Reacție după clasarea dosarului „10 august”

Miercuri, 03 Martie 2021 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Tribunalul București răspunde reacțiilor critice din spațiul public generate de decizia instanței prin care a fost clasat definitiv dosarul "10 august" și îi scapă de răspundere penală pe foștii șefi ai Jandarmeriei pentru intervenția violentă la mitingul diasporei. Tribunalul susține că decizia a fost luată "pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente". Tri ...
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, alocarea a peste 876 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, unor primării. Banii sunt pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020. Sumele alocate unităților administrativ-teritoriale din județul nostru totalizează 6,779 milioane lei, însă modul de distribuire a acestora a atras nemulțumirea social-democraților gălățeni. Într-o conferință de p ...
Experţii în somn recomandă ca oamenii să doarmă suficient înainte să se vaccineze, întrucât odihna favorizează un răspuns imunitar mai puternic. Specialistul în somn Matthew Walker, autorul bestsellerului „Why we Sleep” (”De ce dormim”) a explicat pentru CNN că eficienţa unui vaccin antigripal, pe care experţii medicali îl recomandă pentru a putea diferenţia între simptomele gripei şi cele ale COVID-19, depinde de o „bună igienă a somnului”. Somnul insuficient ...

Oana Claudia Iurescu spune adio politicii

Miercuri, 30 Septembrie 2020 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Printr-o postare publică pe pagina sa de Facebook, Oana Claudia Iurescu, preşedinta organizaţiei municipale a PMP Galaţi şi consilier local aflat la final de mandat, spune adio politicii. Gestul vine după ce candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Galaţi, unde, conform datelor noastre, a obţinut 5,37 la sută din voturile valabil exprimate, scor mai mare decât cel reușit de liderul PMP, deputatul Cătălin Cristache la Primăria Galați. De asemenea, Oana Iurescu a fost şi ...
Pacienţii cu forme medii de COVID-19 au evoluat spre bine după ce au primit, timp de cinci zile, tratament cu Remdesivir, însă continuarea tratamentului până la ziua a zecea nu a prezentat beneficii şi nu a scurtat în mod semnificativ perioada de internare în spital, arată datele unui nou studiu, citat de Reuters, scrie Agerpres. Studiul a fost realizat pe 600 de pacienţi, iar concluziile au fost publicate în Journal of the American Medical Association. Datele strânse arată că p ...
Elevii nu vor reveni la cursuri până în septembrie, a anunțat ministerul de resort, și nu mai este de joacă. Asociațiile de videochat care au urcat municipiul nostru în topul național, industrie-pilon a comunității, cer demisia ministrului Anisie: "Cursurile online ne lasă fără venituri". Mai știți bancul cu ofițerul? Gluma cu polițistul care oprea periodic într-o localitate uitată de lume și-i oferea din milă unui cetățean câte 200 de lei se repetă, dar la alt nivel. ...

Povestea de seară a lui Rafael cel chel

Miercuri, 11 Martie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Legăturile aeriene, rutiere şi feroviare cu Italia au fost oprite, şcolile se închid în toată ţara, spitalele au intrat în carantină, toate manifestările publice au fost interzise, o mie de oameni au fost plasaţi în carantină, zece mii de persoane au fost obligate să se autoizoleze fără să fie întrebate dacă au ce să mănânce timp de două săptămâni, dar sunt ameninţate cu amenzi uriaşe. Ceva mai la vest, Italia a luat măsura carantinei totale abia luni, după 10.000 d ...

Schimbările la Pilonul II pot aduce haosul

Joi, 20 Decembrie 2018 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Măsurile propuse de proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru Pilonul II de pensii private desfiinţează "de facto" acest sistem de economisire a populaţiei pentru vârsta pensionării, cu efecte devastatoare asupra veniturilor viitoare ale românilor, asupra pieţei de capital, întregului sector financiar şi economiei româneşti în ansamblul ei, afirmă Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Această reacţie a venit după ce ministrul Finanţelor Publice ...
Ne-au parvenit, în cursul zilei de astăzi, reacţiile organizatorilor „Modern Movie Festival” Galaţi 2017, cu privire la traducerea defectuoasă a unui mesaj vizual din filmul „Allied”, proiectat joi seara. Aşa cum am menţionat în articolul precedent, în locul mesajului „Cheers, Adolf!”, a apărut pe ecran mesajul „Salutare, Merkel!”. Noi am numit incidentul gafă, pentru că suntem convinşi că niciunul dintre organizatori nu a intenţionat ca acest lucru să se întâmp ...
Planurile Primăriei Galaţi de a organiza minicroaziere în cadrul Zilelor Dunării 2017, şi de a recrea, pe mal, imagini vii cu oraşul de altădată sunt idei lansate şi promovate de Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”. Preşedintele Asociaţiei, Bogdan Radu Brînzan, a reacţionat după ce ziarul „Viaţa liberă” a făcut publice acţiunile dorite de Primărie, dar şi modul selectiv în care ar putea fi puse în practică. „Ideea plimbărilor de agrement cu navele istorice „Tud ...
Pagina 2 din 3