Performanță uriașă pentru un șahist junior din Galaţi. Pe 9 aprilie, la Olimp, s-a încheiat Campionatul Național de şah clasic și dezlegări, competiţii în care Dragoș Ștefan Leu, legitimat la CSM Galați, a devenit dublu campion național.
Dragoș Ștefan Leu este elev la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" și, până la această vârstă (15 ani neîmpliniţi), a obținut un număr impresionant de medalii, anul trecut devenind maestru FIDE, pentru perfomanțele europene şi ...
Turiștii care aleg stațiunile din sudul litoralului românesc în perioada 11-16 august vor beneficia, la cerere, de consultații medicale gratuite, oferite direct pe plajă, în cadrul campaniei de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!”, potrivit HotNews.ro.
Acțiunea este organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București şi a ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediție.
În corturi special amenajate în stațiunile Olimp, Neptun, Venus, Satu ...

