Procurorii Parchetului General, după ce au analizat probele din dosarul "Revoluţiei", au concluzionat că "nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989", adăugând că prezenţa acestora nu a fost probată în niciunul dintre "miile de dosare" instrumentate în timp."După 22 decembrie 1989, orele 16,00, focul fratricid a cauzat survenirea de decese şi răniri. (...) Analiza tuturor declaraţiilor martorilor şi persoanelor vătămate (mii de declaraţii) refer ...
Relația cu UDMR produce tensiuni în interiorul PNL. Marți, după ce președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma (foto), a anunțat că renunță la alianța din județ cu UDMR și iese de la guvernarea locală, purtătorul de cuvânt al partidului a susținut că decizia ar fi fost luată fără consultarea vreunei structuri centrale de conducere.În motivarea deciziei de a rupe alianța locală cu UDMR, deținătoare a primăriei și a președinției Consiliului Județean, Adrian Cozma a spus ...

Rachetele antigrindină au protejat două milioane de hectare

Miercuri, 17 August 2022 12:30 | Publicat în ECONOMIE
În intervalul 5-11 august 2022, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, a realizat 12 acțiuni de intervenții active în atmosferă pentru combaterea a 29 de celule convective – formațiuni noroase cu grindină în formare. Din punctele de lansare ale Unităților de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) din Prahova, Vrancea, Oltenia, Timiș și Mureș au fost lansate 178 de rachete antigrindină ...

Lansarea proiectului antiincendii de la Spitalul TBC

Miercuri, 17 August 2022 12:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Marți dimineață, la sediul Consiliului Județean a avut loc lansarea oficială a proiectului de achiziție și lucrări montaj sisteme de detectare, semnalizare, avertizare incendii și semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației de oxigen în atmosferă (corp A și corp C) de la Spitalul de Pneumoftiziologie. Așa după cum am mai precizat în paginile cotidianului nostru, la Spitalul TBC, în clădirile unde au fost și sunt în continuare internați pacienții infectați ...
Miercuri, 17 august, va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local, cu cinci proiecte de hotărâri pe ordinea de zi. Astfel, se dorește modificarea și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru creșterea eficienței energetice a două blocuri de locuințe, mai exact CL3 (scara 2) de pe strada Armata Poporului, respectiv, PR6 (scara 1) de pe bulevardul Dunărea. În plus, municipalitatea intenționează aprobarea realizării proiectului de modernizare a iluminatului public ...
Joi, 11 august, Ministerul Dezvoltării a publicat lista proiectelor finanțate prin Programul ”Anghel Saligny” pentru județele Iași, Maramureș, Neamț și Vaslui. În acest fel, toate județele din Moldova și-au definitivat listele de priorități, alocările fiind, de altfel, închise pentru 33 de județe, nu însă și pentru Galați, cu mențiunea că situația din județul vecin, Vrancea, a fost abordată într-un articol anterior. ”Campioana” fondurilor obținute prin noul PN ...

România a importat mai puține gaze naturale

Luni, 15 August 2022 23:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a importat, în primul semestru din 2022, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,067 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 17,1% (220.700 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de peste 3,502 milioane tep, cu 5,5% (203.800 tep) sub cea din primele şase luni din 2021.Comisia Naţională de Strategie ...
România a construit până în prezent doar 10,8 din cei 429 de kilometri de autostradă cât și-a propus prin PNRR. Pentru alți 50 de kilometri a început recent execuția, în timp ce restul zac la mila birocrației din domeniul achizițiilor, relatează Radio Europa Liberă, citată de Rador. Noile investiții, dacă vor fi realizate, ar trebui să îmbunătățească și rețeaua rutieră dintr-una dintre cele mai dezavantajate regiuni istorice ale țării: Moldova.Cei 429 de kilometri ...
În decurs de câteva luni, România a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa nord-atlantică, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa. La eveniment au mai participat prim-ministrul Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, Vasile Dîncu şi preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu. "Profit de această ocazie pentru a sublinia din nou aprecierea Rom ...

Ultimele decontări din iulie, la Tulucești

Marți, 16 August 2022 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În ultima săptămână a lunii iulie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat suma de 151,59 milioane lei, în vederea decontării facturilor pentru 224 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). În județul Galați, singura unitate administrativ-teritorială beneficiară a decontărilor pentru proiectele derulate prin PNDL a fost Tulucești. Mai concret, în comuna din vecinătatea ...
Pagina 7 din 61