Caz cutremurător în Brăila, petrecut la sfârşitul lunii iulie, după ce mama unui cunoscut judecător a fost omorâtă cu bestialitate. În luna ianuarie a anul curent, femeia fusese agresată sexual şi sechestrată. Femeia, în vârstă de 88 de ani a fost ucisă cu bestialitate în propria casă, chiar de către nepotul său. Conform anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în casă peste bătrână şi a ucis-o cu besti ...
* „Dacă aş fi dictator, aş demola ce s-a construit din ’90 încoace pe Faleză”, spune specialistul Strada Domnească, Faleza Dunării, arterele Traian şi Brăilei, casele vechi ar trebui să fie reprezentative pentru Galaţi. Din păcate, au ajuns puncte nevralgice şi riscăm să le pierdem. Unde s-a greşit şi ce soluţii există pentru ca oraşul să-şi (re)dobândească strălucirea pe care o merită am încercat să aflăm de la arh. dipl. Sergiu Porumboiu, preşedintele Ord ...
Ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Brăila a fost anunţat telefonic, luni, 21 iulie, de personalul de serviciu din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Galaţi, despre faptul că, în noaptea de 20 spre 21 iulie 2014, o patrulă din cadrul acestei secţii l-a depistat, în municipiul Galaţi, pe M. Mihai în vârstă de 30 de ani, gălăţean, a relatat infobraila.ro. Acesta transporta în două sacose din plastic pachete cu ţigări şi cafea, două telefoane mobile şi alte bunuri, pe ...
Imperiul Marex Brăila face primul pas spre faliment după ce administratorii judiciari au propus această măsură pe fondul lipsei de lichidităţi, transparenţă şi ca urmare a gradului mare de îndatorare, potrivit ziarului Financiar.Societatea Marex a intrat în mai 2014 în insolvenţă, la propria cerere.Administratorii judiciari, Prime Insolv Practice în consorţiu cu Sierra Quadrant pentru Marex şi Sierra Quadrant pentru Vegetal Trading, au propus intrarea în faliment, însă mişc ...
Cel de-al treilea evadat din Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti, judeţul Brăila, Iulian Bogdan Cantaragiu, în vârstă de 17 ani, a ajuns din nou după gratii. El a fost prins vineri după-amiază, după ce un localnic care l-a recunoscut pe evadat din fotografiile puse la dispoziţie de poliţiştii de la Biroul Urmăriri a sunat la 112, potrivit obiectivbr.ro. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că i se pare că unul dintre deţinuţii căutaţi îi umblă prin curte. Astfel ...
Libertate şi forţă. Acestea sunt sentimentele care îi domină pe pasionaţii de ciclism, atunci când se plimbă în voie pe şaua bicicletei. Cum e sezonul vacanţelor şi mulţi dintre voi aveţi mai mult timp liber, vă propunem să descoperiţi plăcerea sportului pe două roţi. Am stat de vorbă cu Laurenţiu Popa, şeful asociaţiei „Stejarul către tineri”, care promovează sportul şi organizează tot felul de ieşiri pe bicicletă. Am aflat de la el care sunt principalele zone ...
* Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a acordat primul ajutor unui bărbat grav rănit într-un accident rutier, produs pe şoseaua care leagă localitatea Măxineni de Brăila Un eveniment rutier deosebit de grav l-a avut ca protagonist pe Ionel Muşat, un subofiţer al Penitenciarului Brăila. Potrivit surselor oficiale, bărbatul, aflat la volanul unei maşini, cu care se deplasa dinspre Măxineni spre municipiul reşedinţă de judeţ, a vrut la un moment dat să facă o depăşire pentru a t ...

Geografia lui Nelson Jr.

Miercuri, 09 Iulie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Într-un liceu din Teleorman s-a înregistrat cea mai bună rată de promovabilitate la bacalaureat, fix zero, iar în judeţ n-a existat nici măcar o medie de zece. Păi, ar fi fost culmea să-i auzim pe elevii de acolo plângându-se că sunt zombie de oboseală din cauza recapitulărilor făcute înainte de examen... * Brăila - judeţul, nu municipiul - a ieşit al treilea an la rând pe primul loc în ţară la promovabilitate. Deci Bac ca dincolo de dig nu mai există, aşadar, dacă am ...

CANOTAJ/ Cu caiacele pe „Dunărea noastră” (FOTO)

Duminică, 29 Iunie 2014 21:30 | Publicat în SPORT
Duminică, în cadrul Festivalului „Dunărea Noastră”, canotorii Asociaţiei Mecanturist, în parteneriat cu Baza sportivă Imbold, au coborât cu caiacele pe Dunăre, de la Brăila la Galaţi. Cei aproximativ 20 de km au fost parcurşi de 11 canotori din Galaţi, Brăila şi Tulcea: Dana Spinache, Puiu Eftimie, Robert Munteanu, Eugeniu Teodorof, Ciprian Roşu şi George Isac (Mecanturist), respectiv Valerică Rîmbu, Adriana Rîmbu, Gigi Ivaşcu, Doiniţa Ivaşcu şi Nicolae Lucan (Imbold) ...
În perioada 6 - 8 iunie, la Brăila se desfăşoară cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „George Grigoriu”.Telespectatorii pot urmări, în direct, etapele concursului de muzică, Gala Laureaţilor, dar şi recitalurile unor artişti de excepţie, susţinute în cadrul acestui festival, evenimentul fiind difuzat de TVR 2 şi TVR+.Festivalul este prezentat de Octavian Ursulescu, iar juriul este compus din Marius Ţeicu - preşedinte, Titus Andrei, Andreea A ...
Pagina 44 din 59