Ziua care nu s-a încheiat niciodată

Sâmbătă, 15 Mai 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
15 mai 2011, o zi care dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventată. Iar dacă n-ar fi putut fi inventată, ar fi trebuit imaginată. La infinit. Cum a și fost, de altfel, de generații la rând de suporteri. Și nici măcar nu s-a terminat. Unii ar spune că au trecut zece ani, alții că nu s-a întâmplat niciodată. Noi spunem că nu a trecut și că încă trăim în aceeași zi de 15 mai 2011, ca în "Groundhog Day", cu Bill Murray. Ne trezim cu aceeași poftă de a câștiga, cu ace ...

Trei campioane se cunosc deja

Vineri, 14 Mai 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Trei dintre cele mai importante cinci campionate de fotbal din Europa și-au aflat deja câștigătoarele ediției 2020-2021. Este vorba despre Bayern Munchen (Bundesliga/ Germania), Manchester City (Premier League/Anglia) și Inter Milano (Serie A/ Italia). Suspansul s-a păstrat pentru ultimele două runde în Franța și Spania, acolo unde Lille și Atletico Madrid pornesc ca favorite să se impună. Lille o are în spate pe PSG, în vreme ce Atletico e urmărită de Real Madrid și Barcelona ...
UPDATE, 18 aprilie 2021. S-a încheiat încă o ediție a competiției masculine interne de volei – Divizia A1, care a însemnat o încununare a eforturilor desfășurate pe parcursul a mai multor luni. În vara trecută CSM Arcada se prezenta la startul pregătirilor cu un lot de jucători pe jumătate remaniat. Achizițiile s-au dovedit a fi de bun augur, echipa intrând într-o nouă etapă cu un lot experimentat, echilibrat și cu acoperire pe toate posturile. Sezonul regulat a fost domi ...

UPDATE * United a atacat decizia depunctării

Luni, 01 Februarie 2021 01:20 | Publicat în SPORT
UPDATE, 31 ianuarie 2021 * United Galați, campioana României la futsal, a decis să atace decizia comisiilor federale de depunctare cu două puncte înainte de startul play-off-ului, ca urmare a unor datorii către brazilianul Borges, al cărui contract a fost reziliat unilateral în 2019. ”Da, din păcate, ne-au fost retrase două puncte, în urma litigiului creat după modificarea regulamentului de către Federaţie. Aveam mai mulţi jucători consideraţi extracomunitari sub contract în ...

Campionii se mențin în fruntea clasamentului

Marți, 19 Ianuarie 2021 07:00 | Publicat în SPORT
În weekend s-au disputat meciurile primului turneu din returul Campionatului Național - Divizia A1 de volei masculin. Gălățenii de la CSM Arcada și-au respectat statutul de campioni naționali. După două jocuri, ambele adjudecate la zero, elevii profesorului Sergiu Stancu se mențin în fotoliul de lideri. Mai mult, cele două succese au venit după prestații notabile. Mai întâi a fost victoria revanșei, 3-0 cu VM Zalău, iar în ultima zi, scorul s-a repetat și în meciul cu mai mo ...
Ioana Bourceanu, absolventă a Şcolii Nr. 7, actualmente elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", îşi cunoaşte foarte bine valoarea: "Când am ieşit din examen, de la ultima probă, am ştiut că voi lua 10,00 la Evaluarea Naţională. I-am spus mamei că, dacă nu-mi pun punctaj maxim la ambele probe, fac contestaţie". Ioana degajă în toate o siguranţă demnă de invidiat, siguranţă care are acoperire în toţi anii de şcoală în care a muncit constant ca ...

Gălățenii, campioni la colectarea uleiului alimentar uzat

Vineri, 06 Noiembrie 2020 09:00 | Publicat în EVENIMENT
La aproape un an de la lansarea inițiativei de colectare a uleiului alimentar uzat în toate hipermarketurile din țară, Auchan anunță colectarea primilor 100.000 litri de ulei uzat. Potrivit companiei, magazinul Auchan Galați a colectat cea mai mare parte din cantitatea totală de ulei alimentar uzat, acesta fiind urmat de magazinul din Satu Mare. În Capitală, cele mai mari cantități de ulei s-au colectat în hipermarketul din Drumul Taberei. Programul de colectare continuă pe terme ...
"Viaţa liberă" continuă să-i caute şi să-i prezinte pe cei care au avut tăria să se descurce foarte bine la primul examen din viaţa lor. Indiferent dacă au făcut meditaţii sau nu (şi cei care au luat note mai mici au făcut), ei au arătat că au calităţile necesare pentru a atinge nota perfectă, lucru care presupune în primul rând învăţare constantă în toţi cei patru ani de gimnaziu, ceea ce nu este puţin lucru. Rareş Dan Borcea este absolvent al gimnaziului de la Col ...
"Viaţa liberă" continuă să-i caute şi să-i prezinte pe cei care au avut tăria să se descurce foarte bine la primul examen din viaţa lor. Indiferent dacă au făcut meditaţii sau nu (şi cei care au luat note mai mici au făcut), ei au arătat că au calităţile necesare pentru a atinge nota perfectă, lucru care presupune în primul rând învăţare constantă în toţi cei patru ani de gimnaziu, ceea ce nu este puţin lucru. Şcoala Nr. 12 din Galaţi se mândreşte, anul acesta, c ...
"Viaţa liberă" continuă să-i caute şi să-i prezinte pe cei care au avut tăria să se descurce foarte bine la primul examen din viaţa lor. Indiferent dacă au făcut meditaţii sau nu (şi cei care au luat note mai mici au făcut), ei au arătat că au calităţile necesare pentru a atinge nota perfectă, lucru care presupune în primul rând învăţare constantă în toţi cei patru ani de gimnaziu, ceea ce nu este puţin lucru. Şcoala Nr. 29 din Galaţi se mândreşte, anul acesta, c ...
Pagina 1 din 8