Strop de bucurie pentru o familie necăjită, cu doi copii
Vineri, 18 Aprilie 2025 12:15 | Publicat în SOCIETATE
O familie cu doi copii mici, din Tecuci, va avea parte de un Paște puțin mai fericit, grație unui gest de omenie al jandarmilor din oraș, care s-au mobilizat să le ofere ceea ce ei nu și-ar fi permis decât cu eforturi foarte mari.
Cei care i-au adus pe oamenii în uniformă la ușa familiei au fost chiar cei mici, Alexandra o fetiță de numai 3 ani, și frățiorul ei, Darius, de 7 ani. Ei au fost remarcați la slujbele de la biserică de echipajele de jandarmi, care au au decis să str ...
Daruri din partea Bisericii pentru copiii din familiile sinistrate
Luni, 14 Aprilie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, se derulează programul social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti“, pentru copiii din familiile sinistrate din judeţul Galaţi. În cadrul acestui program eparhial, peste 600 de copii care provin din familiile sinistrate din 18 localităţi afectate anul trecut de revărsarea apelor primesc în aceste zile articole vestimentare şi încălţăminte în valoare de aproximativ 240.000 de lei. ...
Daruri cu produse de Crăciun pentru refugiaţi
Duminică, 29 Decembrie 2024 18:30 | Publicat în Regional
În cadrul activităţilor misionare şi social-filantropice desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în perioada sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului Hristos, preoţi şi credincioşi voluntari i-au vizitat pe refugiaţii găzduiţi în cadrul Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galaţi. Preoţii de la Parohia "Sf. Ioan Botezătorul" din Galaţi le-au dus hrană caldă şi produse tradiţionale româneşti celor 21 de persoane aflate în acest mo ...
Crăciunul copiilor din Măstăcani, magic datorită sponsorilor
Marți, 24 Decembrie 2024 16:45 | Publicat în EVENIMENT
Emoțiile serbărilor de Crăciun sunt minunate pentru orice copil, iar adulții din jurul lor fac tot ce pot, indiferent de situație, pentru ca nimeni să nu rămână pe dinafară. Sunt momente pentru care micuții se pregătesc din timp și pe care și le vor aminti toată viața, iar misiunea noastră, a celor mari, este ca amintirile lor să fie unele cât mai frumoase. De aceea, cu sprijinul echipelor DMT Marine Equipment, Roserv Pharma, Noy Business Transaction, „Viața liberă” și ...
Daruri de la Moș Crăciun pentru micii sportivi gălățeni
Duminică, 22 Decembrie 2024 18:00 | Publicat în SPORT
Sportivii Clubului Siderurgistul, practicanți ai badmintonului, n-au fost ocoliți sau uitați de Moș Crăciun. Cei aproape 100 de sportivi, de la copii până la veterani, s-au bucurat de întâlnirea cu Moșul, după cum ne-a informat Dorel Badiu. Au fost oferite cadouri, dulciuri și frumoase eșarfe cu însemnele clubului. * Şi karateka Clubului Meikyo au avut parte de o astfel de premiere. Antrenoarea acestui club, Dana Stamate Farkaș, și-a strâns sportivii în jurul său cu aceeași ...
Magia Crăciunului a ajuns şi la cei mai mici locuitori din Tuluceşti
Vineri, 20 Decembrie 2024 13:00 | Publicat în SOCIETATE
În pragul sărbătorilor de iarnă, comunitatea din Tulucesti a fost cuprinsă de spiritul Crăciunului.
Primarul Petrică Bratu şi membrii Consiliului Local le-au adus bucurii copiilor de la școlile din Tulucesti și Șivița, dar și prichindeilor de la grădiniță. Micuții au primit cadouri pregătite cu grijă și oferite cu dragoste, care le-au transformat o zi obișnuită într-una de poveste. Mesagerii lui Moș Crăciun au fost întâmpinați cu zâmbete largi și glasuri de copii f ...
Patriarhul României, daruri de suflet pentru sinistrații gălățeni
Joi, 19 Decembrie 2024 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Ce bucurie mai împlinită ar putea avea un creștin în aceste zile, când ne pregătim de marea sărbătoare a Nașterii Domnului, decât aceea de a aduce, prin faptele sale, bucuria, căldura și binecuvântarea Betleemului și în casele semenilor noștri încercați de greutăți.
Așa spune și colindul din strămoși: "E veselie și e cânt/ În casa ta acum,/Dar nu uita când ești voios,/Române, să fii bun!". Încercările semenilor noștri sunt și încercarea noastră! Și ma ...
Daruri de Crăciun pentru familiile din zonele sinistrate
Miercuri, 18 Decembrie 2024 13:00 | Publicat în Regional
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, au continuat acţiunile de ajutorare a familiilor sinistrate cu alimente şi alte daruri necesare pentru sfintele sărbători.
În cadrul unui nou program eparhial dedicat sinistraţilor, intitulat "Împreună, la masa de Crăciun, cu sinistraţii", cele 3.000 de familii afectate de inundaţiile din septembrie din judeţul Galaţi au primit 3.000 de pachete cu carne de porc (16 tone) şi 3. ...
Moș Crăciun a ajuns cu daruri şi la sinistrații gălățeni
Marți, 17 Decembrie 2024 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Acţiunea Umanitară "Dăruim de Crăciun - Acolo unde nu ajunge Moş Crăciun, ajungem noi", organizată de Comunitatea 4x4 Vrancea și coordonată de Marius Constantin, în colaborare cu Jeep 4 Life - Helping Others, Asociaţia Montană "Carpaţi" şi Asociaţia "Energia Inteligentă", a fost prezentă în weekend în judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea. Beneficiarii campaniei au fost 400 de copii şi 100 de adulţi, persoane vârstnice sau familii aflate în dificultate.
Campania a vizat ...
De Sf. Nicolae, daruri de la Brăila pentru copiii sinistrați
Marți, 03 Decembrie 2024 18:20 | Publicat în SOCIETATE
În preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului Brăila, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, parohiile din cadrul protopopiatului Brăila au desfăşurat luni, 2 decembrie, o activitate pastoral-misionară în trei localităţi din zona sinistrată a judeţului Galaţi, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. "Prin această acţiune, clericii şi credincioşii brăileni au dorit să aducă, în aceste zile premergăt ...
Pagina 1 din 2