Pacea olimpică, un concept rămas fără adepţi

Joi, 25 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vineri, 26 iulie, va avea loc ceremonia de deschidere a celei de-a 33-a ediţii a Jocurilor Olimpice de vară, competiţie care se va desfăşura pentru a treia oară la Paris. Şi-au anunţat participarea peste 10.500 de sportivi din circa 200 de state, care se vor întrece la 32 de sporturi. Disputele au început de fapt de miercuri, 24 iulie, pentru că unele discipline nu s-ar fi putut încadra în cele 17 zile ale Olimpiadei. Olimpiada reprezenta de fapt, în viziunea anticilor, interval ...
Armata ucraineană a afirmat joi că ţine în continuare capul de pod de la Krînkî, pe malul ocupat al Niprului, în sudul Ucrainei, pe fondul zvonurilor privind retragerea din această zonă în faţa unor atacuri ruse repetate, informează AFP. Stabilirea acestui cap de pod în toamna lui 2023 a fost unul dintre rarele succese ale armatei ucrainene în timpul contraofensivei sale din vara acelui an, însă acest lucru nu le-a permis forţelor Kievului să avanseze spre sud, obiectivul lor i ...
Kremlinul a declarat joi că Rusia va considera orice planuri de a stabili o prezenţă permanentă în Marea Neagră a navelor de război ale NATO drept o ameninţare, dat fiind amestecul alianţei în războiul din Ucraina, informează Reuters.Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va lua toate măsurile pentru a-şi asigura securitatea. "Prezenţa concentrată a navelor NATO - suntem atenţi la Bulgaria şi România, state riverane care sunt membre ale alia ...

Atacuri israeliene intense în Gaza

Duminică, 14 Iulie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puțin 17 palestinieni au fost uciși și 50 răniți în atacurile israeliene asupra Gaza City, duminică dimineață. Au avut loc cel puțin patru lovituri aeriene distincte asupra a patru case, în diferite zone ale orașului. Sâmbătă, radioul armatei israeliene a afirmat că șeful militar al Hamas, Mohamed Deif, a fost vizat într-un atac asupra Khan Younis, atac care ar fi ucis alți cel puțin 71 de palestinieni. Armata israeliană a spus că Deif se afla într-o zonă Hamas împre ...

Israelul prelungește serviciul militar obligatoriu

Vineri, 12 Iulie 2024 16:12 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cabinetul de securitate israelian a aprobat un plan prin care serviciul militar obligatoriu al bărbaţilor este prelungit de la 32 la 36 de luni, măsură care va fi în vigoare pentru următorii opt ani Comandanţii armatei israeliene au spus că au nevoie de soldaţi suplimentari pentru a susţine războiul cu gruparea islamistă palestiniană Hamas în Gaza şi o confruntare cu Hezbollahul libanez. Separat, Israelul intenţionează să trimită ordine de recrutare către mii de studenţi ai ...

Israelul cere evacuarea completă din Gaza

Joi, 11 Iulie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Armata israeliană le-a cerut tuturor locuitorilor orașului Gaza să plece spre două adăposturi spre sud, din cauza intensificării operațiunilor, potrivit BBC. Pliante aruncate de aeronave îi instruiesc pe "toți cei din orașul Gaza" să părăsească o "zonă de luptă periculoasă" prin rutele sigure desemnate. Rutele duc la adăposturi din Deir al-Balah și al-Zawaida. ONU s-a declarat profund îngrijorată de ordinele de evacuare. Se estimează că în orașul Gaza se află mai mult d ...

Rusia susține că a distrus două lansatoare Patriot

Duminică, 07 Iulie 2024 15:40 | Publicat în Război în Ucraina
Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru sistemele de rachete sol-aer Patriot în regiunea Odesa din Ucraina, a anunţat duminică Ministerul Apărării rus, informează Reuters. Nu este clar când a avut loc presupusul atac asupra lansatoarelor Patriot. O înregistrare video difuzată pe Telegram de către ministerul rus, în care a fost folosit zoomul pe obiecte dificil de identificat, arată explozii la lumina zilei pe un teren nelocuit din apropierea ţărmului. ...
Flota de la Marea Neagră a marinei ruse a fost nevoită să relocheze aproape toate navele sale de război pregătite de luptă din Crimeea ocupată în alte locații, iar principala sa bază navală devine ineficientă din cauza atacurilor Kievului, a declarat șeful marinei ucrainene pentru Reuters. Viceamiralul Oleksii Neijpapa a declarat că atacurile ucrainene cu rachete și drone navale au provocat pagube importante bazei Sevastopol, un centru logistic pentru reparații, întreținere, f ...

Peste 1,9 milioane de palestinieni au fost strămutați

Miercuri, 03 Iulie 2024 16:29 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Aproximativ 80 la sută dintre locuitorii Fâşiei Gaza sunt în prezent strămutaţi, potrivit coordonatoarei umanitare a ONU pentru acest teritoriu, Sigrid Kaag, care a declarat marţi că este "profund îngrijorată" de noile ordine de evacuare emise de armata israeliană, relatează AFP. "Peste un milion de persoane sunt din nou strămutate, căutând adăpost şi siguranţă, ceea ce ridică la 1,9 milioane numărul persoanelor strămutate în Gaza", a declarat Sigrid Kaag, la sediul ONU. A ...

Evacuare în masă a palestinienilor din Khan Younis

Marți, 02 Iulie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Sute de palestinieni au fugit după ce armata israeliană a ordonat o nouă evacuare în masă și a lovit Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza. Martorii au povestit că s-au auzit mai multe bombardamente în oraș și în jurul acestuia, iar opt oameni au murit și peste 30 au fost răniți, potrivit Semilunii Roșii Palestiniene și unei surse medicale, citate de The Guardian. Loviturile au venit după un atac cu rachete revendicat de gruparea militantă Jihad Islamic, care a luptat alături d ...
Pagina 1 din 25