Reluarea lucrărilor la hidrocentrale stârnește revoltă în Guvern
Joi, 16 Octombrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O lege adoptată recent de Parlament a reaprins conflictul dintre Ministerul Energiei și Ministerul Mediului, readucând în prim-plan tema echilibrului fragil dintre dezvoltarea economică și protecția naturii. Actul normativ, care modifică o ordonanță din 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, permite reluarea lucrărilor la șapte hidrocentrale blocate de mai bine de un deceniu, potrivit Digi24.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a salutat decizia, considerând-o un pas înaint ...
Efectele vântului şi ale ploii nu au întârziat să se facă simţite în municipiu. În zona Pieţei Centrale, pe una dintre străduţele laterale care dau în strada Traian, într-o zonă circulată de mulţi pietoni şi unde, de regulă, se parchează şi foarte multe maşini, un copac a cedat.
Salcâmul, destul de tinerel, s-a rupt, pur şi simplu, în două, partea desprinsă aplecându-se periculos peste spaţiul verde aferent blocului şi peste trotuarul din apropiere.
Cu câteva să ...
Galațiul, în fruntea mobilizării la Ziua de Curățenie Națională. „Let's Do It, Romania!” - o lecție de civism (GALERIE FOTO)
Luni, 22 Septembrie 2025 17:00 | Publicat în SOCIETATE
„Let's Do It, Romania!”, cea mai amplă mobilizare națională dedicată protejării naturii, și-a confirmat încă o dată forța. Anul acesta, peste 230.000 de voluntari din toate categoriile sociale au participat la acțiunile de curățenie organizate în peste 1.000 de puncte din întreaga țară.
Proiectul a reunit energii și resurse din partea companiilor, autorităților, ONG-urilor, personalităților publice și a presei, demonstrând că spiritul civic și dorința de a prote ...
Concurs de aventură inedit pentru tinerii curioși
Luni, 22 Septembrie 2025 12:17 | Publicat în Regional
Treasure Hunt „Misiunea verde - Descoperă Grădina Botanică”Ești gata pentru o aventură plină de mister și provocări?Consiliul Județean Galați, împreună cu Antena 3 CNN și România Inteligentă, te invită să faci parte din Treasure Hunt „Misiunea verde - Descoperă Grădina Botanică” - un joc captivant, creat special pentru tinerii curioși, energici și pasionați de natură!Adună-ți echipa (2-4 membri, cel puțin un adult) și porniți împreună în căutarea comoril ...
„Tsunamiuri, erupții vulcanice, cutremure, inundații... Planeta noastră este zguduită de cataclisme care afectează mediul și viața tuturor. Aceste fenomene devin tot mai frecvente și provoacă pagube din ce în ce mai mari”, este realitatea de la care porneşte documentarul „O catastrofă nu vine niciodată singură”, pe care TVR 1 îl va difuza joi, 17 iulie, de la ora 21,00.
La fel de adevărat este că oamenii s-au temut dintotdeauna de stihiile dezlănţuite ale naturii. Iar ...
CATEDRA. Dunărea, văzută prin ochii copiilor din Tecuci
Vineri, 04 Iulie 2025 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ziua Dunării nu a trecut neobservată în rândul celor mai mici membri ai comunității. Preșcolarii din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 15, structură a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 16 Tecuci, au marcat această zi specială prin activități educative, artistice și recreative, menite să le trezească interesul pentru protejarea apelor și a mediului înconjurător.
Sub îndrumarea cadrelor didactice, preșcolarii din grupele mijlocie și mare au participat la o ser ...
E adevărat, căldura se lasă așteptată, iar când plouă, mulți oftăm: iar plouă! Ne gândim la noroi, la hainele ude, la umbrela uitată acasă, la traficul dat peste cap. Ne enervăm pe bălți, pe canalizări înfundate și pe „taxele pluviale”.Uităm însă că nu ploaia e vinovată. Nu ea a tăiat pădurile, nu ea a ignorat infrastructura.
Dincolo de neplăcerile zilnice, ploaia e o binecuvântare. Hrănește pământul, dă viață grădinilor și asigură recolte bune. Este ap ...
Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi.
Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii naturii înseamnă, din păcate, nas înfundat, ochi care lăcrimează și stări de oboseală.
Alergiile de primăvară sunt declanșate, în principal, de polenul copacilor și al plantelor. Din fericire, natura oferă și soluții pentru a le ține sub control.
- Infuzia de urzică. Urzica are efect antihistaminic natural și poate reduce inflamațiile respiratorii. Se recomandă o cană de ...
Piticii de la Grădinița Nr. 30, „eroi verzi” în „Școala Verde”
Luni, 12 Mai 2025 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada 5-9 mai, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 30 din Galați s-a aflat în săptămâna „Școala Verde”, prilej cu care s-au desfășurat o serie de activități educative, menite să insufle celor mici dragostea de natură și un comportament responsabil față de mediu.
Săptămâna a fost plină de entuziasm și culoare, piticii participând la ateliere creative, activități în aer liber, jocuri tematice și povești interactive, învățând despre reciclare, protejarea r ...
Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte
Sâmbătă, 10 Mai 2025 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt numeroase: contribuie la îmbunătățirea sănătății fizice și mentale, stimulează eliberarea de endorfine, reduce stresul și îmbunătățește starea de spirit, susține Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
„Alergarea este una dintre cele mai simple și eficiente forme de antrenament cardio. De asemenea, necesită un echipament minim și ofer ...
Pagina 1 din 2