O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale va ajunge în România în jurul datei de 10 ianuarie, pentru a discuta cu Guvernul inclusiv despre proiectul de buget pe anul viitor, a declarat premierul Victor Ponta.Potrivit calendarului gândit de USL, proiectul de buget pentru anul viitor va fi prezentat în această săptămână şi va fi dezbătut de Parlament în luna ianuarie, după ce va fi discutat cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Euro ...
Miniştrii de Finanţe europeni nu au reuşit să ajungă la un acord privind reducerea datoriilor Greciei, la capătul a 11 ore de discuţii, după ce s-au contrazis cu FMI pe tema soluţiei de însănătoşire a finanţelor publice ale statului elen.Statele creditoare în frunte cu Germania au refuzat să dea mai mulţi bani sau să ofere o reducere a datoriilor, iar miniştrii de Finanţe nu au reuşit să găsească suficiente fonduri din alte surse pentru reducerea datoriilor Greciei, care ...
Reprezentanţii FMI, CE şi BM au afirmat, în întrevederea cu preşedintele Traian Băsescu, că România va trebui să îşi îndeplinească angajamentele existente pentru a putea încheia un nou acord, având în vedere că mai multe reforme structurale nu au fost finalizate în grafic, anunţă Preşedinţia. "În cadrul întrevederii, reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale au afirmat că România va trebui să-şi îndeplinească angajamentele existente pentru a putea ...

Regia care „Eppur si muove”

Miercuri, 10 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* FMI-ul ţine să ne sperie din nou: cică vine o nouă recesiune mondială. Nu ne rămâne decât să le spunem odraslelor să nu dea drumul la uşă şi, ca pe vremea lui Nea Nicu, să servească de după vizor placa aia cu „mămica şi tăticu nu sunt acasă şi mi-au zis să nu le deschid străinilor”.* Plătitorii de taxe şi impozite din comuna călărăşeană Grădiştea beau apă de la robinet cu viermi. Apa e cu viermi, nu robinetul, să ne înţelegem... Adică acesta să fie men ...
FMI şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmând să fie operată de la 1 iunie, iar pensionarii vor primi banii reţinuţi începând din aceeaşi lună, scrie Mediafax. Discuţiile cu organismele financiare internaţionale s-au încheiat cu succes şi asta reprezintă o angajare fermă a Guvernului Ponta pentru continuarea reformelor, pentru continuarea politicilor marcroeconomice vizând asigura ...
Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde. "Astăzi, membrii conducerii coaliţiei l-au mandat în clar pe domnul prim-ministru să negocieze cu FMI, delegaţia FMI de la Bucureşti, mărirea, din aprilie, a salariilor şi pensiilor", a anunţat Frunzăverde, după şedinţa de luni dimineaţă a coaliţiei de guvernare. El a făcut acest ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) pregăteşte un împrumut record de până la 600 miliarde euro pentru Italia, reprezentând aproape 40% din Produsul Intern Brut (PIB) al ţării, banii urmând să fie puşi la dispoziţia guvernului dacă problemele ţării se vor agrava.Premierul Mario Monti ar avea astfel la dispoziţie o perioadă de 12-18 luni pentru a implementa reformele fără a fi nevoit să refinanţeze datoria actuală a ţării, scrie cotidianul italian La Stampa, fără a preciz ...

Ungaria a solicitat asistenţă financiară CE şi FMI

Luni, 21 Noiembrie 2011 13:47 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungaria a cerut luni Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) un posibil ajutor financiar printr-un program de precauţie, potrivit unui comunicat transmis de executivul european."Comisia a primit o solicitare din partea autorităţilor ungare pentru o posibilă asistenţă financiară din partea UE. Autorităţile au transmis o solicitare similară către FMI. Au indicat de asemenea că intenţionează să trateze orice sprijin UE care le-ar putea fi pus la dispoziţie d ...
Pensiile şi salariile vor rămâne la nivelul actual în prima jumătate a anului viitor, însă ar putea creşte modest în a doua parte, cu 3-4%, dacă evoluţia economiei şi a bugetului o vor permite, afirmă Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România."Cred că discutăm despre o mărire modestă, eventual în acord cu inflaţia, poate un pic mai mult. Dar va trebui decisă (majorarea - n.r.) în funcţie de evoluţia bugetului. Trebuie să vezi ce spaţiu de manevră există, dar est ...
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, după întâlnirea cu reprezentanţii misiunii FMI, că România se află într-o situaţie economică şi socială mai rea decât cea din 2009 şi că este prost pregătită pentru noua recesiune."Problema de fond e că după trei ani România se află într-o situaţie mai rea decât 2009, economică şi socială. Guvernul a ratat din nou toate ţintele asumate la începutul anului, iar promisiunile puterii pe legea pensiilor şi restituirea ...
Pagina 5 din 6