Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan. Mai exact, salariaţii vor ţine o grevă de avertisment de două ore, zilnic, iar în restul programului vor fi în grevă japoneză, prin metoda excesului de zel, potrivit Agerpres.
"Astăzi am depus notific ...