"Cele mai triste poezii rămase tablou" (!) hai la sălciile noastre umplute cu păsări până la cer,să desenăm stihuri de dragoste până când se usucă şi piertoate frunzele sub care am citit atâtea poeziicând mă fluierau cuvintele şi-mi spuneau că ai să vii (!) (!) acestea sunt sălciile acelea plângătoare pânăla stelele multe şi căzătoare-n singura şi ultima fântână,noaptea, când nimeni nu vine să scoată apăşi lasă adâncimile să se aline şi iar şi iar să � ...

Tace. Nu mă priveşte. Ce-o să facă (biata, im/posibila femeie) cu-n naiv, cu-n mototol ca mine? Doar n-o să se apuce să-mi facă nu ştiu ce curte şi nu ştiu ce declaraţii prin parc! Doar n-o să se apuce să mă hărţuiască din punct de vedere! O fi aşteptând să încerc/încep eu? Nu cred! Mai degrabă cred că am de-a face cu Altceva, nu cu năzdrăvăniile care-mi huruie prin cap! Mai repede-mi vine să cred că sunt martorul unei bizarerii care va fi să-mi marcheze fizicul şi ...

Amicul mă duce acasă cu automobilul. Că am corcoduşe. Am şi doi barili de vin la mansardă. Şi am şi chef să-i spun: "Bătrâne, dac-o zăreşti pe femeia Corcoduşa Scarlat, zi-i că (mâine) mă fac freş şi trec pe la numărul 65. Să fie gata pieptul de puiculeană prăjită, borşul cu gheare de găinuşă pestriţă şi lichiorul de ridichi negre. Dacă vrei, te iau şi pe tine. Am să vă re/citesc "Vesel pe fond nervos", scrisă de domnişoara Iolanda Cremene, şi "Toba de tinic ...

"Cele mai clare poezii rămase tablou" (!) se duce! se tot duce!...se mai întoarce, oare? -văd urme de adio şi urme de plecare -înjur/blestem să plece, şi strig, nu mă ascund:să plece tocmai unde nici margini nu mai sunt (!) (!) mă uit: dă colţul, fuge, se pierde-n depărtare! -să piară! - zic - piară această poamă carem-a lepădat în clipă, m-a păcălit să credcă-s om, da-s nu ştiu cine, oricine - şi proclet (!) (!) un terchea-berchea-s - unu egal cu cei, cu celecutare ...

"Cele mai frumoase poezii rămase tablou" am vrut să spun ceva... dar am uitatcă n-am nici subiect, nici predicat,nici virgulă, nici punct şi nici cătarela vrun anume ori la vrun oricare !!!am vrut să spun că nu-mi aduc aminte -când am dormit, atunci, printre morminte -cum am visat frumos, cum am visatcă am şi subiect şi predicat,să mă slujească şi să-mi tot ajungăîn viaţa mea, oricât ar fi de lungă !!!am vrut să spun... dar nu am spus nimicdin câte-aveam, fiindc-un fel d ...

Prietenul şi adeptul meu cel mai sincer şi simpatic de pe strada Libertăţii, mă întreabă dacă am vreo legătură "ascunsă" cu femeia din parc, despre care mă ocup actualmente şi care mi-a strecurat în oase cea mai stranie nedumerire de la facerea zimbrului, încoace. Îi spun că o cunosc destul de bine pe cea din fotografie, iar nu pe cea de pe bancă. Îi spun şi cum am "recepţionat" nişte rafale de palme, odinioară, din partea fotografiatei. Îi spun şi că nu sunt supărat d ...

"Cele mai triste poezii rămase tablou" (!) când voi veni, să nu te prind acasă -nu sunt nici rea și nici urâtă nu-s -dar sunt flămândă, foamea nu mă lasă:mănânc și de pe JOS și de pe SUS (!)(!) să nu te-ascunzi - oriunde te-ai ascundete aflu cât ai zice ”doamna mea,îți dau ce vrei în câteva secunde,însă, te rog frumos, nu mă mânca” (!)(!) habar nu ai ce poate să mă-nvingăși cine știe să mă dea încet -tu știi și poți, însă nu ai TURBINCĂ,ești bun și ...

Sigur că da, exact aşa l-aud pe prietenul meu: "Vine în parcul Libertăţii, în fiecare zi, se aşează pe banca de lângă Mazeppa, priveşte nişte poze, dă-n plâns, frământă văzduhul cu ochii parcă stinşi/aduşi în fundul cuibarelor neclare şi se dă în/depărtării, aşa, ca şi cum totul e-n regulă, totul stă sub semnul unui normal firesc!"... Şi continuă în ogradă, sub alun, la masa cu două pahare şi cu vin din care se înfruptă numai doi voievozi: Voievodul Libert� ...

"Cele mai frumoase poezii rămase tablou" (!) dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo,cu gândul că, în fapt, mă văd pe-aice,cu gândul că, în fapt şi-nchipuire,trecutu-ncepe iarăşi să mă strigeîn capătul din zero-al întâmplării,al în/fiirii şi-al deşertăciunii,al foamei şi al setei de neanturi? -de ce să-i cred pe alţii contra uniicând unii contra alţii şi-mpreunăîmpuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună (?)(!) mă cred pe mine?! - tristă păcăleală!şi morgă! ...

Da, e prietenul. El mă bate pe umăr. El mă scoate din ceastă "reverie" nimicitoare, "inexplicabilă". Cu el am traversat/ petrecut ultimii cinci ani în "câmpul muncii", în solda Primăriei, adică. Vai de mămica ei de soldă! Cu el am adunat şobolani morţi şi rahaturi vii prin subsolurile  blocurilor/scărilor dotate cu celebra/inutila ALA. El mă priveşte surâzând şi întrebându-mă ce fac în parcul Libertăţii şi de ce port figura asta aiurită şi "străină", de parcă am ...