Prin votul aleşilor locali, nu mai puţin de 788.000 de lei de la bugetul local au fost împărţiţi locaşurilor de cult din municipiul Galaţi. Cea mai mare sumă de bani, 110.000 de lei, a fost alocată pentru continuarea lucrărilor de construire a Bisericii „Sf.Nectarie - Barboşi”. Alţi 90.000 de lei vor sluji la construirea Bisericii “Sf. Cuv. Parascheva“. Suma de 80.000 de lei va contribui la continuarea lucrărilor la Cantina socială şi Centrul de zi pentru copiii proveniţ ...

Credinţa nu se măsoară în numărul de biserici

Luni, 07 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Se tot vorbeşte, de câteva zile încoace, de cum a hotărât Guvernul să împartă banii din bugetul de anul viitor. După ce s-a tot speculat că nu se vor da majorările de salarii pentru bugetari, iar pensionarii au apărut pe toate posturile de televiziune să se plângă că lor nu le va da nimeni niciun leu la pensie, iată că lucrurile s-au lămurit. Bugetarii primesc câte zece la sută, iar pensionarii câte cinci la sută. Nu e prea mult, dar măcar se dă şi nu se ia, aşa cum to ...

Partenie Clinceni şi reconstrucţia spirituală a Dobrogei

Joi, 19 Noiembrie 2015 05:00 | Publicat în SOCIETATE
* Ctitorul Palatului Episcopal din Galaţi a construit, în Dobrogea, o sută de biserici, pe vremea când era episcop al Dunării de Jos * Au fost vremuri în care pentru dobrogeni era "un lux" să aibă preot la înmormântare sau biserică în sat * La un an de la inaugurarea Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii, Arhiepiscopia Dunării de Jos pregăteşte o expoziţie fotografică de excepţie, care va ilustra opera monumentală a lui Partenie Clinceni Mitropolitul Partenie Cl ...

Ştefan Voievod, domnitorul care a urcat în icoană

Joi, 02 Iulie 2015 13:00 | Publicat în CULTURA
Astăzi, pe 2 iulie, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. De la canonizarea sa, din 1992 - eveniment pe care ortodocşii l-au numit, frumos, urcarea în icoană a voievodului - părerile românilor au fost împărţite. Parte dintre ei şi-au amintit despre textele cronicilor pe care le studiaseră la şcoală şi despre cum Grigore Ureche îl descria pe Ştefan Voievod: „Fost-au acestu Ştefan Vodă om nu mare de statu, mânios şi degrabă vărsătoriu ...
Aleşii locali au împărţit, joi seara, 788.000 de lei de la bugetul local la 27 de biserici.Singurul consilier care a avut ceva contra de spus a fost UNPR-istul Victor Malinovici, care a atras atenţia că se pune „mai mare accent pe biserică decât pe realitatea vieţii” şi că în mod sigur păstorii acestor locaşuri de cult ar fi de acord să renunţe la nişte bani ca să se facă investiţii la şcoli. Primarul Marius Stan l-a contrazis: „Şi biserica face parte din viaţa oamen ...
După ce, săptămâna trecută, aleşii au reuşit cu greu să strângă rândurile pentru a asigura cvorumul unei şedinţe extraordinare, joi, 28 mai, sunt convocaţi într-o şedinţă ordinară a Consiliului Local. Pe lista celor 41 de proiecte de hotărâre cuprinse pe ordinea de zi se află nu mai puţin de 27 care prevăd alocarea unor sume de la bugetul local pentru biserici. Banii sunt necesar pentru continuarea lucrărilor de construire a locaşurilor de cult, pentru realizarea cent ...

VASLUI: Cadou ELECTORAL pentru episcopul Corneliu

Luni, 29 Septembrie 2014 11:53 | Publicat în Ştiri regionale
Cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale, sefii PSD si ai Consiliului Judetean s-au gândit cã nu ar fi rãu sã facã unele pomeni fetelor bisericesti, cu gândul la voturile care ar putea sã curgã pentru prezidentiabilul Ponta. În mare secret, fãrã a prezenta vreo cerere oficialã, conducerea Consiliului Judetean a pus pe ordinea de zi a sedintei de CJ de marti un punct privind acordarea unui ajutor de urgentã pentru Episcopia Husilor. Banii, 100.000 de lei, vor ajung ...
Premierul României, Victor Ponta, a semnat joi o Hotărâre de Guvern conform căreia se va aloca din fondul de rezervă bugetară suma de 6.000.000 de lei pentru trei unităţi de cult: Centrul Eparhial Iaşi, Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, şi Mănăstirea Tismana, din judeţul Gorj, relatează adevarul.ro. Documentul mai precizează că Secretariatul General al Guvernului va avea ca responsabilitate, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, controlul modului de utilizare a sumei al ...

Câte biserici a construit Ştefan cel Mare

Joi, 26 Iunie 2014 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Istoria îl menţionează pe voievod ca pe un mare ctitor. Totuşi, din sursele transmise, nu reiese clar câte ctitorii a avut. Pisaniile - inscripţiile de la intrarea în sfintele lăcaşuri – s-au păstrat pentru un număr de 21 de biserici. Tradiţia vorbeşte însă despre nu mai puţin de 40 de ctitorii ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Al doilea domn, ca longevitate, în istoria românilor Ştefan cel Mare şi Sfânt este al doilea cel mai longeviv şef de stat din istoria neamul ...
Nu mai puţin de 1,3 milioane de lei au fost alocate de la bugetul local, prin votul consilierilor Galaţiului, pentru 32 de biserici. Banii vor fi cheltuiţi pentru lucrări de construire, reparaţii, pictură sau aşezăminte sociale.Cea mai mare sumă - 120.000 de lei - a fost alocată pentru continuarea lucrărilor de construire a Bisericii “Sf. Nectarie - Barboşi”. Câte 100.000 de lei vor contribui la construcţia bisericilor “Sf. Cuv. Parascheva” şi “Sf. Ioan Botezătorul“. ...
Pagina 3 din 5