Ediția 2023-2024 este aproape de final pentru CSM Galați, echipă care a încheiat socotelile cu evitarea retrogradării și mai are de jucat partidele decisive pentru câștigarea fazei de play-out (locurile 11-12). Astfel, gălățenii mai au de disputat două partide, cu SCMU Craiova, marți și miercuri. Partida de marți are loc la București, de la ora 16,00, iar cea de miercuri se joacă la Craiova, de la ora 18,00. În cazul unei egalități după două partide, un al treilea meci deci ...
CSM Galați a învins cu 40-28 (17-13) pe LPS Vaslui, într-o partidă care a contat pentru ultima etapă a Grupei Valoare 1 a Campionatului Național rezervat junioarelor I. Formația gălățeană s-a calificat astfel la turneul final, programat în perioada 8-12 mai. La întreceri vor participa cele mai bune opt echipe din ţară, între care și CSM Galați, tabloul urmând a fi completat de ACS Lucian Bute (coorganizatoare), CSM, Rapid și Știința București, Liceul "Liviu Rebreanu" Turda ...
Aproape de finalul sezonului, baschetbaliștii de la CSM Galați şi-au recăpătat gustul victoriei, ajungând la al patrulea succes consecutiv - dublu față de cât obținuseră până acum. În primul meci al grupei pentru locurile 11-14, CSM Galați s-a impus, scor 101-93, în faţa CS Vâlcea. Shakem Johnson a fost cel mai bun marcator al gălățenilor, cu 20 de puncte, iar căpitanul Marius Ciotlăuș s-a remarcat din nou cu un double-double (14 puncte și 15 recuperări). Luni și mierc ...
Comitetul Director al CSM Galați, din nou la votul aleșilor
Miercuri, 24 Aprilie 2024 19:25 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mandatele de trei ani ale membrilor Comitetului Director care conduce Clubul Sportiv Municipal Galați au încetat pe 15 aprilie 2024. Pentru a nu se ajunge în această situație, un proiect de hotărâre prin care erau desemnați noi membri, pentru un mandat de șase luni, a fost supus votului secret al aleșilor locali luna trecută. Propuși pentru aceste funcții erau: Toma Ion Dumitrescu, Ionuț Răzvan Mocanu, Florinel Petru Gasparotti și Laurențiu Candrea. Numai că, spre surpriza unor ...
BASCHET. A fost schimbat programul inițial pentru seria meciurilor de baschet masculin dintre CSM Galați și CS Vâlcea, din grupa locurilor 11-14. Astfel, miercuri, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor "Dunărea", se joacă, la solicitarea echipei-oaspete, primul meci din seria "cel mai bun din trei", care ar fi trebuit să se dispute iniţial la Rm. Vâlcea. Al doilea meci este programat luni, 29 aprilie, la Rm. Vâlcea, iar în cazul necesității unui al treilea joc, acesta va fi la dou ...
CSM Galați, la finalul sezonului regulat de handbal feminin
Luni, 22 Aprilie 2024 18:11 | Publicat în SPORT
Campionatul celui de-al doilea eșalon de handbal feminin s-a încheiat în weekend, cu faza sezonului regulat pentru echipele din cele trei serii. Gălățencele de la CS Municipal au evoluat în Seria B și au încheiat pe locul al doilea, după CSM Iași. Interesant este că cele două echipe au terminat sezonul la egalitate de puncte, câte 33, însă pentru departajare s-a apelat la rezultatele directe. Ieșencele au marcat mai multe goluri în deplasare, criteriu de departajare după ce fi ...
Baschetbalist sloven de la CSM, devenit fan al Oțelului
Duminică, 21 Aprilie 2024 19:00 | Publicat în SPORT
Jan Razdevsek, unul dintre cei mai importanți jucători de baschet de la CSM Galați, a ajuns să țină cu echipa de fotbal Oțelul odată cu transferul său în orașul nostru din urmă cu opt luni. Sportul trece granițe de toate felurile, iar un astfel de exemplu ne este dat de atașamentul baschetbalistului Jan Razdevsek (24 ani) pentru Oțelul, slovenul devenind fan al echipei pregătite de Dorinel Munteanu. Din țara sa natală este fanul echipei naționale la fotbal, în principal, unde ...
HANDBAL. CSM Galați întâlnește CSM Făgăraș în ultima etapă a Diviziei A feminine de handbal (eșalonul al doilea). Partida are loc sâmbătă, ora 12,00, și este găzduită de Sala ”Dunărea”. VOLEI. Trei gălățeni vor oficia la meciurile de volei din acest weekend. Lucian Năstase la turneul de promovare al echipelor feminine de la Medgidia, Florin Dimache la finala feminină CSO Voluntari – Alba Blaj, iar Nicolae Marin, la finala mică masculină, Rapid – Dinamo. BASCHET. ...
Cel mai greu sezon din istoria Ligii Naționale de baschet masculin a însemnat o reală provocare pentru CSM Galați, formație ale cărei perspective nu erau dintre cele mai favorabile. Cu spectrul retrogradării la capătul sezonului, gălățenii au avut o prestație deloc încurajatoare în campionatul regulat, încheind pe locul 17 (penultimul). Seria din play-out a regăsit-o însă pe CSM Galați într-o formă foarte bună, prea puțin anticipată de specialiști. Gălățenii au înche ...
CSM Galați are nevoie să câștige meciul de miercuri seară pentru a fi sigură de prezența în Liga Națională de baschet masculin și în sezonul viitor. Baschetul românesc a crescut ca nivel de la an la an, drept dovadă rezultatele foarte bune în cupele europene obținute de echipele care reprezintă campionatul țării noastre. Iar această creștere a făcut ca nivelul competițional să fie tot mai ridicat. Într-un sezon în care e de așteptat ca patru echipe să retrogradeze, m ...