Podul de la Brăila va fi gata la sfârșitul anului

Vineri, 15 Aprilie 2022 16:10 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, după o vizită pe şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, că din partea constructorului şi beneficiarului s-au prezentat garanţii că podul va fi dat în circulaţie în luna decembrie a acestui an. "Am venit astăzi în judeţul Brăila pentru a putea să evaluăm la faţa locului stadiul lucrărilor la Podul Suspendat peste fluviul Dunărea. Am discutat toate elementele de detaliu şi data de finalizare a lucrării. Este eviden ...

Programul Pelerinajului de Florii în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Sâmbătă, 16 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Actual
Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. ”În municipiul Brăila, începând ora 14.00, preoţii şi credincioşii de la bisericile din acest municipiu se vor întâlni în fa ...

Podul de la Brăila, proiectat să reziste 100 de ani

Vineri, 08 Aprilie 2022 20:22 | Publicat în Actual
Podul de la Brăila a fost proiectat să reziste 100 de ani. Pentru a-l proteja de umezeală, constructorul va instala un sistem modern, informează Mediafax. Potrivit informațiilor oficiale, podul de la Brăila va fi dotat cu „un sistem de dezumidificare a tuturor ansamblurilor podului, inclusiv a tablierului metalic și a cablurilor”. De asemenea, cablurile vor fi izolate pe exterior cu o protecție care asigură etanșeitatea, iar aerul din interior va fi permanent uscat și monitoriza ...
Realizarea unei legături rapide de suprafață se numără printre proiectele pentru care autoritățile din Galați și Brăila vor depune o cerere de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba de un transport nepoluant, de tip monorai, ce ar urma să unească principalele obiective din cele două municipii. Chiar dacă zona Galați – Brăila formează a doua aglomerare urbană după București, cu peste 500.000 de locuitori, perspectiva atragerii d ...
Nu mai puţin de 23 de pisici din rasa Ragdoll au trăit aventura vieţii lor, ajungând, într-o noapte, din Odessa la Galaţi şi de aici la Braşov, împreună cu stăpânele lor: Irina, fiica acesteia şi mama ei. Chiar dacă au fugit de război doar cu hainele de pe ele, nu şi-au putut lăsa pisicile în urmă. La fel a făcut şi Olena, care, tot joi noapte, a părăsit Odessa cu cele 12 pisici din rasa Sfinx, iar acum se află în siguranţă la Brăila. Totul a fost posibil datorită im ...
Consiliile Județene (CJ) din Galați și Brăila vor încheia un protocol de colaborare pentru realizarea unui aeroport regional, ce urmează a fi supus aprobării consilierilor județeni, în cadrul ședinței de săptămâna viitoare. ”Știu că se vorbește de mulți ani de acest proiect, însă, acum, pentru prima oară se fac pași concreți pentru a realiza acest vis al celor care trăiesc în zona Galați - Brăila și nu numai, în condițiile în care de acest aeroport ar putea bene ...
Pe şantierul podului peste Dunăre de la Brăila, constructorii se pregătesc să ridice primul segment de tablier metalic din cele 86 care vor forma structura suprafeţei de rulare, anunță reprezentanţii Asociaţiei „Pro Infrastructura”. „Antreprenorii au o ţintă ambiţioasă de a ridica şi suda două segmente în fiecare zi dar, chiar dacă nu o vor atinge, toată operaţiunea poate fi gata în două-trei luni. Din acel moment podul intră în linie dreaptă. Cerem celor de la We ...
Gălățenii care vor dori să practice sporturile aeronautice vor putea face acest lucru și pe Aerodromul din Ianca, ce urmează a fi administrat de Aeroclubul României, o hotărâre în acest sens fiind în curs de aprobare la nivelul Guvernului. Ar fi a doua locație din zona Galați-Brăila accesibilă iubitorilor de zbor, după facilitățile oferite de Aerodromul Aerial Club Vădeni. Aerodromul de la Ianca, fostă unitate militară, a fost preluat în 2009 de CJ Brăila în ideea de a f ...
Casting pentru o poveste despre evenimentele din decembrie 1989 * Un film despre Revoluția din 1989 va transforma Brăila într-un platou de filmare, între 8 și 25 februarie. Regizorul filmului „Sibiu 89”, Tudor Giurgiu, își propune să readucă în atenția publicului acest episod important din istoria recentă și să facă puțină lumină în evenimentele petrecute în realitate în orașul Sibiu. Filmările vor reproduce scene ale protestelor de stradă, dar și scene de luptă, ...
Un apel telefonic prin care se anunța amplasarea unei bombe în incinta mall-ului din Brăila, primit în urmă cu puțin timp, a dus la evacuarea de urgență a centrului comercial. Clienții au fost invitați să părăsească incinta, iar echipaje de poliție, ISU și SRI au ajuns la fața locului pentru verificări. Nu este exclus să fie vorba de o farsă, dar accesul în perimetrul centrului comercial nu va mai fi permis până când nu va fi verificată întreaga incintă. Urmeaz ...
Pagina 3 din 55