Elevii pot schimba comunitățile în care trăiesc prin proiectele lor. Detaliile concursului
Sâmbătă, 10 Octombrie 2026 19:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii de liceu care își doresc să schimbe în bine comunitățile în care trăiesc au șansa de a-și transforma ideile în proiecte concrete.Aceștia se pot înscrie la cea de-a XVI-a ediție a concursului național „Lider European”, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
Participarea este gratuită
Participarea este gratuită, iar profesorii și elevii se pot înscrie până pe 14 octombrie la întâlnire ...
Investiții, lucrări și proiecte care schimbă orașul (FOTO)
Vineri, 09 Octombrie 2026 07:30 | Publicat în Regional
Investiții în educație, lucrări pe străzi și în cartiere, dezvoltarea Zonei Libere, modernizarea depoului de tramvaie, dar și evenimente importante pentru comunitate. Acestea sunt câteva dintre reperele lunii septembrie la Galați.
Record de investiții în educație
Unul dintre cele mai importante capitole îl reprezintă, în continuare, educația. Investițiile derulate de către Primărie în infrastructura școlară din municipiu au ajuns la un total de aproximativ 120 de milioan ...
Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”
Vineri, 11 Septembrie 2026 11:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imaginea de la „Poza zilei”.
Amplasamentul a scăpat de vegetaţia abundentă care îl năpădise şi de o parte dintre gunoaiele în care fusese îngropat. E drept, au apărut deşeuri mai recente, iar mirosul se simte din plin.
Cert este că, în urma repetatelor sesizări ale cetăţenilor care locuiesc în zonă, administraţia locală a dispus, recent, o igienizare a acestui spa ...
Aripi pentru copiii cu autism și familiile lor. Proiectul WINGS - peste 7,95 milioane de lei pentru recuperare, terapie și centre specializate, în cel mai amplu și complex proiect din județul Galați dedicat copiilor cu autism
Miercuri, 02 Septembrie 2026 15:30 | Publicat în Regional
Un pas important pentru copiii cu autism și familiile lor: la Galați începe unul dintre cele mai ample proiecte dedicate recuperării, terapiei și incluziunii.
"Am participat astăzi la conferința de lansare a proiectului „WINGS – Abilitare, Recuperare, Integrare pentru Progresul incluziunii copiilor cu dizabilități din județul Galați”, un proiect cu fonduri europene în valoare de 7,95 milioane de lei, implementat, cu sprijinul Consiliului Județean Galați, de Asociația de Spr ...
Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei
Vineri, 31 Iulie 2026 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pentru un contract a cărui valoare estimată se ridică la 51.917.262 de lei fără TVA. Procedura are ca obiectiv execuţia lucrărilor de arhitectură peisagistică a spaţiilor verzi pentru „Reabilitare și refuncționalizare teren degradat Valea Țiglinei”. Practic, investiţia cu fonduri europene ar trebui să scoată din mizerie şi degradare „râpa Țiglinei”, așa cum e cun ...
PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință
Luni, 27 Iulie 2026 14:57 | Publicat în SOCIETATE
Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință care au o idee pentru a-i ajuta pe copii să învețe prin experimente sunt invitați să se înscrie în programul Științescu Galați. Proiectele pot primi finanțare pentru activități precum cluburi de robotică, astronomie, ecologie sau programare. Programul Științescu Galați caută noi proiecte prin care copiii să descopere știința într-un mod practic și atractiv. Inițiativa se ...
Buget de trei milioane de lei pentru proiectele tinerilor și studenților
Vineri, 05 Iunie 2026 16:00 | Publicat în Regional
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a lansat joi, 4 iunie, Concursul Național de proiecte pentru tineret și studenți. Bugetul total alocat acestei ediții este de 3.000.000 de lei, sumă împărțită în mod egal între cele două linii de finanțare: 1.500.000 de lei pentru proiectele de tineret și 1.500.000 de lei pentru proiectele studențești. Suma maximă ce poate fi acordată pentru un singur proiect este de 150.000 de lei.
Obiectivele principale ale ...
Un milion de lei pentru sportivii copii și juniori
Marți, 02 Iunie 2026 16:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puțin de 1.000.000 de lei este bugetul alocat finanțărilor pentru programele sportive dedicate copiilor și juniorilor, anunță administrația locală.
Printr-un anunț publicat pe portalul Primăriei, Consiliul Local al municipiului Galați face cunoscută intenția de a deschide procedura privind finanțarea din bugetul local a programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor, inițiate de către organizațiile sportive locale.
Dosarele cu documentația pentru finanțare vor ...
Buget-record pentru Consiliul Judeţean Galaţi în 2026. Fondurile europene, „motor” de dezvoltare
Luni, 11 Mai 2026 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Un buget-record, de peste 2,06 miliarde de lei, din care cea mai mare parte - 1,78 miliarde de lei (86 la sută) - este destinată proiectelor de dezvoltare: infrastructură rutieră, spitale, școli, cultură, sport și petrecerea timpului liber, proiecte de mediu și susținerea mediului de afaceri”, anunţă Consiliul Judeţean Galaţi pentru anul 2026.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, aleşii judeţeni s-au întrunit luni, 11 mai, în şedinţă extraordinară, ...
Județul Galați se evidențiază pozitiv într-un peisaj național marcat de întârzieri, fiind inclus pe lista restrânsă a zonelor care au mobilizat eficient fondurile europene, informează Agerpres.
Potrivit Raportului privind Analiza Eficienței Administrației Publice, elaborat de Cancelaria Prim-Ministrului, Galațiul este printre puţinele judeţe — alături de Bihor, Hunedoara și Mehedinți — care au contractat un număr semnificativ de proiecte prin Planul Național de Redresar ...

