Rusia şi China profită de urgenţa provocată de pandemie pentru a-şi promova interesele în Europa, a avertizat secretarul american al apărării, Mark Esper, într-un interviu pentru cotidianul italian "La Stampa", descriind ca "maligne" eforturile Chinei de a promova echipamentele de telecomunicaţii ale companiei Huawei, transmite Reuters. Statele Unite "sunt conştiente că unele (state) vor încerca să folosească pandemia ca mijloc de a investi în industria şi infrastructura critic ...

COVID-19 - întrebări (încă) fără răspuns

Luni, 04 Mai 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pe măsură ce trece timpul, modul în care a fost abordată pandemia SARS-CoV2 naşte din ce în ce mai multe semne de întrebare. Iată câteva dintre acestea, cu menţiunea că unele pot fi considerate extrem de cinice, în condiţiile în care au murit oameni:- De ce majoritatea focarelor sunt în spitale şi cămine de bătrâni, instituţii în care, teoretic, ar trebui respectate cele mai stricte măsuri de prevenţie şi protecţie?- De ce sunt prezentate cifrele legate de mortalitate î ...

Paştele şi tradiţia, în pandemie

Miercuri, 29 Aprilie 2020 05:30 | Publicat în SOCIETATE
Anul 2020 ne-a adus Sărbători de Paște atipice. Ne-a plăcut sau nu că am fost scoși din obișnuință, respectiv din zona de confort, dar totuși ne-am adaptat cumva. De ce? Pentru că am avut o miză importantă: supraviețuirea.În opinia psihologului Laura-Maria Cojocaru, planeta ne va mai rezerva probabil din ce în ce mai des astfel de momente, având în vedere că ne purtăm așa cum ne purtăm cu ea și că luptele pentru putere financiară sunt mai subtile, deci mai puternice ca n ...

Ziua când vom fi altfel

Marți, 28 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Orice criză majoră presupune un punct de cotitură, cu atât mai mult cu cât se manifestă la nivel planetar, cu implicaţii adânci, pentru mulţi ireversibile. Criza prin care trecem de două luni îşi va pune amprenta, irevocabil, asupra a ceea ce vom fi.  Va trece, într-o bună zi, şi pandemia şi consecinţele ei: stări de urgenţă, restricţii, interdicţii. Dar vom rămâne tot noi, aceiaşi, cei care am fost siliţi ca de o la o zi la alta să descoperim alte valenţe ale puter ...
Piața muncii Galațiului a suferit lovituri serioase după instituirea stării de urgență, care a blocat, total sau parțial, numeroase afaceri. Peste 6.000 de salariați gălățeni au fost trecuți în șomaj tehnic, alți 400 au fost concediați. Iar acestea sunt datele numai pe ultimele două săptămâni ale lunii martie, pentru că în aprilie urmează, fără îndoială, și alte disponibilizări sau treceri în șomaj, pentru care dosarele vor fi depuse la AJOFM începând cu primele ...

Pandemia trece, Lenin rămâne

Joi, 23 Aprilie 2020 14:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Zeci de comunişti ruşi au sfidat miercuri, 22 aprilie 2020, restricţiile impuse în Moscova, în contextul pandemiei de COVID-19, participând la un marş în Piaţa Roşie, pentru a depune flori la mausoleul lui Vladimir Lenin, pentru marcarea a 150 de ani de la naşterea fostului lider bolşevic, transmite Reuters. Acest ritual, respectat în fiecare an pe 22 aprilie, a avut loc în cea de-a patra săptămână de când Moscova a introdus restricţii pentru a încetini răspândirea noului ...

Economia, profund afectată de pandemie

Miercuri, 22 Aprilie 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, arată cel mai nou raport "World Economic Outlook".Dacă în luna octombrie a anului trecut, FMI estima că România va înregistra în 2020 un avans de 3,5 la sută, conform noilor previziuni instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca economia românească să înregistreze o contracţie de 5 la sută ...

Ramona Bădescu, izolată în casă de o lună şi jumătate

Duminică, 26 Aprilie 2020 10:45 | Publicat în MAGAZIN
Aflată în Italia, Ramona Bădescu stă izolată la domiciliu deja de o lună şi jumătate. Iată cum se descurcă vedeta, în izolare, cu fiul ei în vârstă de doar şapte luni! Ramona Bădescu locuieşte în Italia, ţara cea mai afectată din Europa de pandemia COVID-19. Având un copil de doar şapte luni, vedeta se protejează şi respectă îndeaproape recomandările autorităţilor. Aşa se face că Ramona stă izolată la domiciliu deja de o lună şi jumătate. Din fericire însă ...

Gălățeni evacuați în vremea lui ”stați în casă”

Miercuri, 22 Aprilie 2020 00:03 | Publicat în JURIDIC
Pandemia și riscurile de răspândire necontrolată a coronavirusului, împotriva cărora nu avem ca armă decât izolarea de ceilalți, prin statul în casă, nu împiedică mersul justiției și cu atât mai puțin măsurile extreme luate în cazurile de violență domestică. De la instituirea stării de urgență, mai mulţi gălățeni au fost "aruncați" în stradă, în baza unor ordine de protecție emise, la cererea familiei, de către instanțele de judecată. Autoritățile locale nu ...

Mintea NATO cea de după coronavirus

Vineri, 24 Aprilie 2020 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele Unite vor propune partenerilor lor din NATO să creeze un depozit de materiale care s-ar putea dovedi crucial în gestionarea unor crize precum cea a pandemiei de coronavirus, a declarat ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison. "Vom sugera să avem un depozit în care să nu existe bunuri perisabile, ci lucruri despre care ştim cu toţii că lipsesc în această epidemie", a declarat Hutchison, care şi-a exprimat convingerea că NATO "are cu siguranţă capacitatea" de a crea u ...
Pagina 74 din 77