Prima ninsoare mai serioasă din această iarnă nu a generat probleme în judeţul Galaţi, potrivit autorităţilor. La acest moment, pe drumurile judeţene (administrate de Consiliul Judeţului) şi pe cele naţionale (administrate de Secţia Drumuri Naţionale Galaţi, din cadrul CNADNR) se circulă în condiţii de iarnă şi nicio localitate nu este blocată. „Pe raza judeţului Galaţi au căzut precipitaţii sub formă de ninsoare, dar care nu au pus probleme conducătorilor auto în ...
Instituţia Prefectului ar putea să întoarcă din drum controversata hotărâre adoptată de Consiliul Judeţului (CJ), în a doua jumătatea a lunii noiembrie, privind consumul de carburant la nivelul instituţiei publice. Conform informaţiilor noastre, reprezentanţii Prefecturii nu au decis dacă acordă aviz de legalitate hotărârii Consiliului Judeţului, întrucât decizia adoptată de forul legislativ judeţean se află încă „în lucru”. Problema legalităţii hotărârii CJ a ...
Marţi, 15 decembrie, în şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, organizată la Prefectură, Primăria Galaţi ar fi trebuit să prezinte o informare privind o serie de controale efectuate de experţi contabili, din cadrul CECCAR, cu care municipalitatea a încheiat un protocol de colaborare, la asociaţiile de proprietari. Numai că… surpriză: unul dintre cele mai importante şi fierbinţi subiecte pentru gălăţeni, şi, în special, pe ...
* Drumul care leagă Tecuciul de Galaţi şi cel care conectează comunele Vârlezi şi Folteşti, până la intersecţia cu DN 26, trebuie să fie deszăpezite în 24 de ore * Reprezentanţi ai Prefecturii, ISU şi CJ au verificat în judeţ dacă pregătirile de iarnă de pe hârtie coincid cu cele din realitate Constructorii Lemacons şi Vega, care se ocupă de întreţinerea drumurilor administrate de Consiliul Judeţului, în perioada 2014 - 2017, pe timpul iernii, au obligaţia să desz ...
CET a anunţat că sistează, din nou, furnizarea de agent termic. Gălăţenii care locuiesc la blocurile 5U1 şi 5U2, de pe strada Domnească, precum şi angajaţii Prefecturii, ai Casei Cuza şi cei ai instituţiilor publice cu sediul în blocul Cristal nu vor beneficia miercuri, 9 decembrie, de căldură, mai bine de şapte ore. Electrocentrale a anunţat că, între orele 11,00 şi 18,00, va sista furnizarea de energie termică Punctul Termic (PT) Cristal, de pe strada Cuza. „În acea ...
La o lună după tragedia care a cutremurat România, gălăţenii se mobilizează pe reţelele de socializare pentru a-i comemora, luni seara, 30 noiembrie, pe cei 60 de tineri care şi-au pierdut viaţa în tragedia provocată de incendiul din clubul bucureştean Colectiv, printre care s-au numărat şi doi gălăţeni. Oamenii vor aprinde lumânări, la ora 18,00, la Monumentul Eroilor, din faţa Prefecturii. „Luni, 30 noiembrie, la fix o lună de la tragedia Colectiv, ne adunăm în fa ...
* La Scânteieşti, există pericolul ca localnicii să rămână izolaţi, la prima ninsoare mai serioasă Cel puţin la nivel declarativ, autorităţile gălăţene susţin că sunt pregătite să înfrunte această iarnă. Cum se vor descurca reprezentanţii la vârf ai Consiliului Judeţului (CJ), primăriilor sau şefii celorlalte instituţii şi societăţi publice rămâne de văzut, având în vedere că, în trecut, multe dintre autorităţi au fost îngenuncheate chiar de prima nins ...
* Banii ar urma să fie folosiţi pentru cofinanţarea proiectelor de investiţii ale societăţii Gălăţeni, nu vă faceţi iluzii că, odată cu majorarea tarifelor la apă rece şi canalizare, de la 1 noiembrie, veţi scăpa de scumpiri! Sau că apa murdară care vă este livrată, de multe ori, în contul apei potabile, vă conferă şi reduceri de cost. Din contră, conducerea Apă Canal se pregăteşte să majoreze încă o dată, din anul 2017, cu cinci la sută, atât preţul apei r ...
Nu doar unii dintre angajaţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului Marius Stan şi societăţilor subordonate Consiliului Local au avut parte de creşteri salariale, graţie Ordonanţei de Urgenţă nr. 27/2015, ci şi angajaţi ai Consiliului Judeţului Galaţi. Conform unei informări transmise Prefecturii de către Consiliul Judeţului, la solicitarea conducerii Instituţiei Prefectului, 127 de angajaţi ai CJ au beneficiat, din luna septembrie, de lefuri majorate cu 12 la su ...
Un eveniment important pentru Galaţi a avut loc vineri, 13 noiembrie, la Cimitirul "Eternitatea". Cu ocazia Zilei Armistiţiului, serbată pe 11 noiembrie, Excelenţa Sa, Francois Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, a adus un omagiu soldaţilor francezi care s-au jertfit pe teritoriul românesc. "Nu trebuie să uităm că jertfa acestor eroi, sacrificiul lor, alături de aliaţi, pe linia frontului de la Galaţi, a marcat drumul Europei şi, implicit, al României către modernitat ...
Pagina 10 din 22