O pecheancă în vârstă de 61 de ani este cercetată penal după ce a fost prinsă la furat într-un magazin alimentar din comună. Poliţişti au ajuns la ea după ce păgubita, o femeie de 56 de ani, aflată la cumpărături, a dat alarma în momentul în care a vrut să plătească şi a constatat că i-au dispărut cele 21 de bonuri de masă. Tichetele au fost găsite asupra hoaţei care nu apucase să părăsească incinta şi returnate femeii, care a putut astfel să-şi achite cumpără ...
* Germanii s-au simţit ca într-o fabrică de acasă la SC Company Med SRL din Pechea * Firma este cel mai mare angajator din zonă şi are deja planuri de extindere A avut patru angajaţi, iar acum, după şapte ani de la înfiinţare, a ajuns la fix 180 de persoane aflate pe ştatele de plată! SC Company Med a pornit greu, cu mari eforturi din partea soţilor Mâncilă - cei care au fondat-o.Din al doilea an de activitate, însă, firma a crescut văzând cu ochii. A fost şi este încă ...

Fundaţia "Inimă de Copil" are un nou sediu la Pechea

Duminică, 25 Mai 2014 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Fundaţia "Inimă de Copil" din Galaţi şi-a inaugurat un nou sediu al Centrului de consiliere şi sprijin pentru copii şi familii în dificultate din Pechea, în incinta fostului dispensar uman. Spaţiul pus la dispoziţie de Primăria Pechea le oferă copiilor şi personalului două săli de clasă, un oficiu, o baie cu apă caldă şi o curte în care se pot desfăşura activităţi în aer liber. În prezent, 20 copii beneficiază zilnic de suport emoţional, sprijin la teme, sandvişuri ...

Elevii din Pechea au făcut practică în Portugalia

Miercuri, 21 Mai 2014 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevi din clasa a X-a C de la Liceul Tehnologic „Costache Conachi” din Pechea au efectuat stagiul de pregătire practică comasată pentru modulul „Comerţ modern şi practică comercială internaţională” la Lisabona, în Portugalia. Această oportunitate a venit cu prilejul derulării unui proiect câştigat de liceu. Ei au fost însoţiţi de către directorul adjunct, Doru Balmuş şi profesoara de limba engleză, Cristina Ionescu. Elevii au avut astfel prilejul să înveţe mai mul ...

Doi tineri sunt acuzaţi că spărgeau case pentru bijuterii

Luni, 21 Aprilie 2014 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi tineri din Pechea au fost la un pas de a-şi petrece Paştele în arest după ce poliţiştii au stabilit că sunt principali suspecţi ai unor furturi comise pe raza localităţii. Indivizii, cu vârste de 19 şi respectiv 23 de ani, sunt acuzaţi că în perioada octombrie 2013 - martie 2014 au pătruns în două locuinţe de unde au sustras scule electrice, electrocasnice şi bijuterii în valoare totală de circa 8.000 de lei. Anchetatorii au recuperat 70 la sută din prejudiciu. Suspec ...
Un tânăr de numai 23 de ani din comuna gălăţeană Pechea a reuşit ca într-un timp extrem de scurt să adune un bogat "palmares" de fapte care i-au pus poliţia pe urme. Individul s-a făcut "remarcat" în Italia ca autor al mai multor fapte extrem de grave, precum ameninţare, incendiere, proxenetism, extorcare şi constituire de grup mafiot. Tânărul a reuşit să fugă şi s-a ascuns la Pechea, deşi pe numele său fusese emis un mandat european de arestare. El a fost depistat de poli ...

La Pechea: Peste 1.700 de copaci, plantaţi de copii

Vineri, 11 Aprilie 2014 11:21 | Publicat în EVENIMENT
Joi, aproape o sută de elevi au participat la o campanie de împădurire a unor terenuri deteriorate din comuna Pechea, alături de primarul localităţii, Mihai Măncilă, Direcţia Silvică Galaţi şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani. „Acţiunea a avut loc în cadrul campaniei „Luna Pădurii” şi a săptămânii „Şcoala altfel”, în baza parteneriatului pe care îl avem cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Copiii au fost în număr mare şi au lu ...
Cum Consiliul Judeţului a scos la licitaţie un contract pentru plombarea unor sectoare de drumuri judeţene, am vrut să vedem cum reacţionează primarii unora dintre localităţile care vor beneficia de peticele de asfalt. Şi iată ce-am aflat:Primar Nicoreşti, Ionel Boghiu: „Sunt foarte necesare plombările. Dacă nu le face Consiliul Judeţului Galaţi, le voi face eu. Drumul este praf. Am o porţiune de drum de un kilometru pe care nu se poate circula deloc şi care are nevoie de covo ...
Piscu nu este, în mod evident, singura comună gălăţeană care are probleme cu infrastructura, atunci când vine vorba despre protecţia împotriva inundaţiilor. Cei mai mulţi primari spun, însă, că nu digurile şubrede, ci colmatarea cursurilor de râu le creează probleme, la inundaţii. Iar localităţi care nu au dificultăţi în acest sens există, dar sunt rare: „Principala problemă, la noi, este faptul că Suhurluiul nu este pe deplin decolmatat. Am reuşit să facem jumătat ...
Cinci tineri din Pechea, dintre care cel mai mic are 14 ani, iar cel mai mare 20 au intrat în atenţia poliţiei după ce un localnic a descoperit că îi lipseau din curte opt anvelope pentru tractor, în valoare de peste 2.000 de lei. Păgubitul, în vârstă de 81 de ani, a sesizat poliţia, iar în urma investigaţiilor agenţii din comună i-au descoperit pe făptaşi. Cei cinci tineri, dintre care trei sunt minori, sunt cercetaţi pentru furt calificat. ...
Pagina 9 din 16