Iulian Aramă, despre TERMOFICARE: „Astăzi nu mai sunt soluţii”
Luni, 14 Martie 2016 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Acum este ca şi cum ai invita un muribund la horă. El, săracul, ar vrea, dar nu mai poate”, a declarat, într-o conferinţă de presă, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Electrocentrale, Iulian Aramă, făcând referire la sistemul centralizat de termoficare.
„Astăzi, nu mai sunt soluţii. E un punct de vedere pe care mi l-aţi cerut, iar eu mi l-am exprimat. Soluţia ar fi putut fi, în trecut, unificarea producţiei cu distribuţia. Atunci, probabil, sistemul a ...
JAFUL din TERMOFICARE, în atenţia DNA Galaţi. Un dosar care dă fiori politicului local
Joi, 03 Martie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* O serie de documente au plecat dinspre Apaterm şi Electrocentrale către structura teritorială a DNA, la cererea procurorilor anticorupţie
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) lucrează, de ceva timp, la un dosar care, cel mai probabil, le dă fiori multora dintre politicienii locali (cu funcţii de decizie sau nu), care s-au perindat direct sau prin interpuşi în funcţii cu putere de decizie atât în Apaterm (fosta societate de distribuţie a apei calde şi căldurii, care acum ...
CONVENŢIA INDIVIDUALĂ, mit sau realitate. Demersurile unei ASOCIAŢII din Galaţi
Miercuri, 03 Februarie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru acest vis, "convenţii individuale", am desfăşurat demersuri încă din cursul anului 2014, după apariţia HCL 112/27.03.2014. După eşecul Apaterm, am ajuns, iarăşi, la acelaşi vis, în aceleaşi condiţii legislative. Consider că, în continuare, nu sunt şanse să fie încheiate aceste convenţii. Dacă anul trecut nu a fost posibilă încheierea de convenţii, acum, având în vedere că nu s-a schimbat nimic, cum este posibilă încheierea unor astfel de convenţii?
La în ...
Un director al Calorgal renunţă la SALARIILE COMPENSATORII de la Apaterm
Marți, 02 Februarie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mircea Ispas, fostul director tehnic al Apaterm (care deţine, în prezent, aceeaşi funcţie în cadrul Calorgal), nu îşi mai doreşte plăţi compensatorii de la fostul distribuitor de căldură şi apă caldă, aflat în faliment. Ispas a luat decizia de a renunţa la cele 25 de salarii tarifare de încadrare, care însumau nu mai puţin de 129.150 de lei, şi astfel directorul tehnic nu se va mai alătura celor 539 de foşti salariaţi ai Apaterm care vor face recurs la Curtea de Apel Gala ...
Joaca de-a CONVENŢIILE INDIVIDUALE, la CALORGAL. Impotenţă managerială sau BOICOT?
Luni, 25 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La mai bine de jumătate de an de când Calorgal şi-a început activitatea şi după mai multe luni în care fosta conducere a societăţii a tot promis că vor fi încheiate convenţii individuale cu gălăţenii, reprezentanţii societăţii de termoficare au realizat abia acum că multaşteptata măsură nu poate fi implementată! Asta, în condiţiile în care multe dintre asociaţiile de proprietari au cerut imperativ introducerea unui astfel de sistem, pentru a creşte gradul de încasare ...
Foştii salariaţi ai APATERM află, săptămâna viitoare, dacă primesc SALARII COMPENSATORII
Miercuri, 20 Ianuarie 2016 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În mai puţin de o săptămână, foştii salariaţi ai Apaterm (dintre care mai bine de 90 la sută sunt angajaţi, în prezent, la Calorgal) vor afla dacă li se cuvin plăţile compensatorii colosale pe care le pretind de la fosta societate de termoficare, băgată în faliment, printre altele, de managementul politic dezastruos şi datoriile asociaţiilor de proprietari.
Marţi, 19 ianuarie, Tribunalul Galaţi a amânat pronunţarea în dosarul care a scandalizat opinia publică, astfel c ...
EXCLUSIV/ INTERVIU cu Sinan Mustafa, administratorul special al CET: Criza apei calde s-ar putea repeta în 2016!
Miercuri, 30 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în INTERVIURI
* Administratorul special al Electrocentrale, Sinan Mustafa, atrage atenţia că, în lipsa cazanului de apă fierbinte, oraşul ar putea rămâne, din nou, fără apă caldă din luna aprilie * Crearea societăţii unice de producere, transport şi distribuţie a agentului termic - „cea mai bună şi rapidă soluţie de menţinere a sistemului”
- Căldura şi apa caldă în sezonul rece 2015 – 2016 sunt asigurate, cel puţin la nivel teoretic. Ce se va întâmpla din luna aprilie? În ...
Un nou termen pentru SALARIILE COMPENSATORII de la APATERM
Luni, 28 Decembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Anul nou le-ar putea aduce foştilor angajaţi ai Apaterm plăţile compensatorii uriaşe, de peste 20 de milioane de lei, pe care aceştia le-au cerut în instanţă, chiar dacă, în prezent, mai bine de 90 la sută dintre foştii salariaţi ai societăţii publice de termoficare nu au rămas pe drumuri în urma concedierilor, ci au fost angajaţi la noul distribuitor de apă caldă şi căldură, Calorgal.
Pe data de 19 ianuarie, Tribunalul Galaţi ar putea decide acordarea salariilor compen ...
"Am făcut adrese către organele abilitate, să cerceteze ce s-a întâmplat de-a lungul anilor la Apaterm, pentru că noi nu suntem organ de anchetă. Şi cine a greşit să dea socoteală! Cine e vinovat şi cine nu să stabilească cine trebuie", aşa anunţa primarul Marius Stan, la începutul acestui an, în plină şedinţă a Consiliului Local.
Iaca mai e un pic şi se termină anul şi n-am auzit, deocamdată, ca organele abilitate ale statului să fi început vreo anchetă cu privire ...
Evoluţia DATORIILOR şi a PENALITĂŢILOR la APATERM. 13 ani de NEPLATĂ
Sâmbătă, 12 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De câte ori are ocazia, primarul Marius Stan afirmă că nu există sistem de termoficare fără plata facturilor. În acest context, merită analizat modul în care au evoluat datoriile asociaţiilor din Galaţi pentru energie termică.
În 2002, pe vremea când la cârma Apaterm era Aristide Tănăsescu, debitul asociaţiilor se ridica la 25,65 milioane de lei, iar penalităţile la 5,37 milioane de lei. Un an mai târziu, sumele au explodat: 50,95 milioane de lei debit şi 13,22 milioane de ...