SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
„Fii în formă pentru școală!” - campanie pentru copiii defavorizați
Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 05 Septembrie 2025
Inspectoratul Școlar Judeţean Galați, împreună cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați, Asociația Umanitară "Mundis" și SC Imagine Plus Galați, derulează proiectul „Fii în formă pentru școală!”, o campanie dedicată sprijinirii copiilor din medii defavorizate socio-economic. „Vă invităm să donați și să oferiți o șansă reală acestor…
Hram la biserica gălăţeană „Sfântul Mucenic Antim”
Scris de Viaţa liberă Vineri, 05 Septembrie 2025
Biserica „Sfântul Antim” din municipiul Galați a îmbrăcat, pe 3 septembrie, haine de sărbătoare, la cinstirea principalului ocrotitor spiritual, Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei, martirizat în anul 303, în timpul domniei împăratului roman Maximilian. Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei, sărbătoarea a început în ajun cu slujba privegherii şi a…
Strada Domnească, din nou pietonală pentru educație și distracție
Scris de Anca Melinte Vineri, 05 Septembrie 2025
Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Eroilor, va fi din nou pietonală, în perioada 6 septembrie, ora 6,00 - 7 septembrie, ora 24,00. Potrivit Primăriei Galați, restricțiile sunt necesare pentru a oferi spațiu unor activități distractive și educative. Potrivit Primăriei Galați, pe durata blocării tronsonului de stradă,…
A cincea ședință consecutivă de creștere pentru gramul de aur
Scris de Radu Georgescu Joi, 04 Septembrie 2025
Majorarea cererii de aur, provocată de perspectiva reducerii de către Rezerva Federală americană a dobânzii, la ședința sa din această lună, a ridicat prețul gramului de aur de la 494,9452 lei la noul maxim istoric de 496,2661 lei. În piețele specializate, metalul galben a atins miercuri seară un record de…
„Pomul de Sfântul Ilie”, obicei gălățean inclus în patrimoniul național (FOTO)
Scris de Anca Melinte Joi, 04 Septembrie 2025
„Pomul de Sfântul Ilie”, obicei unic în comunitățile din Şivița, Tuluceşti, Tătarca, Ijdileni, Frumuşița şi Stoicani, a fost inclus în patrimoniul național. Înscrierea în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial se datorează demersurilor făcute ani la rând, cu pasiune și stăruință, de maestrul Paul Buța, folclorist, muzeograf, creator popular, actor…
Gălățenii s-au bătut pentru un bilet în stațiunile balneare
Scris de Viaţa liberă Joi, 04 Septembrie 2025
Pentru seria a XIII-a de tratament balnear din data de 15 septembrie 2025, Casei Județene de Pensii Galaţi i s-au alocat 283 de bilete. Repartizarea acestora către beneficiari s-a realizat pe 1 septembrie, de către Casa Naţională de Pensii Publice, în sistem informatic, pe baza cererilor depuse de solicitanţi. Seriile…
Ce să faci când ești ”dat afară” prin e-mail
Scris de Mariana Constandache Joi, 04 Septembrie 2025
În ultimele luni, marile companii tech au anunțat valuri succesive de concedieri silențioase. Fenomenul nu se limitează la companiile de tehnologie și acaparează industrii întregi, de la retail la producție. Mai mult, firme tot mai mici trec prin același proces de ”optimizare” a echipelor. În epoca globalizării și a inteligenței…
Analiză financiară. Gramul de aur se apropie de pragul de 500 de lei
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 03 Septembrie 2025
Recordul de 487,9002 lei atins marți de prețul gramului de aur a rezistat doar o zi. Metalul galben a urcat miercurea aceasta la 494,9452 lei, iar uncia a atins un nou maxim istoric, de 3.549,80 dolari, creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut fiind de 1.053 dolari. Evoluția este…
Reguli mai stricte pentru asociațiile de proprietari din Galați
Scris de Tatiana Dumitru Miercuri, 03 Septembrie 2025
Consiliul Local al municipiului Galați a aprobat recent un nou regulament care stabilește modul de desfășurare a controlului financiar-contabil și de gestiune la asociațiile de proprietari, precum și procedurile de îndrumare și coordonare ale acestora. Documentul, intitulat „Regulament de îndrumare, coordonare a asociațiilor de proprietari și de desfășurare a controlului…
Sărbătoare la biserica gălăţeană ocrotită de Sf. Dionisie Exiguul. La începutul noului an bisericesc
Scris de Viaţa liberă Marți, 02 Septembrie 2025
La începutul noului an bisericesc, în data de 1 septembrie, biserica gălăţeană „Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Dionisie Exiguul“ îşi sărbătoreşte unul dintre cei doi ocrotitori spirituali. Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei, sărbătoarea a debutat în ajun, prin oficierea Vecerniei cu Litie şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi…
A început distribuirea cardurilor de acces la pubelele inteligente
Scris de Anca Melinte Luni, 01 Septembrie 2025
Nu mai puțin de 110 asociații de proprietari din Galați vor primi, până la finele acestei săptămâni, cartelele care asigură accesul cetățenilor la insulele ecologice de colectare a deșeurilor. Potrivit Primăriei Galați, operațiunea de distribuire a cardurilor a început săptămâna trecută, iar asociațiile vizate de această primă etapă sunt arondate…
Jurnaliștii, chemați să contribuie la protejarea mediului
Scris de Tatiana Dumitru Luni, 01 Septembrie 2025
Ecotic, în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), lansează cea de-a doua ediție a concursului național „Jurnalism pentru un mediu curat”, competiție dedicată profesioniștilor din mass-media care doresc să se implice activ în protejarea mediului. Competiția își propune să încurajeze jurnaliștii, vloggerii, bloggerii și realizatorii de emisiuni radio…
