Jumătate de an a trecut de când preotul Emil Aurelian Oprișan, fost paroh al Bisericii din Foltești, a fost trimis în judecată pentru viol în formă continuată. La șase luni de la repartizarea dosarului către Judecătoria Tg. Bujor, preotul, în prezent oprit de la slujire, încearcă în continuare să-și obțină eliberarea de sub condițiile controlului judiciar, măsură care l-a scăpat de arest și de care beneficiază din iunie anul trecut.   Puține sunt detaliile accesibil ...

Bărbat reținut pentru că a înjunghiat un câine

Marți, 31 Martie 2026 17:20 | Publicat în SATUL
Un localnic în vârstă de 34 de ani, din Munteni, este cercetat pentru rănirea animalelor, după ce polițiștii au aflat că a supus un cățel la acte de cruzime greu de imaginat. ”Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că acesta ar fi agresat un câine de talie mică, lovindu-l în mod repetat cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-i leziuni grave. Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar, ulterior, bărba ...
Edilul Sectorului 3 din București, Robert Negoiță, își reia atribuțiile de primar după ce magistrații Tribunalului București au decis revocarea măsurii controlului judiciar dispusă anterior de DNA. Hotărârea judecătorilor este definitivă, anulând restricțiile care îl împiedicau să își exercite funcția publică, relatează Agerpres. Decizia vine ca urmare a contestației depuse de primar împotriva măsurii preventive instituite de procurorii anticorupție la finalul săpt ...

Negoiță, la semnarea controlului judiciar

Luni, 09 Februarie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Robert Negoiță s-a prezentat luni, 9 februarie, la poliție pentru semnarea controlului judiciar, măsură dispusă de DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi construit un drum pentru fratele său din bani publici. Edilul, suspendat din funcția de primar al Sectorului 3, are la dispoziție o săptămână pentru a plăti o cauțiune de 800.000 de lei, scrie Agerpres.   Negoiță a anunțat că a contestat măsurile și urmează să decidă dacă va achita suma cerută. La ieșire, ac ...
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Bucureștiului, se află în centrul unui nou scandal de corupție. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au decis vineri plasarea edilului sub control judiciar pe cauțiune, stabilind o sumă de 800.000 de lei pe care acesta trebuie să o achite. Cea mai gravă lovitură pentru administrația locală este însă interdicția primită de Negoiță de a-și mai exercita funcția de primar pe perioada desfășurării anchetei, scrie Digi24 ...
Judecătoria Tecuci l-a pus în libertate pe un bărbat în vârstă de 58 de ani din județul Galați, care a fost luat cu forța de la domiciliu după ce soția sa, care obținuse un ordin de protecție împotriva lui, l-a dat pe mâna poliței. În ultimele zile, femeia în vârstă de 54 de ani, din satul Malu Alb, comuna Drăgănești, a sunat de mai multe ori la 112, reclamând că soțul ei o amenința cu moartea.  Polițiștii au fost chemați de două ori, săptămâna trecută, la do ...
Cei doi șoferi reținuți de Poliția Rutieră după ce au fost depistați conducând fără permis și sub influența alcoolului sunt în continuare liberi! Judecătoria Galați, instanță în fața căreia ar fost prezentați bărbatul de 25 de ani, din Braniștea, și cel de 29 de ani, din Măstăcani, a decis că pot fi cercetați sub control judiciar, măsură pe care a dispus-o pe o perioadă de 60 de zile. ”În urma prezentării celor doi bărbați, în vârstă de 25, respectiv 29 ...
Șapte ani de judecată și nu mai puțin de 80 de înfățișări le-au trebuit magistraților Judecătoriei Galați pentru a lămuri un dosar penal de fals în declarații în formă continuată. La capătul a zeci de termene, instanța a ajuns la concluzia că profesorul de istorie acuzat că ar fi declarat ”strâmb” la Buletine ca să ia în spațiu cel puțin 1.500 de basarabeni nu ar fi greșit cu nimic. Inculpatul a fost achitat, dar atât el cât și parchetul au făcut apel. Probab ...

Cu permisul retras, dar băut, la plimbare prin oraș

Vineri, 14 Noiembrie 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Pentru că nu a putut să aleagă între alcool sau volan, un gălățean este acum sub control judiciar pentru 60 de zile, timp suficient pentru a reflecta asupra faptei sale.  Așadar, pe 12 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 47 de ani, din Galați. În aceeași seară, comunică oamenii legii, acesta fusese depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, deși av ...
Curtea de Apel din Paris a ordonat luni eliberarea și plasarea sub control judiciar a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy (70 de ani), aflat în închisoare de douăzeci de zile în urma condamnării sale în cazul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale din 2007. Sarkozy, condamnat la cinci ani de închisoare în cazul finanțării libiene a campaniei sale prezidențiale din 2007, a solicitat eliberarea condiționată imediat după ce și-a început pedeapsa. În Franț ...
Pagina 1 din 4