Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţie în Eparhia Dunării de Jos. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în toată perioada postului Adormirii Maicii Domnului, odorul de preţ va poposi, spre închinare, în peste 150 de parohii din cele cinci protopopiate ale județului Galați şi în Biserica „Sfinţii Arhangheli” din municipiul Brăila. Printr-un comunicat de presă ...
Pe 12 iulie, cinstim una dintre Icoanele Făcătoare de Minuni, chip sfânt care prin veacuri a chemat creștinul la lumină, la nădejde și la viață veșnică. La Galați, între marile purtătoarele de har, Icoane făcătoare de minuni, se află și acestă Sfântă Icoană a Maicii Domnului. Nu este cea mai veche reprezentare din eparhie, cum este Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adam”, pe care o vom primi în curând în tradiționalul pelerinaj, ci este de la sfârșitul v ...