Agricultorii, în război cu norii de gheaţă. ”Umbrelă” contra grindinei, pentru culturile valoroase (FOTO)
Luni, 27 Mai 2019 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Până în urmă cu doar câţiva ani, România era una din ultimele ţări europene care nu dispunea încă de un sistem de combatere a grindinei. Primele încercări de a preîntâmpina pagubele imense pe care bucăţile de gheaţă căzute din cer le provoacă culturilor agricole valoroase au avut loc încă din perioada comunismului, însă toate iniţiativele s-au stins atunci încă din faşă. De 22 de ani însă, în ţara noastră a început dezvoltarea unei tehnologii anti-grindină pr ...
UPDATE. O nouă AVARIE APĂ CANAL. În zonele afectate s-au trimis cisterne cu apă. Alte cisterne vor fi trimise în funcție de solicitări
Sâmbătă, 25 Mai 2019 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit unui nou anunț al societății Apă Canal, se estimează că abia în jurul orei 13,00 se va putea asigura apă tuturor consumatorilor din zona afectată.
UPDATE, 25 mai 2019. 10.43 | După repornirea Stației de repompare Filești, o noua avarie pe conducta magistrală a încetinit operațiunile de încărcare a rețelelor și reintrare în regim normal de funcționare.
"Noua avarie a fost deja remediată, continuăm încărcarea sistemului cu apă.
Întrucât estimam că abia î ...
Traficul pe Brăilei, sufocat pentru concertul Forza Zu. Restricţiile de circulaţie vor fi valabile până duminică (FOTO)
Vineri, 24 Mai 2019 16:00 | Publicat în AUTO
Bară la bară, de la un semafor la altul şi minute bune pentru a prinde "verde". Cam aşa se desfăşoară traficul rutier pe ambele sensuri pe strada Brăilei, singura arteră importantă rămasă deschisă după aplicarea măsurilor de restricţionare a circulaţiei pentru concertul Forza Zu de sâmbătă, 25 mai 2019.
Desfăşurarea de forţe care se anunţă pentru sâmbătă, la Galaţi, când oraşul va găzdui mega-concertul la care sunt aşteptaţi peste o sută de mii de oameni, are ...
Proiect de extindere a utilităţilor. Gazele naturale, ”ţelul suprem” la Târgu-Bujor. REPORTAJ
Joi, 16 Mai 2019 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Dacă s-ar face o listă de dorinţe la nivelul administraţiei publice din Târgu-Bujor, atunci principala doleanţă a comunităţii ar fi introducerea gazului metan. „Ne facem din asta ţelul suprem!”, ne spune primarul Laurenţiu Viorel Gîdei. Dar cum de la dorinţă la faptă e cale lungă, deja au fost demarate procedurile pentru ca, în sfârşit, gazul metan să ajungă şi la Târgu-Bujor.
Cum o iei, cum o învârţi, musai este ca gazul metan să ajungă la Târgu-Bujor. E şi no ...
Vandalismul, sport naţional. Coşurile stradale de gunoi, devastate de gălăţeni
Joi, 16 Mai 2019 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Cu toţii ne dorim ca atunci când mergem pe stradă să nu vedem ambalaje sau mucuri de ţigară aruncate la voia întâmplării, motiv pentru care s-au "inventat" coşurile de gunoi. Din câte se pare, însă, gălăţenii nu au învăţat să le folosească corespunzător, preferând să le vandalizeze, în timp ce societatea Gospodărire Urbană nu a învăţat să le înlocuiască la timp.
Atât pe strada Brăilei, cât şi pe strada Regiment 11 Siret, existenţa coşurilor stradale este ...
O parte dintre locatarii Blocului C vor fi executaţi silit. Pentru că n-au plătit impozitul mărit cu 500 la sută
Luni, 13 Mai 2019 00:03 | Publicat în REPORTAJ
În cartier "la Studenţi" se află primul dintre blocurile din Galaţi declarate "neîngrijite", proprietarii celor 34 de apartamente fiind obligaţi de Primărie să plătească o supraimpozitare de 500 la sută.
Este vorba de Blocul C de pe Strada Domnească nr. 144, ai cărui locatari au fost notificaţi în august 2017 de către Primărie să remedieze deficienţele constatate, altfel vor fi supraimpozitaţi cu 500 la sută, conform reglementărilor Codului Fiscal care permite autorităţi ...
Domnul Trandafir de la Rădeşti. Costume populare cusute cu lacrimi de un director de şcoală (FOTO)
Miercuri, 01 Mai 2019 00:03 | Publicat în EDUCAŢIE
Figura luminoasă a domnului Trandafir, învăţătorul de altădată, care era un exemplu de implicare în întreaga comunitate şi care se ocupa nu numai de luminarea minţilor copiilor, ci şi a sufletelor lor, pare să se fi cuibărit într-un sat din nordul judeţului, la Rădeşti, în persoana directorului şcolii de aici, Cătălin Porumb.
A prins drag de şcoală de mic, mama sa fiind învăţătoare. Şi-a dorit să-i calce pe urme. Soţia sa este tot învăţătoare şi amândoi se d ...
Maşini cu blazon. Arta de a păstra automobilul mobil (FOTO)
Vineri, 26 Aprilie 2019 11:00 | Publicat în AUTO
La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, gălăţenii au avut parte sâmbăta trecută de o expoziţie de automobile retro, nu departe de intrarea dispre Dunăre. Şi absolut toate vechile "doamne" au venit mişcate de propriul motor! Vizitare, fără speachuri, doar copii interesaţi să-şi vadă taţii şurubărind şi explicând, tineri îmbrăcaţi simplu, depănând din experienţa proprie cu modele similare, necazuri cu motoare, aventuri mecanice şi de circulaţie... Vizitatorii au so ...
Peste 1.000 de siderurgiști și membri ai familiilor lor au participat, sâmbătă, 20 aprilie 2019, la Ziua Securității și Sănătății în Muncă, eveniment care a avut loc, pentru prima dată, la Stadionul "Oțelul". Participanții au avut posibilitatea să facă execiții fizice în aer liber (Aerobic, Zumba, Cycling, Crossfit, Body Pump, Pilates), să joace fotbal, volei, badminton, să parcurgă curse cu obstacole sau să participe la seminarii de nutriție sănătoasă. Copiii salari ...
TREND în Galați. Pete de culoare pe un fundal gri
Luni, 15 Aprilie 2019 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Faptul că nu au o o curte a lor în care să-şi poată aranja o grădină după pofta inimii, nu îi împiedică pe unii dintre gălăţenii care stau la bloc să-şi arate originalitatea atunci când vine vorba de amenajarea spaţiilor verzi din jurul blocurilor.
În Micro 13, spre exemplu, am putut vedea de la porţiuni de pământ plantate cu ceapă verde, până la grădini amenajate cu mici alei, vegheate permanent de pitici de ipsos şi prevăzute cu adăposturi pentru păsări. La fel ...