O femeie a MURIT ARSĂ în propria locuinţă

Duminică, 15 Octombrie 2017 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Jarul căzut dintr-o sobă nesupravegheată a declanşat o dramă, într-o gospodărie din localitatea Băneasa. Casa în care locuiau o femeie de 42 de ani şi concubinul ei, cu trei ani mai în vârstă, a fost cuprinsă de fum şi mai apoi de flăcări, imobilul ajungând să fie mistuit de incendiu, care, din păcate, avea să ia şi o viaţă. Pe cea a femeii, care în faţa pericolului de a-şi pierde agoniseala, s-a repezit în casa în care focul se extindea cu repeziciune. Nu a apucat s ...

Groapa de gunoi a Tecuciului a luat foc

Sâmbătă, 07 Octombrie 2017 03:50 | Publicat în EVENIMENT
Un incendiu cu posibile efecte grave asupra mediului a avut loc vineri dimineaţă, la platforma de colectare a gunoiului din municipiul Tecuci. Focul a fost observat în jurul orei 9,00, la faţa locului sosind de urgenţă echipaje de pompieri care au localizat focarele şi au trecut la lichidarea acestora. Cu ajutorul motopompelor, şi autospecialelor cu apă şi spumă şi cu sprijinul echipajelor de intervenţie proprii ale operatorului platformei de gunoi, salvatorii au muncit aproape şas ...

Autorizațiile de securitate la INCENDII, obligatorii

Duminică, 01 Octombrie 2017 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Începând cu 1 octombrie 2017, autorizaţiile de securitate la incendiu au devenit obligatorii, fără a se mai aplica termenul de graţie acordat pentru intrarea în legalitate a construcţiilor puse în funcţiune în lipsa respectivei autorizaţii. Conform prevederilor legale, punerea în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a construcțiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinaţie atra ...

Cauza INCENDIULUI din Bariera Traian, încă necunoscută

Sâmbătă, 19 August 2017 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Au trecut aproape două săptămâni de la izbucnirea incendiului din Bariera Traian. După zile în şir în care s-a luptat cu flăcările, pompierii au reuşit să stingă toate focarele existente şi să tragă linie după cel mai mare dezastru din ultimii ani din Galaţi. Poliţiştii au demarat şi ei o anchetă, urmând ca, împreună cu pompierii, să stabilească cine se face vinovat de producerea incendiului. O posibilă cauză a incendiului ar putea fi însă un cablu electric neprote ...
UPDATE, marți, 8 august, ora 12,00 | În timp ce pompierii gălăţeni lucrează încă pentru lichidarea totală a incendiului izbucnit luni după-amiază, pe strada Traian, poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz şi au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă. Cercetările sunt « in rem», oamenii legii urmând să stabilească, alături de pompieri, şi cauza producerii acestui incendiu. În urma anunţării ince ...

Tren incendiat de membrii unei galerii | EXERCIȚIU

Sâmbătă, 01 Iulie 2017 08:10 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii, jandarmii şi pompierii s-au reunit ieri pentru a-şi verifica aptitudinile de intervenţie în cazul unui incident de proporţii pe calea ferată, generat de membrii turbulenţi ai unei galerii. Deşi s-a desfăşurat la peste 30 de grade Celsius, aplicaţia a fost un succes şi i-a antrenat pe cei implicaţi pentru situaţiile reale de acest gen. O garnitură plină cu membrii galeriei unei echipe de fotbal s-a transformat în teatru de luptă după ce suporterii au devenit viol ...

INCENDIU în Galați | Două case au fost distruse de flăcări

Marți, 11 Aprilie 2017 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Alarmă pe strada Caşin, unde două case au fost cuprinse de flăcări. Şase autospeciale de pompieri, dar şi un echipaj SMURD au fost direcţionate la faţa locului. Incendiul a avut loc marți dimineață, 11 aprilie. Se pare că totul a pornit de la unul dintre imobile, unde locuia o persoană cu probleme psihice, care ar fi vrut să aprindă focul din sobă folosind o lumânare. Din fericire, proprietarul casei a observat la timp flăcările şi a reuşit să o scoată pe femeie afară, ...

O femeie și-a PIERDUT VIAȚA în propria bucătărie

Joi, 23 Martie 2017 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Intervenţie de urgenţă a pompierilor gălăţeni pe Strada Unirii. În urma unui apel la 112, pompierii au fost direcţionaţi la un imobil unde locuia o femeie în vârstă de 84 de ani. Aceasta s-a apucat, joi după-amiază, 23 martie, de gătit, dar a adormit şi a uitat mâncarea pe foc. Din cauză că focul a rămas nesupravegheat, bucătăria a fost cuprinsă de flăcări. Intervenţia pompierilor a făcut ca incendiul să fie limitat la bucătărie, dar, din păcate, pentru femeia de ...
  UPDATE | Intervenţie de urgenţă a pompierilor în seara de marţi, 14 martie, în centrul Galaţiului. Un imobil situat pe strada Eroilor a fost cuprins de flăcări, motiv pentru care trei autospeciale ISU, dar şi echipaje SMURD au fost trimise la faţa locului. Iniţial, s-a vorbit doar despre o acumulare de gaze, din cauza căreia a avut loc şi o explozie, urmată de incendiu. După verificările efectuate de pompieri la faţa locului, s-a stabilit că explozia a fost ca urmare a in ...
Unele întâmplări nefericite ne pot marca pe viaţă. Altele, pot constitui o lecţie, dacă alături de noi sunt oameni cu suflet mare, care să ne ajute să trecem peste gustul amar. Valentin Marian Crauciuc, un tânăr de 21 de ani, a trăit, de curând, o tragedie şi are nevoie de ajutorul nostru. Pe 22 februarie, singurul său sprijin, bunica, a pierit într-un incendiu izbucnit de la o ţigară lăsată aprinsă: "Bunica m-a îngrijit de la vârstă de un an, când părinţii mei au mu ...
Pagina 6 din 12