Cursul euro a scăzut de la 4,6623 la 4,6606 lei, evoluție în contrast cu parcursul celorlalte monede din regiune. Aprecierea leului s-a bazat pe creșterea cererii comerciale, în condițiile în care companiile au vândut valută pentru a putea achita taxele și impozitele la bugetul de stat.
Media dolarului american a crescut de la 3,7780 la 3,7828 lei, în timp ce moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,53 – 1,156 franci/euro.
Indicele ROBOR la trei luni, utiliz ...
După anunţul MApN, alertă printre navalişti. Damen şi Saab, la vânătoare de comenzi de submarine
Luni, 12 Februarie 2018 00:04 | Publicat în ANCHETĂ
După „Marsuinul” şi „Rechinul”, şantierul naval din Galaţi ar putea avea din nou şansa să construiască submarine pentru Forţele Navale Române. Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat în mod oficial că programul de înzestrare a armatei va cuprinde şi construirea, în România, a trei submarine, pentru a răspunde prezenţei tot mai agresive a Rusiei în zona Mării Negre.
Iniţiativa MApN vine mănuşă Grupului Damen, care are un parteneriat strategic încheiat c ...
Privind înapoi fără mânie: Circ şi (im)potenţă politică (FOTO)
Marți, 16 Ianuarie 2018 00:04 | Publicat în ANALIZĂ
"Toate partidele, aceeaşi mizerie!", au scandat protestatarii gălăţeni, de-a lungul anului 2017. Nu de puţine ori, gălăţenilor le-a crăpat obrazul de ruşine în faţa întregii ţări, din cauza declaraţiilor halucinante făcute de politicienii locali! De cealaltă parte a baricadei, 2017, deşi nu a fost electoral, a fost un an agitat şi cu schimbări pentru partidele gălăţene şi pentru politicieni.Gălăţenii au cerut în stradă demisia viceprimarului UNPR Picu Apostol Roman, ...
Prima săptămână din 2018 a fost una pozitivă pentru leu, care a reușit să recupereze din terenul pierdut la sfârșitul anului trecut comparativ cu cele mai importante valute. În data de 2 ianuarie euro a atins pe piețele internaționale un vârf de 4,683 lei, nivel care nu a mai fost vreodată. În schimb, prima ședință a noului an a adus o medie de 4,6412 lei, față de maximul istoric de 4,6597 lei, înregistrat la finalul lui 2017.
După o scădere a mediei la 4,6304 lei perioad ...
Când istoria se vinde pe Olx. Clădiri istorice ale Galaţiului, în ruină sau de vânzare (FOTO)
Vineri, 05 Ianuarie 2018 00:01 | Publicat în ANALIZĂ
Ne tot contrazicem, inclusiv pe reţelele de socializare, dacă Galaţiul este, sau poate deveni, o atracţie pentru turişti. Până când vom avea un răspuns pentru asta, putem vedea doar trista realitate: multe din clădirile de pe strada Domnească, clădiri care au însemnat ceva pentru istoria Galaţiului, sunt fie în paragină, fie scoase la vânzare.
Am făcut o scurtă plimbare, la pas, pe una dintre cele mai "domneşti" străzi ale Galaţiului, zonă care, datorită arhitecturii şi ...
Penultima săptămână a acestui an a readus euro pe creştere, pe fondul majorării cererii de valută, dar şi a creşterii tensiunilor în Europa, după victoria separatiştilor în Catalonia. Participanţii la piaţa valutară şi-au luat, de asemenea, poziţii de protecţie, înainte de minivacanţa prilejuită de sărbătoarea Crăciunului.
Cursul euro a scăzut la începutul perioadei la 4,6210 lei, minim al ultimelor aproape două luni, dar a încheiat-o la 4,6401 lei, într-o şedinţ ...
România a atras fonduri europene, dar nu suficiente
Vineri, 27 Octombrie 2017 09:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Comisarul european Gunther Oettinger, responsabil pentru buget şi resurse umane, a fost prezent la conferinţa cu tema "10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană", care a avut loc, joi, la Banca Naţională a României (BNR), şi la care au mai participat preşedintele României, Klaus Iohannis, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În cadrul întâlnirii, Gunther Oettinger a explicat faptul că România are nevoie de aproape două decenii pentru ca Produsul Intern Brut (PIB) să ...
Firme abonate la afaceri cu statul şi la nereguli. Cine distribuie LAPTELE ȘI CORNUL la Galaţi?
Miercuri, 20 Septembrie 2017 00:03 | Publicat în ANALIZĂ
Distribuirea laptelui şi cornurilor în şcoli e o afacere foarte profitabilă, care aduce firmelor respective contracte de milioane de euro anual, fără prea mari bătăi de cap. Aşa se face că sunt societăţi care au pus monopol pe afacere, având parcă abonament la câştigatul licitaţiilor pe bandă rulantă, deşi de foarte multe ori au fost amendate şi acuzate de grave nereguli.
Cum reuşesc să pună mâna pe contracte, în ciuda scandalurilor care se ţin lanţ? E simplu. Period ...
PREȚUL apartamentelor gălăţene, comparativ cu restul ţării
Luni, 05 Iunie 2017 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Preţul mediu al metrului pătrat construit, atunci când vine vorba de apartamente de bloc, este, în Galaţi, de 700 de euro, se arată în raportul Imobiliare.ro pentru primul trimestru al acestui an. Ba, mai spun specialiştii site-ului, s-a ajuns la acest preţ după o uşoară ieftinire, de 0,5 la sută, în primele trei luni ale acestui an. Aceleaşi documente susţin că, preţuri mai mici pe metru pătrat decât în Galaţi se găsesc doar la Reşiţa (430 euro), Giurgiu (440 euro) şi ...
Radiografia politică a unui personaj. Nicolae Bacalbaşa face apologia sexului şi a vulgarităţii
Vineri, 12 Mai 2017 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
„A sosit vremea ca vocea doctorului Bacalbaşa, celebru în toată ţara pentru pildele şi vorbele de duh, să se audă în Parlamentul României!”. Aşa era lansat, în septembrie 2008, candidatul PSD Nicolae Bacalbaşa, cel care, de ieri, este suspendat din partid.
Reacţia PSD este una tardivă, dacă avem în vedere că atacul la adresa Ralucăi Turcan nu e primul derapaj al politicianului gălăţean, ci doar unul de la tribuna Parlamentului. Iată o radiografie a modului în care a e ...