Radu Georgescu

Radu Georgescu

Revenirea economică a mulțumit piața valutară

Marți, 08 Decembrie 2020 17:00 | Publicat în ECONOMIE
Piața valutară a continuat să fie calmă, la două zile după alegerile parlamentare, ea fiind influențată mai mult de revenirea aversiunii față de risc. Principala știre a zilei a fost cea venită de la INS, care estima că Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, pentru trimestrul al treilea indică o creștere de 5,6% față de cel precedent dar în scădere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut, evoluție care a menținut stabilitatea în piața valutară. Cursul ...

Leul a fost indiferent la rezultatul alegerilor

Luni, 07 Decembrie 2020 16:20 | Publicat în ECONOMIE
Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică nu au afectat stabilitatea leului din ultimele două luni, evoluție la care a contribuit și anunțul făcut vineri de agenția Standard&Poor’s care a confirmat ratingul României la nivelul BBB-/A-3, cu perspectivă negativă. Cursul euro a crescut luni de la 4,8725 la 4,8733 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,868 – 4,875 lei. Calmul din piață relevă faptul că dealerii anticipează crearea unui ...

Leul, la fel de stabil ca ratingul României

Duminică, 06 Decembrie 2020 13:26 | Publicat în ECONOMIE
După atingerea în data de 27 septembrie a maximului istoric de 4,8750 lei/euro, evoluția leului a fost calmă, una dintre cauze fiind reducerea volumelor de tranzacționare. Cursul euro a fluctuat în primele zile de decembrie între 4,8721 și 4,8736 lei, media de vineri fiind stabilită la 4,8725 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,868 și 4,876 lei, cu închiderea pieței la 4,87 lei. Evenimentul major al săptămânii a fost anunțul făcut vineri de ag ...

Cursul euro a revenit pe creștere

Joi, 03 Decembrie 2020 17:45 | Publicat în ECONOMIE
Joi, cursul euro a crescut de la 4,8721 la 4,8736 lei, evoluție determinată de o reducere a apetitului pentru risc la nivel regional, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,87 – 4,876 lei. Moneda americană a pierdut, de la începutul săptămânii, în fața celei unice circa 1,3%, și s-a depreciat joi până 1,2141 dolari/euro, minim care nu a mai fost atins din aprilie 2018. Evoluția s-a reflectat în scăderea cursului dolarului de la 4,0443 la 4,0226 le ...

Început de lună pe verde pentru leu

Miercuri, 02 Decembrie 2020 17:15 | Publicat în ECONOMIE
Prima ședință a pieței valutare a fost calmă pentru leu. El a preluat evoluția apreciativă manifestată la nivel regional, datorată creșterii apetitului pentru risc. După minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Națională, cursul euro scăzut de la 4,8735 la 4,8721 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau într-un culoar îngust, 4,87 – 4,874 lei. Atrage atenția scăderea rezervei valutare a BNR, de la 33,795 miliarde euro, în octombrie, la 33,393 miliarde eu ...

Noiembrie calm pentru leu

Duminică, 29 Noiembrie 2020 15:15 | Publicat în ECONOMIE
Raportul euro/leu a avut o evoluție calmă în noiembrie, care s-a stabilizat în jurul valorii de 4,87 lei, parcurs care s-a conturat încă de la finalul lui septembrie, când a fost atins maximul istoric de 4,8750 lei. Comparativ cu sfârșitul lui octombrie cursul euro a scăzut cu doar 0,08 bani, cel al dolarului a coborât cu aproape 9 bani, în timp ce francul elvețian a pierdut 5,14 bani iar lira sterlină a crescut cu 3,6 bani. La începutul lunii, după deciziile luate de agențiil ...

Alegerile de duminica viitoare nu afectează cursul

Joi, 26 Noiembrie 2020 15:45 | Publicat în ECONOMIE
Leul a avut o nouă ședință calmă, evoluție identică cu cea a altor monede din regiune, în ciuda faptului că peste o săptămână vom avea alegeri parlamentare, semn că investitorii se tem de o intervenție fermă a BNR. Cursul euro a crescut joi de la 4,8730 la 4,8738 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,87 – 4,876 lei. Piața financiară americană era închisă joi, cu prilejul sărbătorii de Thanksgiving, volumele de tranzacționare fiind reduse. Euro a profitat de ...

Euro a revenit la cursul de luni

Miercuri, 25 Noiembrie 2020 15:45 | Publicat în ECONOMIE
Leul a avut o zi liniștită, asemănătoare cu cea a altor monede din regiune, care profită de reducerea aversiunii față de risc. Miercuri, reducerea ofertei comerciale a provocat creșterea cursului euro de la 4,8703 la 4,8730 lei, într-o ședință calmă în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,871 – 4,876 lei. Euro a crescut la maximul ultimelor trei luni, 1,1929 dolari, după care a revenit spre 1,19 dolari, ceea ce a făcut ca scăderea mediei monedei americane să se red ...

Alegerile pot deregla piața valutară

Joi, 19 Noiembrie 2020 17:35 | Publicat în ECONOMIE
Leul a avut din nou o tendință liniștită, cu un culoar de tranzacționare îngust. De altfel, volumele din piața valutară au scăzut așa cum o arată și ultimul Raport al BNR asupra inflației. Acesta precizează că „rulajul pieței valutare interbancare a rămas relativ redus (în trimestrul al treilea, n.red) din perspectivă istorică”. Alegerile parlamentare din decembrie pot deregla piața, prin creșterea ieșirilor de valută, evoluție identică cu cea din septembrie, când ...

Euro stagnează de două luni la 4,87 lei

Miercuri, 18 Noiembrie 2020 16:10 | Publicat în ECONOMIE
Miercuri, leul a avut o evoluție calmă față de principalele valute, în ton cu celelalte monede din regiune. Cursul euro s-a mișcat ușor, de la 4,2729 la 4,2725 lei, valori stabile în ultimele două luni. Din nou, cele mai scăzute cotații, de 487 lei, se înregistrau dimineața, pe piețele asiatice înainte de deschiderea celei locale. Transferurile se efectuau în culoarul 4,871 – 4,875 lei. Atrage atenția creșterea prețului criptomonedelor. Bictoin a urcat miercuri pe platform ...
Pagina 100 din 114