George Marinescu

George Marinescu

Ultimele decontări din iulie, la Tulucești

Marți, 16 August 2022 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În ultima săptămână a lunii iulie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 151,59 milioane lei, în vederea decontării facturilor pentru 224 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). În județul Galați, singura unitate administrativ-teritorială beneficiară a decontărilor pentru proiectele derulate prin PNDL a fost Tulucești. Mai concret, în comuna din vecinătatea ...

Cod galben de inundații, pe râuri din Moldova

Duminică, 14 August 2022 22:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râurile mici din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someşul Mare, Ialomiţa, Siret şi Prut, ce a intrat în vigoare la ora 13,00.Hidrologii avertizează că aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Suceava, Neamţ şi Bacău.Și Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică ...

Klaus Iohannis va participa la Ziua Marinei

Duminică, 14 August 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, de la Constanţa, anunţă Administraţia Prezidenţială.Potrivit sursei citate, şeful statului va rosti o alocuţiune la ceremonia organizată în Portul Militar.Forţele Navale Române sărbătoresc luni Ziua Marinei la Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Mangalia, Brăila, Galaţi şi Bicaz, informează Ministerul Apărării Naţionale.Manifestările de la Constanţa vor începe luni cu cerem ...

Cinci hypermarketuri de pe Litoral, închise temporar de ANPC

Duminică, 14 August 2022 20:00 | Publicat în Regional
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au propus închiderea temporară pentru o perioadă de până la șase luni a cinci magazine aparţinând retailerilor Carrefour, Lidl, Kaufland şi Mega Image, aflate în sudul Litoralului, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Au fost aplicate, pentru neregulile constatate, patru avertismente şi nouă amenzi contravenţionale în valoare totală de 235.000 lei. Acestor sancţiuni li s-au adăugat şi măsurile ...

Centru pentru seniori și un nou târg auto la Galaţi

Sâmbătă, 13 August 2022 21:20 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul Ionuț Pucheanu a prezentat recent, pe pagina sa de Facebook, două obiective de investiții derulate, în prezent, de municipalitatea gălățeană. Astfel, pe strada Traian se amenajează un centru destinat vârstnicilor, fiind vorba despre trei clădiri vechi în curs de renovare, lucrările având loc atât la interior, cât și la acoperișuri. ”Bunicii trebuie să se bucure de spații moderne pentru petrecerea timpului liber, socializare și consiliere”, a precizat edilul-șef ...

Noi incubatoare pentru bebeluși, la Spitalul Județean

Sâmbătă, 13 August 2022 11:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei” a fost dotat în această vară cu nouă incubatoare de terapie intensivă cu multiple funcțiuni, iar echipamentele medicale sunt deja folosite de către medicii neonatologi pentru salvarea vieții nou-născuților, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. ”Astfel, secția de neonatologie a spitalului are în acest moment 30 de astfel de dispozitive medicale. Valoarea investiți ...

Complex pentru activităţi educative şi sport, o nouă investiţie în judeţul Galați

Vineri, 12 August 2022 20:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În luna septembrie 2020, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) au fost semnate 42 de proiecte, având ca beneficiari instituții publice, unități administrativ-teritoriale și IMM-uri, finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de 214.429.944 lei. Printre aceste obiective de investiții, se află și crearea unui complex multifuncțional pentru activități didactice și sport în comuna Val ...

Case din lemn, sub 35.000 de euro

Vineri, 12 August 2022 21:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Case cu o talpă la sol, de până la 35 de metri pătrați, ce pot fi construite cu materiale sustenabile reprezintă o inițiativă a Transilvanian Tiny House Sibiu care promite imobile de vacanță de până la 35 de mii de euro, disponibile în aproximativ trei luni, relatează Turnul Sfatului. ”Scopul este să redai spațiul naturii, să fie construite cu o amprentă de carbon mult mai redusă. E vorba de o construcție pe piloni înșurubați, astfel încât sub casă rămâne pășune ...

Ministrul Economiei a lansat o schemă de ajutor pentru industria prelucrătoare

Vineri, 12 August 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ghidul Solicitantului pentru schema de ajutor de stat privind acordarea de granturi pentru investiţii destinate industriei prelucrătoare a fost lansat, vineri, în dezbatere publică de Ministerul Economiei.Conform documentului, întreprinderile care îşi doresc să acceseze fondurile puse la dispoziţie prin schema de ajutor de stat trebuie să asigure un plan de investiţii de minimum 3 milioane euro şi o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile. De asemenea, firm ...

În minivacanţa de Sfânta Maria, cei mai mulţi români vor pe Litoral

Vineri, 12 August 2022 19:00 | Publicat în TURISM
Litoralul rămâne destinaţia preferată a românilor în minivacanţa de Sfânta Maria, însă sunt şi turişti care aleg zone liniştite, precum Delta Dunării, satele tradiţionale româneşti, staţiunile balneare sau cele montane. Pachetele de 3-4 nopţi sunt cele mai căutate în această perioadă, indiferent de destinaţie, iar tur-operatorii au pregătit oferte pentru toate buzunarele, dar şi programe dedicate zilei de 15 august.Pe litoralul românesc, tarifele pornesc de la aproxim ...
Pagina 198 din 512