Antrenor gălăţean Florin Nini este foarte aproape de a obţine al doilea titlu consecutiv de campion naţional la cârma formaţiei feminine CSM Târgovişte. După primele trei meciuri ale finalei ICIM Arad conducea la general cu 2-1, astfel că a patra partidă aceasta l-a jucat cu titlul pe masă, susţinută pe teren propriu de 2.000 de spectatori. Dar formaţia antrenată de Nini nu-şi spusese ultimul cuvânt, CSM Târgovişte a dominat primele trei sferturi (scor 66-53), protejându-ş ...
    Florin Nini a fost instalat la cârma reprezentativei de baschet senioare, urmând să aibă doi la dispoziţie pentru a forma o echipă competitivă pentru Campionatul European din 2015 * "Vin şi pe jos acasă ca să antrenez o echipă din Galaţi", susţine tehnicianul, al cărui vis este să pregătească o echipă locală în prima ligă Cel mai performant antrenor gălăţean din istoria baschetului, Florin Nini a fost desemnat de Biroul Federal al forului de specialitate ...
Antrenorul gălăţean de baschet Florin Nini a fost numit în funcţia de selecţioner al naţionalei României de baschet feminin. Nini îşi va continua activitatea de principal şi la formaţia campioană CSM Târgovişte, pe care a pregătit-o inclusiv în EuroLigă, cel puţin până la vară. De asemenea, acesta este şi managerul clubului gălăţean de baschet Phoenix. Gălăţeanul îl înlocuieşte la prima reprezentativă pe antrenorul Dan Fleşeriu, care îi va fi secund şi se va o ...
Antrenorul gălăţean Florin Nini a reuşit o performanţă de răsunet la conducerea campioanei României la baschet feminin, CSM Târgovişte, calificarea în optimile de finală ale Euroligii, încă de la prima participare a unei echipe româneşti în cea mai tare competiţie europeană intrecluburi. Deşi la sfârşitul lunii decembrie echipa s-a despărţit de foarte multe jucătoare de valoare, trupa lui Nini a izbutit miercuri seară ceea ce părea imposibil, să obţină singurul rezu ...
Săptămână de vis pentru sportul românesc în cele mai puternice competiţii continentale intercluburi, cu victorii de senzaţie la baschet, volei şi polo În afară de handbal şi parţial fotbal, sporturile de echipă din România au reprezentat puncte minuscule pe harta competiţiilor continentale din 1989 încoace, iar în acest context tot ce s-a reuşit la mijlocul acestei săptămâni pare ireal. În Euroliga de baschet (competiţia echipelor campioane) s-a înregistrat primul suc ...

Meci istoric pentru baschetul românesc, cu un gălăţean în prim-plan

Miercuri, 14 Noiembrie 2012 23:31 | Publicat în SPORT
Gălăţeanul Florin Nini este primul antrenor român care, de miercuri seară, are în palmares o victorie în Euroligă. Echipa feminină cu care din postura de antrenor principal a câştigat titlul naţional şi la care acum este secund, CSM Târgovişte, a învins formaţia rusă Nadejda Orenburg, scor 79-76 (44-41), în cea de-a treia partidă din Grupa B. Acesta este primul succes pentru o formaţie românească din cea mai puternică competiţie intercluburi de pe continent - echivalentu ...
* Florin Nini este primul tehnician din istoria baschetului gălăţean care ajunge la o astfel de performanţă, câştigarea Cupei României *Succesul a fost obţinut din postura de „principal” la CSM TârgovişteCel mai mai important trofeu al lui Florin Nini la nivel de seniori a fost câştigat duminică seară, când echipa la care este antrenor principal de jumătate de an, CSM Târgovişte, s-a impus categoric în finala Cupei României în faţa celor de la CSM Sportul Studenţesc, ...

Clubul Phoenix a devenit şi şcoală de antrenori

Joi, 15 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în SPORT
Clubul de baschet Phoenix Galaţi, înfiinţat în urmă cu 11 ani, se poate lăuda că are printre tehnicieni un prin antrenor provenit din rândul sportivilor. Şi nu este vorba de un sportiv oarecare ci chiar de primul copil care a intrat în sală pentru a învăţa baschet la Phoenix. primul sportiv din istoria clubului. „Cea mai mare satisfacţie a mea după toţi aceşti ani o reprezintă faptul că îl avem printre antrenorii noştri chiar pe cel care a fost primul sportiv din istoria ...
Pagina 4 din 4