Alexandra - în mormânt, autoritățile - sub hârtii

Vineri, 16 Februarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
„Unde dă mama, crește!”; „Bătaia e ruptă din rai”; „Pe copil să-l pupi doar în somn, ca să nu și-o ia în cap!”... le știți? Alături de supremul „Eu te-am făcut, eu te omor!” fac parte din „vorbele de duh” ale copilăriei tradiționale românești. Cel puțin pentru cei care au copilărit în perioada anilor ’70 - ’80 - ’90 sună destul de familiar, nu-i așa? Și oarecum firesc, dacă ne gândim la concepțiile bine înrădăcinate în unele familii. În ca ...
Ministerul ucrainean de Interne a publicat documente privind cazuri de canibalism investigate în timpul Holodomorului, ilustrând suferința provocată de marea foamete din 1932-1933 care a ucis milioane de ucraineni, un „genocid'” comis de Uniunea Sovietică, potrivit The Kyiv Independent, citat de Hotnews. Arhiva ministerului conține 1.022 de dosare penale deschise de poliția sovietică pentru canibalism în timpul Holodomorului. Dovezile sunt acum făcute publice prin intermediul proie ...
Potrivit Primăriei Galaţi, în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie 2023, tinerii cu vârsta de până în 35 de ani pot depune documente în vederea închirierii de locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe. Actele se depun la Registratura Generală cu sediul în Galați, din strada Domnească nr. 54, sau se pot încărca pe platforma e-digital.primariagalati.ro. Dosarul trebuie să cuprindă documentele prevăzute în anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 589/31. ...

Sarkozy va fi judecat în dosarul libian

Vineri, 25 August 2023 18:09 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Doi magistraţi financiari au hotărât trimiterea în judecată la un tribunal corecţional din Paris a lui Nicokas Sarkozy şi a 12 persoane, în dosarul finanţării libiene a campaniei electorale a acestuia din 2007, pe care fostul şef de stat francez o neagă, a anunțat vineri procurorul naţional financiar Jean-François Bohnert, potrivit căruia prima audiere a fost stabilită la 7 martie 2024, relatează AFP, citată de news.ro. Fostul preşedinte francez, judecat în dosarul intercept ...