
UTILE (2709)
Categoriile copii

PUBLICITATE (4)
MICA PUBLICITATE
Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.
Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.
Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de Presă Dunărea de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.
Studiul Naţional de Audienţă (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.
Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.
Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.
www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.
Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.
Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF.
Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.
Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.
Vezi articole ...
1842 - Încetează din viaţă STENDHAL [MARIE-HENRI BEYLE] (n. 1783), scriitor, critic muzical francez.
1847 - Se naşte ALEXANDRU DIMITRIE XENOPOL (m. 1920), istoric şi teoretician al istoriei, sociolog şi economist, filosof al culturii şi istoriei, critic literar şi autor de beletristică, membru al Academiei Române.
1881 * Se naşte ROGER MARTIN du GARD (m. 1958), scriitor francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1937).
* Încetează din viaţă NIKOLAI GRIGORIEVICI RUBINSTEIN (n. 1835), pianist, dirijor, pedagog rus.
1910 - Se naşte AKIRA KUROSAWA (m. 1998), regizor, actor japonez, laureat cu Premiul Oscar.
1920 - Se naşte, la Galaţi, RADU LUPAN (m. 2011), eseist, poet, prozator, traducător, editor, pedagog.
1941 - Încetează din viaţă, la Galaţi, MOISE PACU (n. 1853), pedagog, publicist, scriitor, director şi redactor al unor publicaţii periodice gălăţene ["Poşta", "Galaţi", "Timpul"], autor al unor lucrări referitoare la judeţul Covurlui, senator/deputat de Covurlui.
1994 - Încetează din viaţă GIULETTA MASINA (n. 1921), actriţă, ziaristă italiană.
2011 * Încetează din viaţă ELIZABETH TAYLOR (n. 1932), actriţă americană, laureată cu premii Oscar.
* Încetează din viaţă TEODOR GHEORGHE NEGOIŢĂ (n. 1947), explorator, primul român care a ajuns la Polul Nord (1955). A fondat şi condus singura staţie românească de cercetări polare din Antarctica.
2019 - Încetează din viață TUDOR CARANFIL (n. 1931), critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile și istoric de film român.
1599 - Se naşte ANTOON VAN DYCK (m. 1641), pictor flamand.
1832 - Încetează din viaţă JOHANN WOLFGANG von GOETHE (n.1749), scriitor german.
1860 - Se inaugurează Grădina Cişmigiu, realizată de arhitectul german C. F. W. Meyer.
1902 - Se naşte GHERASIM CONSTANTINESCU (m. 1963), oncolog, membru al Academiei Române.
1912 - Se naşte KARL MALDEN (m.2009), actor american, laureat cu Premiul Oscar.
1919 - A fost creată prima linie aeriană între Paris şi Bruxelles.
1923 - Se naşte MARCEL MARCEAU (m. 2007), actor francez, laureat cu premii Emmy.
1926 - Se constituie Federaţia Română de Box.
1939 - Se naşte GEORGE PURCARU (m. 2016), seismolog, pedagog. Din 1975, stabilit în Germania.
1950 - Se naşte GORAN BREGOVICI, compozitor bosniac, interpret de muzică rock și pop.
1951 - Se naşte TORA VASILESCU, actriţă de teatru şi film.
1966 - Încetează din viaţă CONSTANTIN BARASCHI (n. 1902), sculptor.
1976 - Se naște REESE WITHERSPOON, actriță americană de film, laureată în 2006 a Premiului Oscar.
1978 - Se naşte, la Galaţi, ALINA ANTON, pictoriţă.
2001 - Încetează din viaţă JOSEPH BARBERA (n. 1911), regizor, producător american de filme de animaţie. Împreună cu William Hanna a creat personaje celebre, precum Tom şi Jerry, ursul Yogi, familia Flintstone.
2005 - Încetează din viaţă KENZO TANGE (n. 1913), arhitect japonez, laureat cu Premiul Pritzker pentru Arhitectură.
2020 - Încetează din viaţă (n. 1951), publicist, psihosociolog și antropolog cultural.
Berbec
Acționează cu încredere și vei vedea rezultate rapide.
Taur
Fii deschis la sfaturile celor din jur. O nouă perspectivă te poate ajuta să vezi lucrurile mai clar.
Gemeni
Astăzi este o zi bună pentru a te concentra pe comunicare. Fii clar și concis în discuțiile tale!
Rac
Oportunitățile financiare sunt la orizont. Fii atent la oferte, dar analizează bine înainte de a lua o decizie!
Leu
Împărtășește-ți ideile cu cei din jur! Astăzi, colaborarea îţi aduce succes.
Fecioară
Ai tendința să te concentrezi pe detalii, dar nu uita să vezi imaginea de ansamblu!
Balanță
Azi este o zi bună pentru a-ți exprima sentimentele. O discuție deschisă poate întări relațiile.
Scorpion
Fii pregătit pentru schimbări! Este momentul să îți asumi riscuri calculate pentru a progresa.
Săgetător
Astăzi vei avea ocazia să îți extinzi cercul social. Fii deschis și cunoaște noi persoane!
Capricorn
Munca de echipă îți va aduce succesul. Colaborează și ascultă părerile celor din jur.
Vărsător
Este o zi bună pentru a reflecta asupra obiectivelor tale. Alege cu înțelepciune direcția spre care vrei să te îndrepți!
Pești
Fii atent la semnele din jurul tău! Intuiția te va ghida spre decizii importante.
