Nefericitul "câștigător" al primei brățări electronice prin care va fi monitorizat deoarece a dovedit un comportament extrem de violent în familie este un tânăr de 29 de ani, din municipiul Galați. Bărbatul a ajuns în atenția poliției în primele zile ale acestui an, în urma unui apel la 112, prin care concubina sa le cerea ajutorul polițiștilor pentru că ea și tatăl ei, un bărbat de 44 de ani, fuseseră agresați de concubin. Părintele, care intervenise să-și apere fiic ...

Infractorii gălățeni, urmăriți cu brățări electronice

Joi, 04 Ianuarie 2024 21:00 | Publicat în JURIDIC
Începutul de an aduce și la Galați, la fel ca în alte 19 județe incluse în primul lot de implementare a sistemului de monitorizare electronică, brățările speciale pentru anumite categorii de infractori Cei pe numele cărora sunt emise ordine de protecție, cei aflați sub control judiciar sau arestații la domiciliu vor putea fi detectați imediat dacă încalcă vreo regulă stabilită, polițiștii putând ajunge la ei într-un timp foarte scurt. Consecința încălcării regulii va ...
  22.12.2023  Implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumurilor energetice în cadrul ȘANTIERUL NAVAL DAMEN GALAȚI SA   ȘANTIERUL NAVAL DAMEN GALAȚI SA, cu sediul în Municipiul Galați, Str. Al. MORUZZI nr. 132, județul Galați, a derulat, începând cu data 26.09.2023, proiectul cu titlul „Implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumurilor energetice în cadrul ȘANTIERUL NAVAL DAMEN GALAȚI SA”, cod SMIS 158256, co-finanțat prin Fondul Eur ...
România face mult prea puțin pentru o categorie aflată, din păcate, în creștere: copiii cu dizabilități.Deputatul liberal, prof. Onut ATANASIU, a transformat simpla preocupare pentru aceasta categorie defavorizată, în proiecte de lege care să înlăture barierele sociale dintre copii.Conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, anul trecut erau în evidenţă peste 80.000 copii cu dizabilităţi. De la an la an, numărul lor crește, în 2022 fiind c ...

Pădurile României, monitorizate prin satelit

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Asocierea de firme Rartel SA (lider) - Essensys Software - Terrasigna SRL - e-GEOS SpA a fost desemnată câștigătoare a licitației pentru dezvoltarea sistemului de monitorizare a pădurilor prin intermediul imaginilor prin satelit, a anunțat miercuri Ministerul Mediului, citat de Mediafax. "Acest contract presupune dezvoltarea unui sistem care va analiza imagini satelitare succesive, pentru a identifica zonele din care a dispărut pădurea. Acestea vor fi comparate cu baza de date SUMAL pen ...
    ȘANTIERUL NAVAL DAMEN GALAȚI SA, cu sediul în Municipiul Galaţi, Str. Al. MORUZZI nr. 132, judeţul Galaţi, derulează, începând cu data 26.09.2023, proiectul cu titlul „Implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumurilor energetice în cadrul ȘANTIERUL NAVAL DAMEN GALAȚI SA”, cod SMIS 158256, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proi ...
Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak a explicat vineri că Ucraina nu se aşteaptă ca NATO să declare război Moscovei pentru că o dronă militară rusă a căzut luni pe teritoriul României, ţară membră a NATO, dar a cerut mai multă fermitate pentru a evita repetarea unor situaţii similare, transmite EFE. "Poate că ar merita să puncteze mai ferm că este inadmisibil să se încalce spaţiul lor aerian?", a scris Podoliak pe contul său de pe reţeaua de socializare X ...

Armata britanică va monitoriza Marea Neagră

Vineri, 08 Septembrie 2023 20:01 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul britanic a anunţat că serviciile militare şi de securitate britanice vor monitoriza Marea Neagră în încercarea de a descuraja Rusia să lovească navele comerciale care transportă cereale din Ucraina către ţările în curs de dezvoltare, informează The Guardian, citat de news.ro. "Ne vom folosi serviciile noastre de informaţii, supraveghere şi recunoaştere pentru a monitoriza activitatea Rusiei în Marea Neagră, pentru a atrage atenţia Rusiei în cazul în care observăm ...

28 de cazuri de infecție cu West Nile

Joi, 31 August 2023 20:04 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un număr de 28 de cazuri cu infecţie cu virusul West Nile au fost confirmate de la începutul perioadei de supraveghere a acestei afecţiuni, 6 iunie, până pe 30 august, a informat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Potrivit INSP, au fost înregistrate patru decese în urma infecţiei cu virusul West Nile, în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Prahova şi încă unul "probabil" în Dolj. În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virusul ...
Pagina 2 din 2