Senatorul George Ștefănache a lansat un demers instituțional amplu, pentru a clarifica situația alarmantă din comuna Vânători, unde sute de localnici s-au trezit cu impozite locale care depășesc 5.000 de lei pentru o locuință. Analiza preliminară indică faptul că aceste taxe vizează aproape 300 de imobile situate în extravilan, ridicate oficial ca „anexe gospodărești ale exploatațiilor agricole”, dar utilizate de proprietari drept case de locuit. Pentru a găsi o ieșire ...

Polițiștii locali vor (putea) purta camere video

Luni, 19 Ianuarie 2026 17:00 | Publicat în JURIDIC
O lege promulgată de președintele Nicușor Dan la finele săptămânii trecute îi va alinia, teoretic, pe polițiștii locali colegilor de la Națională din punct de vedere al obligativității/posibilității de monitorizare a interacțiunii cu cetățenii. Agenții de la Ordine Publică și Rutieră vor putea purta body-cam și înregistrările vor fi valabile șase luni. Camerele video atașate echipamentului de serviciu pot deveni realitate și la Poliția Locală, odată cu promulgarea ...
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea care introduce oficial stagiul militar voluntar, destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, femei și bărbați deopotrivă. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 9 ianuarie 2026 și este cuprins în Legea nr. 5/2026, care modifică și completează Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, scrie Digi24. Noua reglementare instituie, pentru prima dată după suspenda ...
Patriarhia Română a transmis un punct de vedere oficial critic față de un proiect de lege care propune autorizarea și reglementarea activităților de natură sexuală contra cost. Reacția Bisericii Ortodoxe Române (BOR) vine după ce un deputat PNL a depus la Camera Deputaților o inițiativă legislativă care urmărește legalizarea prostituției, prin autorizarea spațiilor și a persoanelor care prestează astfel de servicii, relatează HotNews.ro. Într-un comunicat oficial, Patri ...
Deși persoane cu dizabilități au, de cele mai multe ori, și o situație financiară dificilă, la începutul anului 2026 s-au trezit și mai strâmtorate! Au pierdut facilitățile pe care le aveau la impozitele pe locuință și autoturism. Și trebuie să plătească și taxele pe ecarisaj și salubrizare către bugetul local! „Sunt persoană încadrată în grad de handicap grav. Am aflat cu stupoare că, începând cu anul 2026, sunt supusă taxării pentru salubrizare și ecarisaj, d ...
De joi, 1 ianuarie 2026, a intrat în vigoare Reges Online, noul registru digital de evidenţă a salariaţilor, care înlocuieşte integral platforma Revisal. Începând cu această dată, vechiul sistem nu mai este operaţional, toate raportările privind contractele individuale de muncă făcându-se exclusiv prin noua platformă electronică. Tranziţia la Reges Online devine obligatorie pentru toţi angajatorii. Aceştia trebuie să îşi creeze conturi în noul sistem şi să completeze i ...
Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) nu au luat nici luni, 29 decembrie, o decizie pe legea privind pensiile magistraților, pentru că cei patru judecători propuși de PSD (Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc) nu s-au prezentat la ședință. Cu o zi în urmă, aceştia au părăsit sala, iar decizia nu a mai putut fi luată din lipsă de cvorum. O decizie la CCR poate fi luată doar cu o prezenţă de două treimi, adică şase din cei nouă jude ...

Sindicatele cer un salariu minim de „cel puțin” 4.350 de lei

Luni, 15 Decembrie 2025 17:00 | Publicat în CARIERE
Printr-o scrisoare deschisă adresată premierului Ilie Bolojan, Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa solicită „politici echilibrate pentru țară, care să urmărească realizarea justiției sociale, nu măsuri protecționiste pentru grupurile de interese” și cere prim-ministrului să „nu urască” această țară pe care o conduce „temporar”. Conform documentului, distribuit de Cartel Alfa filiala Galați, premierului i se amintește că aparentul consens obținut în ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Miercuri, 10 Decembrie 2025 19:45 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea redresării financiare, astfel că pachetul fiscal va fi promulgat și va intra în vigoare în 2026. Documentul introduce cele mai ample modificări ale impozitelor din ultimii ani, afectând proprietarii de locuințe și terenuri, șoferii, companiile și persoanele cu venituri din activităţi independente, potrivit Digi24. Guvernul și-a asumat răspunderea pentru lege în septembrie, ia ...
Sărbătorile de iarnă ne bat la ușă, o perioadă în care, de obicei, românii dau cu artificii și petarde cât îi țin puterile și... buzunarele. Legea s-a mai înăsprit, sancțiunile au devenit mai drastice, prilej pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați să prezinte modificările legislative recente privind regimul articolelor pirotehnice. Astfel, se permite vânzarea către persoanele fizice care au împlinit 16 ani doar a articolelor pirotehnice din categoria F1, co ...
Pagina 1 din 11