vineri, 19 decembrie, elevii clasei I A, de la Școala Gimnazială "Gheorghe Munteanu", structură a Școlii Gimnaziale Nr. 18, au venit să ne încânte cu dansuri și cântece, atent pregătite sub îndrumarea doamnei înv ...
Anul acesta ne-au colindat, în premieră, şi elevi ai profesoarei de canto-muzică uşoară Emilia Savu, de la Şcoala de Arte a Centrului Cultural "Dunărea de Jos". Am scris de multe ori despre reuşitele lor, atunci când au câştigat premii la concursuri importante din ţară şi străinătate, dar nu îi ascultasem pe viu până acum, aşa că ne-am bucurat să-i auzim cu această frumoasă ocazie.  Aşa cum am aflat de la doamna profesoară, care a şi cântat alături de ei (avâ ...
Pagina 3 din 18