Halal să vă fie, mişeilor!

Miercuri, 12 Iunie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Este jenant să recunoaştem, dar e clar că Galaţiul a cam ajuns de râsul lumii. Din toate punctele de vedere: urbanistic, economic, social, politic. Pe bună dreptate, găina vecinului nu doar că ni se pare curcă, ci e deja ditamai curcanul. În vreme ce alţii au progresat serios, noi am rămas la orătania noastră amărâtă, moştenită - după ce a fost abuzată până la epuizare - de la alde Durbacă şi compania. Buba e că şi şansele de revenire sunt tot mai palide, căci galina ...
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) a început verificările pentru a-i depista pe beneficiarii indemnizaţiilor de creştere a copilului care încearcă să păcălească sistemul. „Legea prevede că în perioada în care încasează indemnizaţia şi sunt în concediu pentru creşterea copilului, beneficiarii nu trebuie să realizeze venituri profesionale supuse impozitului pe venit, nici provenite din salarii, şomaj, sau alte activităţi independente”, in ...
Viaţa a 63 de gălăţeni este dependentă de masa şi acoperişul Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost (CUPA) al Primăriei Galaţi, situat în spatele Spitalului de Psihiatrie. Sunt cazuri şi cazuri, unul mai special decât altul. „Avem tineri proveniţi din centrele de plasament care nu au unde se adăposti, dar şi vârstnici care au ajuns în stradă şi de acolo au fost aduşi la noi de poliştişti”, ne-a explicat Adrian Subaşu, directorul aşezământului.Ca în ...

Borş de peşte în Duminica Floriilor

Duminică, 08 Aprilie 2012 18:32 | Publicat în SOCIETATE
  * 200 de gălăţeni s-au bucurat şi în acest an de câte o porţie din delicioasa ciorbă de peşte făcută la cazan *   Ca de obicei, oamenii care au mers duminică la prânz să primească un castron cu ciorbă de peşte din partea Bisericii Precista s-au aşezat la coadă cu câteva ore înainte de miezul zilei, atunci când se încheie slujba de Florii şi preoţii vin să binecuvânteze mâncarea. În linişte, nu ca în alţi ani când ieşea cu îmbulzeală, cele 200 ...
Asistaţii Cantinei de Ajutor Social din cadrul Primăriei Galaţi au trecut iarna grea şi sărăcia datorită unui program comunitar consistent „Mâna noastră întinsă este îndreptată întâi către preşcolarii şi şcolarii care provin din familii sărace monoparentale, din cele cu mulţi copii sau cu părinţi bolnavi. Ponderea copiilor care beneficiază de o masă caldă este în procent de 70 la sută dintre asistaţii noştri; urmează cei cu boli cronice - 15 la sută, di ...
Pagina 4 din 4