Muntele dintre noi
Pro Cinema, vineri, 21 martie 2025, ora 20,30
SUA (2017), acţiune, aventuri, dramă
cu: Kate Winslet, Idris Elba, Beau Bridges
Titlu original: The Mountain Between Us
Pelicula este bazată pe romanul cu același nume si urmărește povestea a doi străini: Ben Bass (Idris Elba), un medic, și Alex Martin (Kate Winslet), o scriitoare, care sunt obligați să aibă încredere unul în altul, în timp ce încearcă să supraviețuiască unui accident de avion în Rezervaţia Naturală Uinta, din Ohio.
1685 - Se naşte JOHANN SEBASTIAN BACH (m. 1750), compozitor german, unul dintre geniile muzicale ale tuturor timpurilor.
1839 - Se naşte MODEST PETROVICI MUSORGSKI (m. 1881), compozitor rus.
1859 - Se naşte ALEXANDRU AVERESCU (m. 1938), mareșal, general de armată, comandant al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial.
1884 - Încetează din viaţă CONSTANTIN KRETZULESCU (n. 1809), om politic, membru de onoare al Academiei Române.
1910 - Se naşte ŞTEFAN CIUBOTĂRAŞU (m. 1970), actor de teatru şi film.
1928 - Se naşte, la Galaţi, VALENTIN GHEORGHIU (m. 2023), pianist, compozitor, laureat cu Premiul "George Enescu" al Academiei Române.
1936 - Încetează din viaţă ALEXANDR KONSTANTINOVICI GLAZUNOV (n. 1865), compozitor, dirijor, pedagog rus.
1960 - Se naşte AYRTON SENNA (m. 1994, în timpul cursei de la Imola, Italia), pilot brazilian de Formula 1.
1977 - Încetează din viață ANDREI OȚETEA (n. 1894), istoric român.
1979 - Se naşte, la Galaţi, VALENTIN CHIBRIT, caricaturist, grafician, pictor, laureat cu premii la festivalurile de umor.
2000 - Încetează din viață MIRCEA ZACIU (n. 1928), critic, istoric literar, prozator.
2004 - Încetează din viaţă PARASCHIV OPREA (n. 1937), dirijor, conducător al Orchestrei de muzică populară a Radiodifuziunii.
2006 - Se înființează rețeaua de socializare Twitter (X).
2009 - Încetează din viaţă PETRE STOICA (n. 1931), poet, traducător, laureat cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.
2015 - Încetează din viață PANAIT I. PANAIT (n. 1931), istoric și arheolog român.
Astăzi, vremea în Galaţi va fi mai frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, cu temperaturi cuprinse între 2 grade Celsius, minima nopţii, şi 16 grade Celsius, maxima zilei.
Vântul va sufla cu viteze cuprinse între 7 şi 10 km pe oră, iar presiunea atmosferică se va situa undeva în jurul valorii de 760 mm coloană de mercur. Şansele de precipitaţii sunt scăzute.
Unde acționează Poliția Locală în următoarele zile
Scris de Mariana Constandache Vineri, 21 Martie 2025În perioada 21-24 martie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, zona Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei/ bulevardul Dunărea; strada Domnească, între strada Navelor şi strada Radu Negru; strada Domnească, între strada Nicolae Gamulea și strada Eroilor; bulevardul George Coșbuc/ strada Brăilei; bulevardul Marea Unire, strada Traian/ strada Roșiori, în zona Elice; strada Brăilei/ strada Domnească; strada Brăilei, între strada Domnească și strada Frunzei; bulevardul Siderurgiștilor/ strada 1 Decembrie 1918 (General); bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Traian, între strada Cezar și strada Tecuci (Piața Centrală).
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 21 martie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Brăilei, Basarabiei și Drumul de Centură.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza localităților Independența și Piscu, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă și Costache Negri. Pe DN 26, radare se vor afla la Tulucești și Tămăoani, iar pe DE 581, un radar va fi prezent la Munteni.
Pești
Posibile tensiuni în familie. Fii deschis la compromisuri și caută soluții pașnice!
Berbec
O zi potrivită pentru a-ți rezolva sarcinile importante. Vei fi plin de energie, dar fii atent la detalii!
Taur
Posibile tensiuni în relațiile personale. Încearcă să rămâi calm și să comunici deschis.
Gemeni
Noroc în afaceri și în activități intelectuale. Încearcă să rămâi concentrat și să iei decizii clare.
Rac
Fii pregătit pentru schimbări în carieră. Vei avea oportunități interesante, dar nu te grăbi să iei decizii majore.
Leu
Vei primi susținere în proiectele tale. O zi bună pentru a te conecta cu cei dragi.
Fecioară
Zi favorabilă pentru a-ți organiza activitățile și a te concentra pe detalii.
Balanță
Posibile conflicte minore la locul de muncă. Rămâi diplomatic și echilibrat.
Scorpion
Îți vei dori mai multă independență. Ai grijă să nu ignori necesitatea de a colabora cu ceilalți.
Săgetător
O zi bună pentru socializare și pentru a-ți lărgi cercul de cunoștințe.
Capricorn
Ești pe cale să îți atingi obiectivele. Ai răbdare și nu te lăsa distras de mici provocări.
Vărsător
Zi favorabilă pentru a investi în dezvoltarea personală.
Vremea se încălzeşte uşor. Temperatura maximă va urca astăzi până la 12 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de 1 grad Celsius.
Cerul va fi senin, fără şanse de precipitaţii. Vântul va sufla mai moderat, cu viteze de 9-11 kilometri pe oră. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 766 de mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va fi între 40 şi 60 la sută.