Temperaturi ridicate în septembrie
Scris de Viaţa liberă Luni, 01 Septembrie 2025
Potrivit prognozei publicater de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru următoarele patru săptămâni, luna septembrie va debuta cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în sudul țării. Temperaturile vor rămâne ușor mai ridicate în regiunile sudice până pe 14 septembrie, iar în ultimele două săptămâni ale…
Poșta Română sprijină consumatorii vulnerabili în depunerea cererilor pentru tichetele de energie
Scris de Viaţa liberă Luni, 01 Septembrie 2025
Începând din data de 28 august 2025, Poșta Română pune la dispoziția consumatorilor vulnerabili posibilitatea de a depune în format tipărit cererile pentru acordarea tichetelor de energie, direct la subunitățile poștale din întreaga țară. Prin cele peste 5.000 de subunități poștale, compania facilitează accesul la acest sprijin financiar pentru cetățenii…
Două festivaluri pentru gălăţeni, în ultimul weekend al verii (FOTO)
Scris de Anca Melinte Duminică, 31 August 2025
Ultimul weekend al verii a fost unul bogat în evenimente pentru gălăţeni. Două festivaluri - unul de reconstituire istorică, celălalt de artă urbană - finanţate de la bugetul local, şi-au aşteptat publicul în zona Spicu-Romarta şi pe Faleza Dunării. O interesantă incursiune în istorie le-a propus gălăţenilor Festivalul Roman „Tirighina-Barboși”,…
Bonusuri pentru angajații care găsesc bagaje de mână supradimensionate
Scris de Viaţa liberă Duminică, 31 August 2025
Compania aeriană Ryanair va plăti personalului din aeroporturi bonusuri majorate de la 1,50 la 2,50 euro pentru fiecare bagaj de mână care depășește dimensiunile, a anunțat șeful firmei, Michael O’Leary, pentru BBC. O’Leary a declarat că bonusul are scopul de a descuraja mica minoritate care aduce bagaje de cabină mai…
Populația României, susţinută de imigranți
Scris de Viaţa liberă Duminică, 31 August 2025
Populația României a scăzut anul trecut, cu toate că au intrat în ţară circa 290.000 de imigranți, arată datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Sporul natural negativ (numărul nașterilor mai mic decât cel al deceselor) și migrația consistentă au făcut ca populația să scadă cu peste 31.500…
Drumeție în Munții Dobrogei a tinerilor din Tecuci
Scris de Viaţa liberă Duminică, 31 August 2025
Douăzeci de tineri liceeni și studenți, însoțiți de preotul paroh de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Tecuci, au făcut, marți, 26 august 2025, o frumoasă drumeție pe crestele Munților Dobrogei. Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul Bisericii”, inițiativă a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, dedicată tinerilor…
Strategia Jandarmeriei Galați pentru a reuși să țină strada sub control
Scris de Mariana Constandache Vineri, 29 August 2025
Acțiunile de PR prin care Jandarmeria Galați a încercat de-a lungul ultimilor ani să-i convingă pe tineri să îmbrățișeze această meserie par să fi dat roade. Deficitul accentuat al instituției aflată de multe ori în dificultate de a asigura misiunile a fost redus de la începutul acestui an, tot mai…
„Înțelegem situația țării, dar nu noi suntem vinovați pentru ea”. Protest anti-austeritate la Galați
Scris de Anca Melinte Miercuri, 27 August 2025
Salariu minim decent, pensii echitabile, taxare justă, respectarea drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor, protecția resurselor naturale ale țării și stoparea distrugerii serviciilor publice sunt cele mai importante revendicări ale participanților la protestul anti-austeritate care a avut loc miercuri, 27 august, la Galați. Peste 200 de sindicaliști din toate categoriile…
Bolt lansează categoria Premium în trei oraşe, printre care şi Galați
Scris de Anca Spânu Miercuri, 27 August 2025
Potrivit unui comunicat primit pe adresa redacţiei, compania de ridesharing Bolt îşi extinde serviciile de transport la cerere nu doar geografic, ci și în materie de ofertă pe piață, lansând categoria Premium în Iași, Craiova și Galați. Pentru pasagerii care vor mai mult de la o cursă, mașinile încadrate în…
Avertisment al organizațiilor studențești din marile centre universitare: ”Protestele nu se vor opri aici!”
Scris de Anca Spânu Miercuri, 27 August 2025
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică lipsa de interes a decidenților de la nivel național, manifestată în privința nevoilor studenților, având în vedere contextul actual în care sute de studenți au protestat în ultimele luni în mai multe centre universitare, ultima dată chiar la granița țării, solicitând…
Educaţie video despre sănătate sexuală şi drepturile femeilor. Proiect pentru tineri, cu sprijinul TikTok.
Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 22 August 2025
Cea mai mare platformă online din România dedicată educației sexuale și egalității de gen lansează un proiect menit să ofere adolescenților și tinerilor acces mai facil la informații esențiale despre sănătatea sexuală și drepturile femeilor, conform Mediafax. Proiectul, realizat cu sprijinul TikTok, presupune crearea a 20 de videoclipuri educaționale până…
Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili
Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 22 August 2025
Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de energie prin platforma online EPIDS, disponibilă la adresa epids.mmuncii.ro. Cei care nu au acces la internet vor putea depune cereri în scris, începând cu 28 august 2025, la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale, potrivit unui comunicat…

