Cum transformi o asociație de proprietari în comunitate. Lecție de gospodărire oferită de Asociația 135 din Port
Vineri, 22 Mai 2026 10:00 | Publicat în REPORTAJ
La bloc, viața se desfășoară adesea în spatele ușilor închise. Pentru mulți, asociația de proprietari este doar entitatea abstractă care emite facturi și calculează întreținerea. În Galați, o mână de oameni din zona Portului demonstrează, însă, că se poate și altfel.
Ghidați de ambiția lui Gabriel Bumbar, președintele Asociației Nr. 135, aceștia au refuzat să mai aștepte ca schimbarea să vină de la autorități și au înființat „Comunitatea Portului Galați - ...
Adrenalină, teribilism și plicitseală. Așa poate fi descrisă „joaca” mai multor adolescenți care s-au urcat pe un bloc turn din cartierul Micro 20, amuzându-se copios când încercau să sară de pe o scară pe alta.
Halucinant este faptul că în acest grup de teribiliști era și o fată. Distracția lor a fost filmată de localnici, care au distribuit-o pe rețelele de socializare, în speranța că vor trage un semnal de alarmă părinților care-și lasă copiii nesupraveghea ...
Poza zilei. Cozi și agitație la ghișeele de Taxe și impozite locale
Marți, 05 Mai 2026 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din nou animație și aglomerație la ghișeele Direcției de Taxe și Impozite, după cum puteți vedea în imaginea pe care am surprins-o chiar marți, 5 mai 2026.
Interesul brusc pentru fiscalitatea locală a fost „generat” sau „crescut” și de verificările făcute de Primăria Galați în zonele de case, unde autoritățile au încercat să afle numărul real al persoanelor care ar trebui să plătească taxa de salubrizare. Reamintim, verificările făcute anul trecut la asociați ...
Locuri de parcare rezidențiale şi pentru gălățenii din zonele de case
Luni, 04 Mai 2026 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de domiciliu sau reședință din municipiul Galați ar putea suferi o nouă modificare/completare. Statistic, ar fi a zecea la rând, de la intrarea în vigoare a Regulamentului, în iunie 2021. Cea mai importantă noutate îi vizează pe gălățenii care locuiesc în zonele de case individuale, care ar putea beneficia și ei de parcări rezidențiale, asemenea gălățenilor de la bloc.
„Având în vedere multiplele solicităr ...
Plan urbanistic aprobat pentru un bloc pe bulevardul Marea Unire. Cel mai discutat proiect din Consiliul Local
Miercuri, 29 Aprilie 2026 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Planul urbanistic pentru realizarea unei construcţii cu subsol, parter şi patru etaje, pe bulevardul Marea Unire nr. 113-115, a fost cel mai îndelung discutat proiect de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Galaţi de miercuri, 29 aprilie 2026. Conform documentelor prezentate aleşilor, ar urma să fie ridicat un ansamblu rezidenţial, „Danube River”, care va cuprinde şase locuinţe de serviciu şi un spaţiu comercial la parter, beneficiarul investiţiei fiind Roxana-Elena Ma ...
Poza zilei. Din păcate, parfumul nu se simte în fotografii
Luni, 20 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
"A evoluat mult tehnologia, dar, din păcate, parfumul florilor nu se simte în fotografii" - este mesajul care însoţeşte imaginea de faţă, despre care nu ştim decât că este la un parter de bloc din cartierul Micro 17, în proximitatea turnurilor de pe Frunzei.
Oricine l-ar îngriji însă, merită toate laudele pentru florile minunate care se pot vedea şi care, suntem convinşi, sunt mult mai puţine decât toate cele existente în grădină, fotograful neputând intra, din cauza gard ...
Doi gălățeni au fost arestați după ce s-au bătut în scara blocului
Sâmbătă, 18 Aprilie 2026 12:00 | Publicat în JURIDIC
Lăsat lat în scara blocului, a ajuns la spital și mai apoi, după gratii! Este traseul pe care l-a parcurs în mai puțin de 24 de ore un bărbat de 37 de ani, din Galați, victimă și agresor într-o bătaie cu un tânăr ce avea jumătate din vârsta lui.
Incidentul de la care a pornit totul ar fi avut loc în scara unui bloc din Micro 39, loc unde bărbatul ar fi fost găsit căzut, pe scări, cu mai multe leziuni. Oamenii au sunat la 112, acesta fiind luat, sub supravegherea unui echip ...
Părintele unui adult cu handicap, umilit la Taxe şi Impozite
Luni, 09 Martie 2026 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un pensionar gălățean, care îşi îngrijește de 35 de ani un fiu cu handicap grav, a venit cu lacrimi în ochi la redacția „Vieții libere”, imediat după ce a plecat de la ghișeul pentru plata taxelor și impozitelor locale. Deși se aștepta să beneficieze de facilitățile anunțate recent de municipalitate, acesta a fost obligat să achite suma integrală, de 1.148,82 lei, pentru trei persoane care locuiesc într-un apartament la bloc, dintre care 865,44 lei reprezintă doar taxa ...
Parterul blocului și iluzia prosperității. Galaţiul are nevoie să producă, nu să vândă speranţe deşarte
Duminică, 01 Martie 2026 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Există un semn discret, dar persistent, al unei societăți care a învățat să confunde circulația banilor cu prosperitatea: lumina rece a sălilor de jocuri de noroc, repetată obsesiv pe fronturile stradale, între farmacii, case de pariuri și spații comerciale care par să fi renunțat la ideea de a produce ceva palpabil, limitându-se la a redistribui speranță contra cost, într-o economie în care iluzia câștigului rapid a devenit, pentru mulți, ultima formă de optimism accesib ...
Miercuri, în ziua în care a nins, personalul Ecosal a avut, evident, de lucru, la lopată, prin alte locuri, nemaiajungând să schimbe sacii din coşurile de gunoi de prin cartiere. Loc în coşuri ar mai fi fost însă, dacă nesimţiţii - adică tot cei care de regulă stau în casă la căldură şi urlă pe Facebook să vină Primăria să le deszăpezească maşinile din parcare - nu ar fi lăsat iar gunoiul menajer din casă în coşurile stradale şi, când nu a mai fost loc, lângă ...

