Poza zilei. Dovada nesimţirii noastre

Miercuri, 19 Martie 2025 16:30 | Publicat în Regional
Nu mai contează că, de câteva zile, toată lumea s-a învrednicit să cureţe spaţiile verzi de pe la blocuri, iar Ecosal a venit şi a strâns resturile adunate de oameni. Nu contează nici că, la distanţă de 100 de metri, există un punct de colectare a gunoiului la care are toată lumea acces liber, fiindcă, cel puţin deocamdată, pubelele noi, la care vom acces cu cardul, sunt pe poziţii, dar nu se pot folosi. Cineva dintre locatarii blocurilor de pe strada Oltului a aruncat sacii ...

Poza zilei. Unde eşti, copilărie, cu jucăriile tale cu tot?

Marți, 18 Martie 2025 15:00 | Publicat în Regional
În copilăria mea, jucăriile erau, în cele mai multe cazuri, puţine şi preţuite. Păpuşile se moşteneau din mamă în fiică sau măcar de la surori sau verişoare mai mari. Asta dacă nu le primise cineva din familie, potrivit obiceiului, fie la majorat, fie la logodnă (a se citi cununia civilă) ori chiar la nuntă (se puneau pe maşina care ducea mireasa, îmbrăcate şi ele în mirese). Ce să mai spunem de maşinuţele cu telecomandă, rare şi dorite, cărora li se lipeau şi reli ...

Parcare cu „cântec” pe strada Melodiei din Mazepa I (FOTO)

Duminică, 16 Martie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Garajele care "rezistă" şi sufocă locurile de parcare insuficiente, autoturismele care par abandonate de proprietari, dar şi amplasamentele găsite de autorităţi pentru instalarea noilor insule de gunoi devin motive de nemulţumire pentru gălăţeni. După ce epuizează căile de reclamaţii către autorităţi, aceştia ne semnalează nouă, în speranţa că le vom face mesajul public şi vom obține un răspuns concret din partea Primăriei municipiului Galaţi, nu unul evaziv. "Dores ...

Gunoiul, în aşteptarea funcţionării noilor pubele inteligente

Duminică, 16 Februarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
"Vom avea nevoie de card sau telefon ca să ducem gunoiul. A început amplasarea insulelor ecologice în cartiere", anunţam în octombrie 2024 în ziarul "Viaţa liberă". Suntem în februarie 2025 şi "tranziţia" la punctele de colectare a deșeurilor este în desfăşurare. Despre amplasarea "insulelor" sunt multe de spus. Unele sunt puse total neinspirat, ca să nu spunem anapoda, aşa cum am semnalat tot în această rubrică. Despre sacii cu gunoi menajer lăsaţi cu tupeu şi nesimţire ...

O pubelă pentru fiecare sămânțar

Sâmbătă, 15 Februarie 2025 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Poate că poți scoate un om din mizerie, dar mizeria din om, mai greu. Sau poate deloc. Cam așa e și cu educația care ar trebui să fie motorul civilizaței și al bunului mers al lucrurilor, în orice domeniu. Și în primul rând, al lucrurilor elementare care țin până la urmă de cei șapte ani de-acasă, de spiritul civic. Acel spirit civic pe care elevii și-l cultivă la școală și care, în cazul în care nu este format chiar în familie, ar trebui să se activeze totuși, la mo ...

Poza zilei. Containerele străzii sau strada containerelor?

Luni, 10 Februarie 2025 16:30 | Publicat în Regional
Poza zilei vine de la un cititor din Micro 20, care se/ne întreabă, confuz, ce intenţii or fi având autorităţile prin amplasarea noilor containere, cele la care accesul se va face cu card. Vor să le mute mai târziu, când vor fi fost distribuite toate şi vom intra şi în posesia cardurilor aferente? Dacă e aşa, spune omul, poate nu ar strica un orizont de aşteptare, să ştim şi noi ce şi când urmează să ni se întâmple. Până una alta, containerele noi de gunoi obturează s ...

Poza zilei: Gunoiul unora, comoara altora

Luni, 23 Decembrie 2024 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Mai toți lucrătorii Ecosal care mențin curățenia pe străzile orașului au un sistem asemănător, un rucsac, mai nou mai vechi, mai mult sau mai puțin uzat, în care își transportă lucrurile personale, apa, mâncarea etc. În multe cazuri, rucsacul este recuperat și el din ce au aruncat alții, mai norocoși, de regulă copii sau adolescenți cărora părinții mai avuți le-au cumpărat alt ghiozdan, musai de firmă, la început de an școlar sau ori de câte ori își doresc. Cel m ...
În urma publicării ştirii despre sacii de gunoi abandonaţi pe strada Oltului, am aflat, de la Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi, că de situaţia creată sunt responsabili nişte cetăţeni din cartierul Micro 17.   "Cu toții ne dorim să avem un oraș cât mai curat. Ne-am sesizat în urma articolului dumneavoastră, iar echipele Ecosal s-au deplasat la fața locului pentru a ridica acei saci cu gunoi menajer, lăsați la voia întâmplării pe trotuar de cătr ...

Saci cu gunoi uitaţi pe strada Oltului

Miercuri, 27 Noiembrie 2024 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu ştim ce se întâmplă cu personalul Ecosal, dar, de trei zile, saci de gunoi plini, care par a fi fost scoşi din coşurile stradale, sunt abandonaţi la intersecţia străzilor Argeşului şi Oltului, în Micro 17 "Sunt de vreo trei zile acolo, se mai aduna gunoi, dar nici chiar aşa", se plânge o trecătoare, care locuieşte în zonă. De obicei, angajaţii Ecosal vin şi schimbă sacii de plastic, cei plini rămânând pe loc doar câteva ore sau cel mult până a doua zi, când maşin ...

„Televiziune din gunoi, gunoi din televiziune”

Miercuri, 13 Noiembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Așa-i "tradiția" la noi! Nici n-apucă bietul defunct să se răcească și începe scandalul. Pe înmormântare, pe avere, pe ce se nimerește... Vestea decesului omului de afaceri Silviu Prigoană a șocat, marți după-amiază, showbizul autohton. De cum s-a lăsat noaptea, a început scandalul. La "Un show păcătos", Adriana Bahmuțeanu era în transmisiune directă de la poarta fostei reședințe a lui Silviu Prigoană. Venise să-și aline copiii, dar nu i s-a permis să intre. Nimeni ...
Pagina 1 din 3