Aproximativ 100 de persoane au fost rănite, în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia.
Până la orele prânzului, nu au fost raportate decese, dar echipele de salvare au spus că cel puțin două persoane se află în stare critică.
Ciocnirea celor două trenuri de pasageri a avut loc în apropierea satului Jablonov nad Turnou, din sud-estul ţării, aproape de granița cu Ungaria.
Informațiile preliminare publicate de Ministerul de Interne sugerează că u ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 6 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Brăilei și Drumul de Centură.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schela și Slobozia Conachi. ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor vor fi la datorie şi săptămâna aceasta. Astăzi, 3 septembrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schel ași Pechea. Pe DE 581, un radar va fi prezent la ...
Şoferii gălăţeni care circulă în weekend trebuie să nu depăşească viteza legală, fiindcă poliţiştii rutieri cu aparate tip radar vor fi la post. Astfel, sâmbătă, 23 august, în municipiul Galaţi, poliţiştii vor acţiona pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului şi Calea Smârdan, iar în judeţ, poliţiştii vor supraveghea traficul pe DJ 251, la Smârdan şi Pechea, pe DN 25, la Independenţa şi Barcea, şi pe DN26, la Tuluceşti şi Tătarca. Duminică, 24 august, în Gal ...
Şoferii gălăţeni care circulă astăzi, 22 august, pe străzile municipiului Galaţi, dar şi pe şoselele din judeţ, trebuie să conducă prudent, echipajele de poliţie rutieră cu aparate tip radar fiind la posturi, pe mai multe artere, după cum urmează. În municipiul Galaţi, poliţiştii vor acţiona pe străzile Basarabiei, Brăilei, Drumul de Centură, iar în judeţ, poliţiştii vor supraveghea traficul pe DJ 251, la Cuza Vodă şi Costache Negri şi pe DN 25, la Şendreni ...
Şoferii gălăţeni care circulă astăzi, 19 august, pe arterele municipiului Galaţi, dar şi în judeţ, trebuie să fie atenţi la respectarea vitezei legale, fiindcă echipajele de poliţie rutieră înarmate cu aparate tip radar vor fi la post. Astfel, în Galaţi poliţiştii vor acţiona pe Bulevardul Marea Unire, pe strada Combinatului şi pe Calea Prutului, iar în judeţ, după cum urmează: pe DJ 251, la Smârdan şi Matca, pe DN 25, la Liești şi Drăgănești, iar pe DN 2 ...
Astăzi, 7 august, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor între strada Gheorghe Asachi (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan”) și strada 1 Decembrie 1918 (General); strada Traian între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918, strada Traian Vuia, bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei între strada Traian și buleva ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor vor fi la datorie şi săptămâna aceasta. Astăzi, 7 august, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Frunzei, Tecuci și Calea Galați. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Braniștea și Liești, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi și Cudalbi. Pe DN 26, radare se vor afla la Aviasan (4 b ...
Potop de amenzi pentru șoferii care ”calcă puțin pedala”
Marți, 29 Iulie 2025 15:00 | Publicat în AUTO
Dacă sunteți șofer și considerați că limitele legale de viteză sunt mult sub puterea mașinii sau a răbdării dumneavoastră, ar fi bine să vă gândiți de două ori când călcați pedala de accelerație.
Poliția Rutieră nu mai trece cu vederea nicio abatere și, mai mult, iese în stradă cu toate efectivele și echipamentele pentru depistatea cât mai multor șoferi care nesocotesc limitele de viteză impuse. Numai în ultima săptămână, 26 de polițiști cu atribuții rutiere ...
Gălățeanul Sorin Mavru, de trei ori pe podiumul mondial
Marți, 22 Iulie 2025 08:00 | Publicat în SPORT
Actuala ediție a Campionatului Mondial de navomodele clasa M - viteză a reunit la startul întrecerilor concurenți din aproape 50 de țări.
Ediția 2025 (competiţia se organizează din doi în doi ani) a avut loc în Polonia, iar în concurs s-au înscris peste 600 de modele.
Din România s-au prezentat la start trei sportivi, între care și gălățeanul Sorin Mavru. În compania unor concurenți din țări cu experiență bogată în navomodelism, precum Germania, Franța, Elveția, Ch ...